Testul a reușit: nici o speranță ca ÎCCJ să facă justiție

Din momentul în care CCR a decis că toate sentințele completelor de cinci judecători pronunțate în anii 2014-2018 sunt lovite de nulitate absolută iar ministrul justiției a anunțat că persoanele care nu au putut formula contenstația în anulare în termen de trei zeci de zile de la comunicarea acelor sentințe vor fi repuse în termen printr-o OUG (evident, în bună tradiție tudoreliană, inexistentă la multe luni după emfaticul anunț), am atras atenția asupra riscului ca procesele viciate să fie rejudecate de către chiar judecătorii vinovați de vicierea lor.

 

Potrivit practicii constante a ÎCCJ, orice încălcare a legii care a cauzat un prejudiciu cât de mic întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu. Intrarea în completele de judecată fără a se respecta obligația explicit formulată de lege ca toți membrii acestora să fie învestiți prin tragere la sorți constituie, deci, o asemenea infracțiune. Prejudiciile consecutive faptei sunt echivalente cel puțin cu cele ale omorului săvârșit cu cruzimi.

 

La ce te poți aștepta de la niște persoane calificate ca infractori de către chiar jurisprudența ÎCCJ, și complicii acestora, când tot ele vor fi chemate să repare prejudiciul creat prin infracțiune? Ele vor dori să demonstreze că și dacă a judecat un complet ilegal constituit, judecata a fost corectă și, deci, nu s-a produs nici o pagubă. Cu alte cuvinte vor menține vechea sentință. Tocmai cea pentru garantarea căreia s-a și procedat inițial la formarea nelegală și neconstituțională a completelor, în funcție de politica penală concepută sau numai aplicată de ÎCCJ (sic!).

 

Iată motivul pentru care am susținut că singura soluție este aceea a amnistierii faptelor judecate de completele de cinci judecători în perioada amintită. Chiar dacă astfel ar fi scăpat și câțiva vinovați, nu soarta acestora preocupă un adevărat stat democratic și de drept, ci soarta condamnaților politici, a pedepsiților fără vină.

 

Spre a demonstra că așa stau lucrurile, respectiv că, în ciuda loviturilor primite din partea CCR și a demascării actelor de implicare a ÎCCJ în operațiuni de poliție politică, magistrații acestei instanțe nu au învățat nimic și nu au uitat nimic din abominabilele lor practici trecute, am formulat eu însumi o contestație în anulare. Ipoteza de demonstrat era că, potrivit logicii tuturor celor care și-au făcut din arbitrariu și din abuz un mod de a gândi și a trăi, judecătorii ÎCCJ vor trece și peste evidențe și peste bunul simț și peste decizia CCR pentru a nu da nici cea mai mică șansă celor condamnați la capătul unui proces inechitabil de a beneficia de o judecată dreaptă.

 

Pentru ei orice proces rejudecat este un act de justiție / dreptate prea mult. O amenințare la adresa imaginii de infailibilitate pe care și-au creat-o. O periculoasă punere la îndoială a regimului de impunitate pe care și l-au apropriat. Puternic nu este cel care aplică regula, ci cel care impune excepțiile de la regulă. Prin urmare încălcarea oricărei reguli este regula sacră care guvernează comportamentul discreționar al magistraților ÎCCJ. Dacă episodic vreunul iese din rând, el este de îndată „recuperat”. Orice puseu de conștiință, morală sau profesională, este aleatoriu și provizoriu, pasager și efemer.

 

Testul meu, inițiat și în sprijinul celor continuă să execute în închisori sentințe judecătorești de condamnare absolut nule, a reușit perfect.

 

Punctul de plecare de neocolit în judecarea contestației în anulare era faptul că hotărârea în discuție a completului de cinci judecători ilegal și neconstituțional format era absolut nulă. Nulitatea aceasta era elefantul care umplea toată sala de judecată. Decizia CCR în acest sens este general obligatorie. Dacă potrivit ei toate hotărârile respective erau nule, înseamnă că și fiecare în parte era nulă, iar judecătorii ÎCCJ nu puteau spune altceva.

 

Am mers cu testul în paralel și i-am întrebat pe studenții mei dacă un act nul absolut poate fi îndreptat? Adică dacă există vreo posibilitate de acoperire a nulității absolute? Răspunsul tuturor a fost „nu”. Am întrebat apoi în ce interval de timp poate fi invocată nulitatea absolută? Răspunsul a fost că „invocarea nulității absolute nu poate fi limitată în timp, aceasta putând fi invocată oricând”. În fine, am mai întrebat cine poate invoca nulitatea absolută? Mi s-a răspuns că, întrucât este vorba despre apărarea ordinii publice, oricine (inclusiv DNA) o poate invoca.

 

Ei bine, magistrații ÎCCJ aparent nu cunosc aceste reguli. Pentru ei invocarea nulității absolute a unei hotărâri judecătorești poate avea loc numai în termen de trei zeci de zile de la comunicarea către persoana interesată.

 

Spun aparent întrucât la acest nivel și în ciuda favoritismului care caracterizează promovarea la instanța supremă a multor magistrați, ignoranța de un asemenea grad nu poate fi o explicație valabilă. Culpa lata dolus equiparatur.O asemenea ignoranță este egală cu reaua credință.

 

„Dar termenul de treizeci de zile se găsește în codul de procedură penală!” – strigă magistrații în cauză. Așa este. Tot acolo mai este prevăzut și un termen, tot de treizeci de zile, pentru redactarea motivării hotărârilor judecătorești. Or, motivările vin și după un an de la pronunțare și asta fără a implica vreo răspundere și fără a atrage vreo sancțiune. Când este vorba despre obligațiile magistraților ÎCCJ termenele sunt simple recomandări. Când în cauză sunt drepturile justițiabililor termenele sunt de decădere. Așa au învățat ei la Institutul Național al Magistraturii: că puterea se exprimă prin abuz, respectiv că putere judecătorească este dreptul de a face ce vrei fără să dai socoteală nimănui.

 

În baza acestui raționament contestația în anulare a fost respinsă ca „inadmisibilă”. Deci nici măcar ca „neîntemeiată” sau „nedovedită”. De fapt, după decizia CCR era imposibil să spui că ar fi fost „neîntemeiată” sau „nedovedită”. Aceste aspecte fuseseră clarificate definitiv la nivelul instanței de control constituțional.

 

Ce este „inadmisibil” atunci? Răspunsul nu poate fi decât următorul: este inadmisibil ca o hotărâre absolut nulă întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dovedită deja a legii procesual penale și a Constituției să… nu își producă efectele (sic!); este inadmisibil ca un proces inechitabil finalizat cu o hotărâre declarată ca lovită de nulitate absolută să fie rejudecat (sic!). Wow!!!

 

Cine poate crede în judecata unor magistrați care gândesc astfel?! Cine poate socoti că ei sunt cinstiți și competenți?! Cine poate spera într-un proces echitabil instrumentat de ÎCCJ în actuala sa compoziție?! Actualii judecători ai ÎCCJ încă mai sunt convinși că ei nu au greșit cu nimic și toți ceilalți greșesc. Preocuparea lor nu este să facă justiție, ci să arate că justiția sunt ei.

 

Trec peste împrejurarea că, întrucât codul de procedură penală în acest caz nu prevede repunerea în termen, dar nici nu o interzice, s-ar fi putut ieși din impas prin aplicarea prin analogie a regulilor de drept comun referitoare la aceasta, care se găsesc în codul de procedură civilă.

 

Trec și peste faptul că prin interpretarea literală a legii – la îndemâna oricărui absolvent de patru clase, fără nici un fel de studii juridice – se ajunge la sancționarea procesuală a unor persoane care nu au nici o culpă procesuală. Mai pe înțeles, cum să invoci depășirea unui termen pentru a respinge contestația unei persoane care nu a cunoscut în interiorul acelui termen existența motivului care i-ar fi permis activarea dreptului la contestație?!Ce vină am ea că abia la un an de la comunicarea sentinței care o privea, CCR a descoperit că aceasta a fost dată de un complet ilegal?! Dacă ar fi după judecătorii ÎCCJ, ei nici astăzi nu recunosc asta.

 

Mai trec și peste faptul că printr-o asemenea lectură a legii se crează o cruntă discriminare între cei care accidental au primit comunicarea hotărârii nule mai târziu și cei care au primit-o mai devreme. Cum oare ca magistrat al unei instanțe „supreme” poți pretinde că raționamentul juridic care conduce la o asemenea discriminare și la o asemenea impredictibilitate în aplicarea legii, ele însele neconstituționale, este unul corect?! Poate fi legea absurdă sau nedreaptă?! Ca profesor de drept nu pot decât să le spun: „Stați jos! Nota doi!” Cine i-o fi învățat pe ăștia drept? La INM (școala profesională de magistrați) probabil, că în facultăți nu se predă așa ceva.

 

Trec deci peste toate și spun că pentru a le veni în ajutor judecătorilor ÎCCJ am ridicat excepția de neconstituționalitate a termenului de treizeci de zile de care s-au împiedicat. Dacă ei nu pot citi decât așa cum se scrie, să le spună CCR cum se și interpretează corect ceea ce ei citesc. Ei bine, surpriză! Excepția a fost respinsă pe motiv că între problema naturii termenului în cauză și contestația în anulare în discuție nu este vreo legtură (sic!). Nefiind legătură, excepția este și ea …„inadmisibilă”. Asta pentru ca imediat contestația să fie respinsă, așa cum am spus, fix din cauza depășirii termenului respectiv. Deci, este sau nu este legătură între ele?

 

Legătură este. Rezultă chiar din motivul respingerii contestației. Bună credință nu este.

 

ÎCCJ a devenit în mod neconstituțional un fel de partid politic care a confiscat puterea judecătorească și care se află în luptă, printre alții, cu CCR; aceasta din urmă fiind, în mod declarat și constituțional, o instituție politică împuternicită cu apărarea Constituției. Prin urmare, întrucât ÎCCJ nu este de acord cu Constituția României, având interese și agende incompatibile cu aceasta, nu admite accesul nimănui la judecata CCR. Cum așa? Pentru că poate. Și pentru că nimeni nu o scuturat-o încă așa cum trebuie.

 

Or, exact aceasta este concluzia testului: lăsați orice speranță voi cei care așteptați de la ÎCCJ un proces echitabil, un act de justiție veritabil! ÎCCJ este un grup organizat care în interese distincte de cel național săvârșește o lovitură de stat continuă.

 

Până când? Până când va suna ceasul socotelilor. El nu este astăzi, dar mai devreme sau mai târziu va veni. Și atunci pentru magistrații ÎCCJ de azi nu vor fi decât lacrimi și scrâșnire din dinți.

 

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/testul-a-reusit-nici-o-speranta-ca-iccj-sa-faca-justitie/

Leave a Reply

Your email address will not be published.