«

»

Print this Post

Scurtă istorie a unui asasinat politic

 

Doamna Prim Ministru Viorica Dăncilă i-a cerut Președintelui Comisiei Europene să clarifice situația scrisorilor trimise în timp de către instituția pe care o conduce, miniștrilor justiției din România, prin care se cereau informații din dosarele penale aflate pe rolul instanțelor judecătorești referitoare la anumite personalități publice române. Cu acest prilej, Premierul român a subliniat cu delicatețe oportunitatea ridicării MCV.

 

Demersul descris a fost provocat de „descoperirea” scrisorii fostului Secretar General al Comisiei Europene, dna Catherine Day, din iulie 2012, care cuprindea o listă de nume ale unor cunoscuți oameni politici, oameni de afaceri, oameni de presă și oameni de știință români implicați (artificial) în procese de corupție, lăsându-se a se înțelege că desfășurarea procedurii este urmărită la Bruxelles, unde se dorește finalizarea sa cât mai rapidă. Scrisoarea nu spunea explicit și ce soluție este dorită dar este limpede că judecătorii români, deja presați de Parchet, nu puteau înțelege neliniștea eurocraților decât ca pe un ordin de condamnare. Din context rezulta limpede că ceea ce preocupă Comisia nu este nerespectarea drepturilor procesuale ale acuzaților, ci confirmarea autenticității și eficienței luptei împotiva corupției prin trimiterea în închisoare a unor demnitari presupus vinovați, iar nu prin achitarea acestora.

 

Comisia a trimis rapid un răspuns preliminar dnei Dăncilă, precizând că în orice caz solicitările în discuție au fost făcute în aplicarea MCV, care este prevăzut de un tratat. Nu s-a spus și care tratat. Asta, desigur, pentru că un asemenea tratat nu există.

 

Discuția pe marginea acestor aspecte, care a reținut atenția presei în ultimele zile, necesită câteva precizări și anume:

 

  1. Scrisoarea dnei Day era bine cunoscută încă la data primirii ei. Ea a făcut cel puțin obiectul unor proteste și interpelări în PE din partea mea și, posibil, din partea altor europarlamentari români, gesturi care nu și-au găsit însă ecou în presa românească; ea „descoperă” problema, iată, după șase ani. De ce? Pentru că majoritatea celor vizați au sperat că pot scăpa de necaz în mod individual iar nu prin solidarizare, nu mobilizând opinia publică și nu folosind arma acțiunii politice transparente, ci tranzacționând cu oligarhii străini și români aflați în spatele acțiunii de decapitare a elitelor naționale.
  2. Ingerințele inadmisibile ale Comisiei Europene (adesea din dispoziția unor state membre interesate în dominarea României), sunt cu mult mai vechi decât anul 2012. Atunci, aceste ingerințe au devenit mai agresive, mai explicite și mai impertinente, în contextul desfășurării referendumului pentru demiterea Președintelui României, când nu numai diferența de interese între poporul român și principalii profitori ai UE nu a mai putut fi ascunsă, ci și negarea suveranității poporului român nu mai putea opera decât la vedere.
  3. Înainte și după 2012 unii oameni politici români au dus o luptă corp la corp cu reprezentanții UE pentru a pune capăt amestecului birocrației europene în actul de justiție din România, în general, cât și pentru încetarea MCV, în special. Această luptă, în mare parte purtată în public, a trezit interes abia acum în presa română. O parte a ei este povestită în interviul de mai jos dat de mine ziarului Evenimentul zilei. La timpul respectiv, agenții acoperiți din presă și din partide nu au făcut decât să-i critice pe cei care se opuneau abuzării justiției române acuzându-i de antioccidentalism / antieuropenism, rusofilie, corupție, populism, demagogie sau pur și simplu prostie. Citind azi presa de atunci, aceștia pot fi lesne descoperiți. Nimeni nu îi trage la răspundere.
  4. Dirijarea nelegitimă și violarea independenței justiției române în scopul eliminării persoanelor indezirabile din rândul elitelor românești, indiferent de vectorul concret folosit, nu are nici un sprijin și nici o scuză în tratatele europene. Nu există nici un tratat care să prevadă MCV. Cu atât mai puțin nu există tratate sau alte înțelegeri care să prevadă folosirea abuzivă a MCV. MCV este ilegal. MCV nu are nici o bază legală – cel puțin cu începere din 1 ianuarie 2010, când a expirat clauza de salvgardare inserată în Tratatul de aderare a României la UE. Când conducătorii Comisiei Europene fac referire la tratate, pur și simplu mint. Enormitatea acestei minciuni reflectă, mai mult decât aroganța nemăsurată în raporturile cu România, disperarea reprezentanților UE confruntați cu adevăruri tot mai greu de negat și cu apropierea orei decontului. Pe acest fond, timiditatea Guvernului României nu își mai găsește nici o justificare.
  5. În dezbaterea publică actuală s-a lansat argumentul potrivit căruia intervențiile autoritare ale Comisiei Europene, nu numai în legătură cu fenomene nocive (cum ar fi cel al corupției), ci chiar cu cazurile și persoanele concrete deduse judecății, ar fi legitime ca o conseciță a transferului de suveranitate către UE operat de România. Nimic mai fals!!! UE este o federație de state-națiune care s-au asociat voluntar și sunt libere să se despartă când o doresc. La intrarea în Uniune nici un stat nu cedează nimic Uniunii, ci toate, în mod egal, delegă acesteia competența de a organiza gestiunea comună a unor atribute ale suveranității lor (aceleași în cazul fiecăruia), în interes comun, adică în interesul tuturor. A delega nu înseamnă a ceda. Nu UE a creat statele-națiune, ci statele-națiune au creat UE. Că unii răstoarnă lucrurile nu este rezultatul acordului nostru de voință, ci al abuzării lui. Împotriva acestor abuzuri se poate acționa la Curtea Europeană de Justiție, înainte de a apela la soluția extremă a retragerii din UE; așa cum a făcut-o Marea Britanie, dovedind că toate atributele suveranității au rămas permanent ale sale, chair dacă pentru o vreme parțial le-a gestionat împreună cu alții. Și chiar dacă ar fi vorba de cedare (ceea ce nu este), aptitudinea de a organiza și supraveghea organizarea sistemului național de justiție nu a fost acordată de nimeni și niciodată UE. Sancționarea încălcării regulilor statului de drept este de competența CEDO (UE fiind ea însăși membră a Consiliului Europei și aderând la Convenția Europeană a Drepturilor Omului) sau a Curții Europene de Justiție (când este vorba despre încălcări ale Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale). Orice abatere de la această regulă se poate face numai prin clauze de excepție (cum este clauza de salvgardare) valabile pe perioade scurte de timp și în baza cărora se poate amâna dobândirea efectivă a calității de membru iar nu limitarea drepturilor aferente ei.
  6. A trecut neobservat faptul că în scrisorile dnei Day și rapoartele MCV, în care se exprima preopcuparea UE pentru independența justiției române, nu instanțelor judecătorești, ci executivului i se cereau informații din dosarele aflate pe rolul acestora. Implicit tot Guvernului i se cerea să asigure condamnarea persoanelor declarate corupte înaintea oricărei judecăți. Cu alte cuvinte, lupta împotriva corupției justifica amestecul direct al politicului în activitatea puterii judecătorești. Pe când se declara atașamentul față de independența acesteia, se cerea ca ministrul justiției să îi inspecteze și orienteze activitatea punând presiuni asupra ei. O atare ipocrizie dovedește că de fapt se urmărea eliminarea unor persoane deranjante, spre a se lăsa drum liber corupției, iar nu întronarea statului de drept / legalității.
  7. Toate cele de mai sus pun în lumină ridicolul și caracterul inadecvat al cererilor prin care Guvernul român cere lămuriri Comisiei Europene și roagă să fie acceptată încetarea MCV. Comisia nu mai are nici o lămurire de dat. Totul este cât se poate de clar. De asemenea, este absurd să ceri Comisiei să accepte azi încetarea unui mecanism care a încetat prin pierderea oricărei baze legale cu peste opt ani în urmă (dacă înainte o fi avut vreo bază). Ceea ce Guvernul român este obligat potrivit Constituției României să facă este să notifice Comisiei Europene caducitatea MCV și, în cazul oricărei acțiuni viitoare invocând acest mecanism, să sesizeze Curtea Europeană de Justiție.

 

Reproduc în continuare interviul integral acordat de mine ziarului Evenimentul zilei și publicat pe data de 21 martie 2018, cu speranța că cei interesați vor avea ocazia să afle câteva date concrete despre ceea ce s-a întâmplat și li s-a întâmplat în ultimul deceniu și mai mult, pe când ceea ce vedeau credeau ori voiau să creadă că nu e.  

 

 

Interviu EvZ

 

  • EvZ: Domnule Severin, ați scris pe rețeaua de socializare Facebook că ați avut discuții dure cu oficiali ai Comisiei Europene, în care le-ați cerut să înceteze presiunile pentru condamnarea lui Năstase și a altor politicieni din România. Când ați discutat cu Barroso, Rehn, Day, Schulz?
  • Adrian Severin: Să știți că la vremea respectivă au fost niște ecouri și aici în România, dar nu au fost luate foarte serios în seamă.

 

  • EvZ: Când au avut loc discuțiile?
  • Adrian Severin: Cred că șirul discuțiilor a început în intervalul anilor 2007-2009. Dacă îmi amintesc bine, eu eram în România în campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a spus ceva din care se înțelegea că Olli Rehn era interesat de dosarul lui Adrian Năstase. Am analizat, am săpat puțin și mi-am dat seama că purtătorul de cuvânt a scăpat o idee exprimată cu adevărat de Olli Rehn la întâlniri interne. Rehn era alertat în legătură cu faptul că procesul lui Năstase trenează, lăsând să se înțeleagă că Bruxellesul dorește condamnarea lui.

 

  • EvZ: Și ce s-a întâmplat?
  • Adrian Severin: Dacă o să căutați în arhivă, în știrile din acea perioadă, o să găsiți că am cerut demiterea purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene. Am făcut asta ca să pun presiune pe ei să recunoască public că este vorba despre o politică asumată, pentru că altfel nu puteam să dovedesc faptul. I-am mai cerut public comisarului pe Justiție, dl Barrot, să explice cum stau lucrurile. Doream să îi presez să iasă la lumină. De aceea cred că am acuzat Comisia de corupție în combaterea corupției din România. Am fost criticat de către oficialii Parlamentului European dar și de unii români din partidele de guvernământ de la acea dată, pentru asta. M-am întâlnit la scurtă vreme întâmplător cu Joseph Daul, care pe atunci era președintele Grupului PPE în PE, în garajul Parlamentului și l-am întrebat de ce m-au criticat. „Da, ai dreptate, dar nu am avut ce să fac”, mi-a spus. A recunoscut că spusesem adevărul.
  • EvZ: Ce ați făcut mai departe?
  • Adrian Severin: I-am trimis lui Barroso o scrisoare în care i-am cerut să îl demită pe purtătorul de cuvânt sau să accepte că acela este punctul de vedere al Comisiei Europene. Barroso mi-a răspuns că purtătorul de cuvânt a exprimat punctul de vedere al Comisiei, adică nu a exprimat o opinie personală. Aceasta mi-a permis să revin cu o altă scrisoare în care protestam împotriva felului incorect în care este tratată România. Nu mai știu dacă mi-a răspuns în scris și la această scrisoare dar știu că a trimis-o cumva la mine pe dna Cathy Ashton, pe atunci comisar pentru comerț, ca să îmi spună că Barroso este animat de bune intenții și se poate discuta cu el. Mai târziu întâlnirea cu dl Barroso a avut loc, organizată de un europarlamentar portughez foarte apropiat de el.

 

  • EvZ: Mai aveți răspunsul?
  • Adrian Severin: Nu știu dacă îl mai am. În orice caz el trebuie să fie în arhive.

 

  • EvZ: Și întâlnirile despre care vorbiți?
  • Adrian Severin: Am făcut atunci un scandal mare la conducerea Grupului socialist din Parlamentul European cerând ca Grupul să denunțe abuzurile Comisiei. Din cauza asta s-a organizat o întâlnire în biroul lui Schulz, la care au mai participat Barrot, Rehn, Swoboda și Anna Colombo, fostul secretar general al socialiștilor. Am avut o discuție foarte dură cu ei. Le-am reproșat că nu este posibil să nu fie respectată prezumția de nevinovăție în România. De asemenea am arătat că rapoartele MCV conțin minciuni la capitolul constatărilor, și aberații antidemocratice la cel al propunerilor. Nimeni n-a negat și nu a contrazis afirmațiile mele. Cred că, dintre toți, Barrot era singurul nevinovat. De ce? Mi-a spus separat că prin ceea ce fac îl ajut, pentru că el nu știe ce se află în dosarul României. A mai adăugat că îl cunoaște personal pe Adrian Năstase și îl respectă, că socotește atitudinea Comisiei ca fiind incorectă dar că are mâinile legate.

 

  • EvZ: Cum adică nu știa?
  • Adrian Severin: Mi-a spus că în mod inexplicabil dosarul României este gestionat de Catherine Day, secretarul general al Comisiei și omul de încredere al Președintelui Barroso, și că el, comisar european pe Justiție fiind, nu are acces la dosar.

 

  • EvZ: Au mai fost și alte întâlniri?
  • Adrian Severin: A mai avut loc o întâlnire, ulterior, în biroul dlui Barrot. Nu mai sunt sigur dacă la această întâlnire a participat și dna Day dar cu siguranță au participat consilierii ei. Dl Barrot le-a cerut acestora să-mi explice care e situația, pentru că el nu știe ce să-mi spună. Sensul nu era atât că nu are informațiile, ci că nu are sau mai ales nu împărtășește argumentele. Eu am ridicat atunci trei probleme. În primul rând, problema de principiu a amestecului Comisiei în domenii în care nu deținea competențe atribuite prin tratate. În al doilea rând, problema privind lista de amendamente la legislația românească prin care se încerca să ni se impună norme contrare principiilor statului de drept, afectând mai ales respectarea dreptului la un proces echitabil. În al treilea rând, problema listei de indezirabili, tratați fără nici un respect al prezumției de nevinovăție și a cărei condamnare era vădit privită ca dovadă obligatorie a eficienței și independenței justiției române. Am primit numai răspunsuri evazive. Nu au negat spusele mele dar nici nu s-au angajat la remedierea situației. Vreau să înțelegeți care este modul lor de a gândi. Au pe cineva de care nu le place în România? Pun acea persoană pe o listă neagră și cer înlăturarea ei. Dacă le place o persoană, indiferent ce probleme are, o apără. Știu sigur că Rehn, în diverse ședințe de-ale lor, a ridicat problema dlui Adrian Năstase cu nume și prenume. Au mai fost și alte nume dar nu mi le mai amintesc. Cred că a fost menționat și numele lui Dan Voiculescu dar nu sunt sigur. Eu nu am văzut o listă scrisă. Asemenea liste mai degrabă erau dictate interlocutorilor români de încredere. Numele însă erau rostite în spatele ușilor închise ale instituțiilor europene, eu însumi auzindu-le în repetate rânduri.

 

  • EvZ: S-a mai întâmplat ceva după aceea?
  • Adrian Severin: Prin 2009 și 2010 am avut un schimb prelungit de scrisori cu dna Reding, comisarul pentru justiție, care i-a succedat comisarului Barrot. Printre altele îi ceream să prezinte sursele informațiilor și propunerilor care se regăseau în rapoartele oficiale dar și în cererile nepublice ale Comisiei. Acestea includeau, nu totdeauna în scris dar explicit, liste cu nume de persoane publice considerate a fi corupte înainte de orice judecată și care trebuiau înlăturate. Mi-a răspuns orice, mai puțin ceea ce îi ceream. Nu a vrut sub nici un chip să prezinte sursele. În fapt sistemul era cunoscut dar era nevoie de o asumare oficială. A fost refuzată. Aceasta s-a putut și cu sprijinul celor de la București. Niciodată Guvernul român nu a sprijinit sau întărit sau repetat demersuri precum cele despre care vorbesc. Cel puțin eu nu știu să se fi întâmplat asta.

 

  • EvZ: Vă referiți la rapoartele MCV?
  • Adrian Severin: Da, precum și la ansamblul discuțiilor purtate în jurul lor. Să știți că a existat, la un moment dat, și o tentativă de ridicare a MCV-ului. Prin 2010, cred, dna Day, la o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale UE, spre surpriza multora, a anunțat că s-ar fi hotărât ridicarea MCV-ului pentru România, precizând că este vorba despre o hotărâre politică care speră că nu va fi comentată. Este posibil ca faptul să fi fost influențat, printre altele, și de o discuție anterioară avută de mine cu Președintele Barroso, în contextul preocupărilor lui de a obține un nou mandat în fruntea Comisiei. După primirea acestei informații, văzând că nu se întâmplă nimic, am căutat explicații. Mi s-a spus că ambasadorul Mihnea Motoc a primit instrucțiuni de la Cotroceni prin care i s-a cerut să comunice că România nu este interesată de ridicarea MCV. Și așa am rămas cu MCV-ul.

 

  • EvZ: Ați văzut telegrama?
  • Adrian Severin: Am auzit de ea dar ținând seama de credibilitatea mare a sursei mele, sunt sigur că a existat.

 

  • EvZ: Deci chiar România s-a opus ieșirii ei de sub supravegherea Comisiei europene?
  • Adrian Severin: Așa se pare. Din 2011 marja mea de manevră la Bruxelles a fost considerabil redusă, în condițiile cunoscute, inclusiv prin cooperarea unor oficiali ai UE cu unii oficiali români. Unul dintre lucrurile pe care le-am reușit, totuși, parcă în 2013, a fost să organizez în Parlamentul european o audiere în care am pus în evidență maniera abuzivă și discriminatorie în care UE folosește argumentul statului de drept și al luptei împotriva corupției pentru a controla statele membre și a le impune anumite decizii politice contrare intereselor sau convingerilor lor. Inclusiv decapitarea elitelor lor politice și ecoonomice. Era vorba nu numai de Comisie, ci și de OLAF care avea și mai are birouri la București, în chiar sediul unor instituții ale statului român. Nu mai știu dacă DNA sau ANI sau amândouă. Aceste birouri depășesc cu mult limetele cooperării firești. Am adus atunci în dezbatere trei cazuri concrete. Cel al fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko, a cărei condamnare fusese criticată ca fiind o violare a statului de drept, cel al lui Adrian Năstase, a cărui condamnare a fost lăudată ca un triumf al statului de drept și cel a comisarului maltez John Dalli, înlăturat în urma unei anchete abuzive realizate sub directa îndrumare a directorului OLAF, Giovanni Kessler. Este posibil ca și acest eveniment să fi condus ulterior la demiterea lui Kessler, dar numai după plecarea Comisiei Barroso. În ceea ce îi privește pe oficialii români, mi s-a spus că, începând cel puțin cu 2012, mulți dintre aceia care aveau întâlniri cu dl Barroso, sau mai nou cu dnii Junkers și Timermanns, obișnuiau să înceapă discuția dând asigurări că tot ce li se va cere vor face. Aceasta spre amuzamentul, dar și indignarea funcționarilor europeni care erau de față.

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/scurta-istorie-unui-asasinat-politic/

Leave a Reply