«

»

Print this Post

Un ultim discurs asupra conflictului dintre Rusia și Occidentul euro-atlantic

Un ultim discurs asupra conflictului dintre Rusia și Occidentul euro-atlantic

Deși ultima din această legislatură, sesiunea plenară de la Strasbourg a fost una încărcată. Aceasta nu numai întrucât au trebuit votate multe rapoarte și rezoluții a căror adoptare nu putea aștepta reunirea viitorului legislativ european, ci și pentru că evenimente dramatice ne împing de la spate. În fruntea listei se situează confruntarea Occidentului euro-atlantic cu Federația Rusă.

Sunt deja aproape doi ani de când avertizez atât decidenții politici (români dar mai ales străini) cât și opinia publică asupra inevitabilității acestui conflict. Am atras atenția că ordinea mondială consecutivă Războiului rece nu se poate instala în mod spontan și că ea trebuie negociată cu toți actorii regionali și globali atunci când raportul de forțe ne este favorabil. Am avertizat că, dacă politica occidentală nu se va schimba vom avea, printre altele, război civil în Ucraina și vom asista la dezmembrarea acestei țări, cu consecința destabilizării întregii Europe. Am semnalat faptul că resuscitarea puterii rusești este și rezultatul dezbinării actorilor euro-atlantici, precum și a conivenței mai mult sau mai puțin tainice a unora dintre aceștia cu Rusia. Presa m-a ignorat în timp ce politicienii, în majoritatea lor, și-au dat mâna ca să scape de mine.

În prezent toată presa mondială este în flăcări pe respectivele teme, iar omenirea se află în pragul unui război pe care nu știe cum să îl evite. Rusia, UE și SUA se reunesc astăzi, în fine, într-o conferință la Geneva (conferință pe care eu însumi am propus-o într-o scrisoare adresată doamnei Ashton imediat după secesiunea Crimeii) dar faptul are loc în condițiile superiorității diplomatice nete a Rusiei și fără ca Occidentul să fie unit în spatele unui proiect de soluție rațional și pozitiv pe care să îl așeze pe masa negocierilor. (În scrisoarea mai înainte amintită am formulat un asemenea plan și nu pot decât să sper că el poate fi o sursă de inspirație pentru toate părțile interesate.)

Pentru ca avertismentele mele să se adeverească până la capăt, tot astăzi, la votul asupra “Rezoluției privind presiunile Rusiei asupra statelor din vecinătatea estică a UE și în special destabilizarea Ucrainei”, delegația social-democrată germană a anuntat ca pur și simplu nu va participa la vot. Motivul a fost acela că o nouă condamnare a Rusiei ar putea îngreuna negocierile de la Geneva. În ceea ce îi privește pe creștin-democrații germani aceștia au explicat că nu trebuie să se mai insiste asupra sancțiunilor ci asupra adâncirii integrării europene. Puncte de vedere, în principiu corecte, dar care, în ciuda caracterului aparent intempestiv, sugerează existența unei înțelegeri prealabile separate, aptă a explica foarte bine temeritatea Președintelui Putin.

Iată contextul în care ieri, 16 aprilie 2012, am rostit în plenul PE discursul de mai jos (ultimul din mandatul meu), discurs care, potrivit unor observatori, a fost altfel decât cele ale celorlalți oratori.

 

Discurs privind politica Rusiei în vecinătatea Uniunii Europene

Domnule Președinte,

În primul rând trebuie să ne hotărâm: vrem război sau vrem pace? Dacă vrem război trebuie să ne pregătim pentru război. Dacă vrem pace trebuie să ne pregătim tot pentru război.

În al doilea rând, un război poate fi dus folosind arme economice. Dacă alegem să folosim aceste arme trebuie să calculăm dinainte eficienţa lor concretă, asigurându-ne că nu se vor întoarce împotriva noastră. Până acum, terapia sancţiunilor graduale şi personalizate nu a fost convingătoare.

În al treilea rând, dacă nu-i putem învinge trebuie să ne alăturăm lor. Cu alte cuvinte, haideţi să negociem. Adevărata problemă nu este Ucraina, ci lipsa unui dialog strategic multilateral la scară globală. Ordinea globală nu poate fi decât consensuală. Nu ne plac ideile Rusiei despre aceasta, dar nu putem să o realizăm fără Rusia.

În al patrulea rând, de la Pacea din Westfalia fiecare mare război din Europa s-a încheiat cu o Conferinţă de pace şi cu un tratat de pace. S-a întâmplat aşa în 1815 (Viena), 1856 (Paris), 1878 (Berlin), 1920 (Versailles) şi 1946 (Paris). Războiul Rece s-a încheiat fără un tratat de pace. Am crezut că totul este clar şi bine stabilit. Nu a fost aşa. Întâlnirea de la Geneva de mâine ar putea constitui un prim pas în această direcţie.

În al cincilea rând, este evident că dreptul internaţional şi instituţiile internaţionale nu mai funcţionează. Putem deplânge acest lucru, dar ar fi mai bine să negociem noi înţelegeri adaptate la realităţile post-bipolare. Oricum, Actul Final de la Helsinki probabil a murit în Crimeea, dar a fost rănit de moarte în Kosovo, la Priştina şi nu la Simferopol.

În cele din urmă, dacă vrem să avem succes trebuie să încetăm abordarea relaţiilor internaţionale din perspectivă ideologică şi să consolidăm şi să aprofundăm integrarea în cadrul Uniunii Europene. Dacă vrem pace, stabilitate, securitate şi libertate în interiorul frontierelor noastre şi ale vecinilor noştri, dacă dorim ca Rusia să respecte standardele noastre, avem nevoie de o adevărată Europă-putere; poate fi şi o putere soft, dar trebuie să fie o putere credibilă.

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/un-ultim-discurs-asupra-conflictului-dintre-rusia-si-occidentul-euro-atlantic/

1 ping

  1. Cui servește conspirația tăcerii? - Adrian Severin

    […] « Un ultim discurs asupra conflictului dintre Rusia și Occidentul euro-atlantic […]

Leave a Reply