Spre o nouă lovitură colectivă?

 

Puține refuzuri parlamentare de autorizare a unor măsuri judiciare au fost mai vădit corecte decât respingerea cererii DNA de a-l pune sub urmărire pe fostul vice-premier Gabriel Oprea pentru presupusa comitere a infracțiunii de omor din culpă. Antipatia de care se bucură necarsimaticul acuzat nu poate explica singură acest fenomen.

 

Nu trebuie să fii filosof ca să înțelegi că atunci când declanșarea unei proceduri este supusă prin lege aprobării unei anumite persoane, acea persoană este îndreptățită să își dea acordul sau să îl refuze. În speță, dreptul Parlamentului de a aproba sau refuza este conferit de Constituție. Dacă nimeni nu poate fi deasupra legii, cu atât mai puțin nimeni nu poate fi deasupra Constituției. Cui nu îi place Constituția să o modifice, iar nu să critice Parlamentul pentru că o respectă, luând în serios atribuțiile conferite de ea.

 

Nu trebuie să fii jurist ca să înțelegi că o instituție competentă, potrivit legii, să cerceteze fapte de corupție, nu are dreptul să cerceteze infracțiunea de omor. În această speță Parlamentul era chemat să acționeze în baza legii iar nu să modifice legea. Cum să reproșezi Parlamentului că nu a încălcat legea, pe motiv că un atare gest ar fi fost oportun? Cum ar rămâne atunci cu principiul legalității?

 

Nu trebuie să fii logician ca să înțelegi diferența între cauza determinantă a unui eveniment (în speță, moartea nefericitului polițist ca urmare a căderii într-o groapă) și circumstanțele favorizante producerii acestuia (în speță abuzul de escortă al ministrului, căderea ploii, constituirea deficitară a dispozitivului de escortă în raport de condițiile meteorologice, inadecvarea vitezei de deplasare, prezența unei gropi în mijlocul carosabilului, semnalizarea insuficientă a gropii etc.). Asta se învață la facultatea de drept, în anul întâi.

 

Există indicii serioase că ministrul a abuzat de puterile aferente funcției sale. Pentru asta este cercetat penal. Nu există, însă, nici un indiciu consistent că ministrul a știut sau trebuia să știe că pe traseul ales, probabil de șeful dispozitivului de escortă, există o groapă pe care chiar și un motociclist profesionist putea să nu o vadă, dar că a acceptat senin posibilitatea accidentului crezând cu superficialitate că acesta nu se va produce. Imaginația unui procuror nu ține loc de temeinicie a indiciului, pentru ca ea să justifice limitarea drepturilor fundamentale ale unei persoane; fie ea și o persoană foarte antipatică.

 

În plus, aprecierea temeiniciei unei supoziții nu ține de știința dreptului, ci de discernământ. Or, din acest punct de vedere, ca democrat cred mai degrabă în discernământul câtorva zeci de senatori care urmează să răspundă în fața electoratului, decât în cel al unui procuror care vrea să crească în ochii șefilor lui și nu răspunde (potrivit legislației actuale) față de nimeni.

 

Scriu toate acestea în calitate de profesor de drept indignat de tăcerea colegilor de breaslă care, deși au statura profesională și socială potrivită pentru a vorbi credibil și lumina poporul, preferă să se facă, prin pasivitate, complici la omorul cu cruzimi al statului de drept.

 

Pe acest fundal este legitimă întrebarea privind cauza valului irațional de proteste care, atingând toate coardele sensibile, încearcă să scoată iarăși lumea în stradă; așa cum s-a întâmplat prin instrumentalizarea politică a dramei de la Clubul „Colectiv”. Organizatorii noii „mișcări spontane de revoltă populară” nu se sfiesc să manipuleze durerea mamei celui decedat, care este împinsă să ceară răzbunare pentru moartea fiului, confundând actul de justiție cu răzbunarea, în loc să i se explice că o justiție strâmbă poată omorî mulți oameni (așa cum se întâmplă azi în România) dar nici cea mai dreaptă justiție nu poate reda viață unui singur om (inclusiv regretatului său fiu).

 

Atunci când printr-o serie de manevre politice nu tocmai principiale, Gabriel Oprea devenea, ca vice-premier, cel mai puternic om din executivul României, reprezentantul unui guvern occidental mi-a spus că aceasta reprezintă transformarea inacceptabilă a unui stat și așa oligarhic, într-unul mafiot. În consecință, dacă se insista în respectiva structură și componență a Guvernului, acesta avea să fie forțat să cadă, iar Oprea avea să fie tratat de o manieră care să îl scoată pentru totdeauna din joc. Chiar dacă eram de acord cu diagnosticul, nu puteam accepta terapia, întrucât eu continui să cred (poate prea naiv) că românii sunt aceia care trebuie să își facă singuri curățenie în propria curte. Oricum, „predicția” s-a adeverit.

 

Cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din 2014, tot dintr-o sursă externă, am aflat că în măsura în care rezultatul votului pentru alegerile prezidențiale nu se va răsturna în turul doi (ceea ce probabilistic era greu de presupus), vor fi organizate demonstrații acuzând frauda electorală și cerând invalidarea alegerii candidatului PSD. În mod neașteptat numărătoarea voturilor a dat un alt câștigător iar recunoașterea rapidă a înfrângerii de către PSD a rezolvat problema, dar nu a mai fost timp pentru oprirea tuturor demonstranților. Așa se face că am asistat la manifestații de stradă care cereau… ceea ce deja se obținuse.

 

Cu mai multe săptămâni înainte de incendiul de la Colectiv, câțiva dintre foștii mei colaboratori de la Bruxelles m-au avertizat că Guvernul Ponta urmează să cadă. Întrebânu-i cum se va ajunge la aceasta, mi-au răspuns că se fac presiuni și se duc negocieri în acest sens iar dacă nu se va ajunge la un acord, Guvernul va cădea prin acțiunea străzii. Câțiva dintre prietenii mei români pot depune mărturie că le-am anticipat insurecția „tinerilor frumoși și liberi”, sfătuindu-i ca indiferent de nemulțumirile lor să nu cadă în capcană și să se alăture tulburărilor care prindeau a se înmulți și inflama în principalele orașe ale țării.

 

Desigur, nu credem în teoria conspirației. Putem crede, însă, și mai puțin în teoria premoniței și în cea a coincidenței. Mai ales atunci când premonițiile nu dau greș iar coincidențele nu au sfârșit. Iată de ce, văzând agitația în jurul „cazului Oprea” – un vornic Moțoc perfect, mă întreb dacă apropierea alegerilor nu impune cumva măsuri preventive pentru „corectarea” opțiunilor „greșite” ale alegătorilor? „Tinerii frumoși și liberi”, aflați acum la refacere în „cazărmi”, care au adus la putere împotriva Constituției „guvernul tehnocrat” (nu discut calitatea, ci constituționalitatea lui), ar putea fi chemați dinnou la „datorie”, de astă dată nu pentru a da jos un guvern, ci pentru a-l menține cumva la putere?

 

Ar fi și acesta un „proiect de țară”. De țară închinată!

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/spre-o-noua-lovitura-colectiva/

8 comments

Skip to comment form

    • MIRCEA on September 21, 2016 at 1:44 pm
    • Reply

    Domnule profesor de drept v-as ruga sa imi spuneti despre limitarea caror drepturi fundamentale e vorba in cererea de incuviintare a inceperii fazei de urmarire penala adresata Parlamentului. Sau, ca democrat, credeti in inutilitatea instantelor de judecata atat timp cat exista cativa zeci de senatori pe al caror discernamant ar fi bine sa ne bazam cu totii? La naiba cu Justitia…avem Parlament!

    1. Vă voi răspunde cu plăcere atunci când voi avea puțin timp. Până atunci vă pot spune doar că dacă dvs nu înțelegeți ceva, nu înseamnă că acel ceva este greșit. Cauza poate sta în ignoranța dvs care, în general, cu cât este mai mare cu atât este mai ignorantă de sine și mai agresivă.

      Cu titlu de răspuns anticipat fac două precizări: 1. justiția este mai mult decât necesară dar ea acționează în contextul echilibrului dintre puteri (se vorbește despre asta cam de câteva secole); 2. drepturile fundamentale de apărat la care vă rog să reflectați, sunt, înainte de orice, drepturile alegătorilor de a alege reprezentanți care nu sunt hărțuiți politic de procurori, care, apropo, nu fac parte din puterea judecătorească, ci sunt agenți ai puterii executive.

      1. Poate ar trebui sa precizati ca nu e vorba de agenti termici….Daca « CET-ul » ar fi electric, situatia ar fi mai clara. Atunci «solenoidul» ne-ar obliga pe toti sa ne dam foc in piata publica. El sa fie sanatos !

        • MIRCEA on September 29, 2016 at 9:47 am
        • Reply

        Realizati, in calitate de profesor de drept, enormitatea demagogiei care musteste din cuvintele dumneavoastra? Pt ca ar insemna ca, in virtutea validitatii argumentului invocat de catre dumneavoastra, nici o infractiune nu ar mai putea fi cercetata pt ca, ipotetic, infractorul ar putea opta sa candideze pt o functie politica, candva…intr-un viitor incert, iar cercetarea lui ar insemna lezarea “dreptuRILOR (sunt mai multe???) alegătorilor de a alege reprezentanți care nu sunt hărțuiți politic de procurori”.

        Astfel de argumentatii ii invatati pe studentii dumneavoastra la cursuri? Mie mi-ar fi rusine sa ma declar profesor de drept si sa debitez astfel de grosolanii, oricat de imbecili as crede ca sunt cei care intra in dialog cu mine.

        1. Puteți să vă susțineți opiniile și fără să insultați. Și, de asemenea, fără să dați lecții în domenii în care nu sunteți calificat.

          Ceea ce spun eu iar dvs fie că nu înțelegeți fie că deformați cu rea credință, nu sunt opinii strict personale, ci puncte de vedere împărtășite de specialiștii statului și dreptului, precum și incluse în documente ale unor organizații internaționale de prestigiu precum Consiliul Europei.

          Și acum câteva clarificări.

          1. Nimeni nu pledează pentru împiedicarea cercetării infracțiunilor. Cercetarea penală nu poate împiedica însă cetățenii să aleagă pe cei pe care îi vor. Puterea poporului este deasupra oricărei alte puteri. Sunt teorii (nu ale mele, dar despre care publicul, inclusiv cel studențesc trebuie informat) potrivit cărora nici măcar condamnarea penală nu poate limita dreptul cetățenilor de a alege.

          2. Cercetarea penală presupune aproape totdeauna limitarea drepturilor fundamentale ale persoanei cercetate. Apărarea acestor drepturi trece înaintea dreptului procedural de a cerceta situații în legătură cu care există suspiciuni. De aceea se cere ca asemenea suspiciuni să se bazeze pe indicii solide, adică să fie rezonabile.

          3. În anumite situații, în interes public, s-au stabilit măsuri speciale pentru a se verifica dacă indiciile sunt rezonabile sau dacă suspiciunea nu ascunde obiective politice. Desigur, dacă vedem în Parlament o grupare organizată de infractori, este greu să acceptăm că membrii săi pot analiza obiectiv asemenea situații. În realitate Parlamentul nu este o asemenea bandă, ci o instituție formată din aleși ai cetățenilor, grupați în partide cu ideologii și programe aflate în concurs, care se echilibrează unul pe altul garantând astfel concluzii la fel de corecte precum și acelea la care ajung procurorii sau judecătorii. Care procurori și judecători sunt, la rândul lor, oameni subiectivi dar care, spre deosebire de parlamentari, în exercițiul activității zilnice nu sunt nici controlați de cetățeni nici ponderați prin contraponderi instituționale.

          4. Cercetarea penală nu este publică. Aceasta întrucât publicitatea poate aduce prejudicii de imagine ireparabile unor oameni nevinovați. La noi cercetarea penală nepublică a fost înlocuită cu deșănțarea telejustiției. Aceasta afectează nu doar persoana celor suspectați, ci și capacitatea societății de a judeca liber și corect informat.

          5. Puteți exclude posibilitatea manipulării politice a urmăririi penale? Puteți exclude acte de hărțuire de către procurori? Evident că nu. Asemenea acte au fost, de altfel, descoperite și sunt cunoscute. Cum pot fi ele prevenite și descurajate? Printr-o serie de proceduri mult prea des încălcate astăzi și pe care oameni neinformați nu le înțeleg sau pe care oameni cu gândire primitivă ca a dvs le combat.

          Faptul că ați intrat în dialog cu mine nu vă face imbecil. Faptul că răstălmăciți ceea ce spun eu nu vă face respectabil. Faptul că vreți să mă învățați pe mine drept (în loc să învățați de la mine), debitând grosolănii de fond și de formă, nu vă face deloc convingător, ci doar penibil.

    • Virgil on September 23, 2016 at 12:08 am
    • Reply

    Spuneti ca DNA, conform legii, nu are dreptul sa cerceteze infractiunea de omor. Este totusi posibil ca aceasta infractiune sa ajunga de competenta sa daca este in legatura cu acuzatia initiala de abuz in functie? Multumesc.

    1. După părerea mea, nu. Cu atât mai mult cu cât extinderea acuzației inițiale este evident trasă de păr. Competențele sunt de strictă interpretare și de aceea ele nu pot fi extinse prin speculații interpretative. Gândiți-vă și la situația inversă. Dacă un parchet obișnuit ar fi început urmărirea pentru omor din culpă și după aceea ar fi extins-o la abuzul în serviciu, aceasta ar fi înlăturat competența specială a DNA în privința faptei de corupție? Nu cred. Soluționarea acestui aparent conflict de competență este ceva mai dificilă dar faptul arată cât de greșită este crearea unei instituții în sistemul ministerului public care are statutul de stat în stat.

        • Virgil on September 23, 2016 at 4:16 pm
        • Reply

        Iertati-ma, nu am cunostinte de drept, de aceea m-am exprimat probabil inexact cand am formulat intrebarea. Cu ingaduinta dumneavoastra mai incerc odata facand o completare si sa-mi raspundeti doar in cazul in care considerati ca am adaugat ceva care sa schimbe evaluarea situatiei. Ma refeream la o legatura de cauzalitate intre cele doua presupuse infractiuni si nu la o speculatie de interpretare. Concret: sa spunem ca DNA detine o declaratie de martor (a soferului sau a sefului de dispozitiv) care dezvaluie cererea demnitarul de marire a vitezei de deplasare peste cea estimata ca fiind sigura, fapt care in opinia procurorilor a condus la moartea insotitorului motociclist. Chiar si in aceasta situatie, competenta anchetarii infractiunii de omor din culpa revine obligatoriu parchetului general iar dna nu poate sesiza parlamentul pentru ca acesta sa ceara deshiderea anchetei penale?

Leave a Reply

Your email address will not be published.