«

»

Print this Post

Saptamana 16-22 septembrie – Bruxelles

Luni 16 septembrie

 

Saptamana nu putea începe decât cu discuții pe marginea crizei armelor chimice siriene și a ideii de depășire a acesteia prin punerea armelor respective și echipamentului pentru producerea lor sub controlul comunității internaționale. UE nu a putut adopta o poziție eficienta și coerenta din cauza dezbinării membrilor săi – Franța este hiper războinica, Germania hiper pacifista, Marea Britanica ambivalenta, iar statele din nord și din sud practic fără opinie având alte prioritati. În atari condiții deciziile se iau pe teritoriul Elveției neutre de către americani și ruși fără participarea sau consultarea UE. Europenii sunt numai informați în legătură cu ceea ce s-a decis. În aceste condiții, dar și pe fondul suspiciunilor reciproce ruso-americane, se impune introducerea în joc a unui al treilea actor global. Rolul lui ar fi acela de a asigura echilibrul  raportului de forțe dintre principalii protagoniști ai soluției nemilitare (SUA și Rusia), de a garanta respectarea angajamentelor luate de fiecare dintre aceștia și de a deschide un alt front de negocieri diplomatice pentru coagularea poziției europene. Singurul terț capabil să joace un asemenea rol este China. Printre altele, legăturile economico-politice dintre Beijing și Berlin pot exercita o influenta benefica asupra antantei ruso-germane, făcându-o sa aibă un impact pozitiv asupra realizării și respectării acordului ruso-american. În lumina acestei idei am avut un larg schimb de opinii cu reprezentanții de vârf ai misiunii diplomatice a Chinei pe lângă UE.

 

Scurt schimb de salut cu noul Prim Ministru al Albaniei, Edi Rama, venit spre a vorbi Comisiei de afaceri externe a PE la numai câteva zile de la preluarea mandatului său de șef al executivului. Îl cunosc de mult și suntem apropiați. În 2010 am reușit să inițiez și să pun în mișcare o acțiune de bune oficii a Parlamentului European, cu participarea Comisarului european pentru extindere, menită a rezolva criza politică din Albania; o criză care adusese țara în blocaj instituțional ca urmare a grevei parlamentare declarate de opoziția condusă de Rama. Lucrurile au pornit bine dar s-au blocat din cauza intervenției președintelui de atunci al Grupului socialist din PE, Martin Schulz, care a făcut tot posibilul spre a mă scoate din joc. Edi Rama nu a uitat, însă, contribuția mea care a avut, totuși, meritul de a urni lucrurile, chiar dacă nu a rezolvat problema.

 

Marți 17 septembrie

 

Am participat la audierile cu usile închise ale șefului misiunii diplomatice a UE în Irak. Nu pot spune decât că au fost super interesante. Ele au pus în lumină complexitatea situației din țara respectivă și din întregul Orient Mijlociu. O complexitate în mare măsura ignorată de un Occident care, prin politicile sale inadecvate ca și prin iresponsabilitatea cu care a intervenit tulburând apele pentru a se retrage apoi înainte ca ele să se liniștească, reprezintă mai degrabă o parte a problemei decât o parte a soluției.

 

Am rămas mai departe tot la problemele Orientului Mijlociu întâlnindu-mă cu o delegație de oameni politici din Israel (parlamentari, primari și lideri de partid) la cererea acestora. Agenda discuțiilor a cuprins în special analiza politicii UE față de Israel și de Orientul Mijlociu / Apropiat, precum și a evoluțiilor actuale din regiune cu accent pe criza siriana și într-o anumită măsura pe cea egipteana. Inadecvarea politicilor UE, dominate de dogmatism, narcisism și populism, precum și complet lipsite de viziune geo-strategică, a apărut cu pregnanta. În schimb am fost bucuros să constat adeziunea interlocutorilor față de ideea rezolvării problemei armamentului chimic sirian pe calea punerii lor sub control internațional în locul încercării de distrugere prin intervenție militară aeriană internațională. Punctul de vedere susținut de mine, potrivit căruia această formulă răspunde mai bine nevoilor de securitate ale Israelului, a fost confirmat.

 

După amiază, la invitația unui coleg italian și a unuia olandez, am participat la o masă rotundă privind impactul așa ziselor “linii directoare” stabilite de Comisia europeană pentru orientarea relațiilor dintre UE și Israel. Poziția Comisiei pleacă de la premisa falsă că UE este îndreptățită să își impună și își poate impune condițiile partenerilor externi. Încă și mai grav este faptul că respectivele condiții nu țin seama de realități ci sunt inspirate fie de închipuiri fie de interese meschine. Așa se ajunge ca UE să se autopenalizeze și totodată să facă mai mult rău decât bine celor pe care pretinde că îi protejează. Pentru aceasta Comisia dă vina pe Parlament, care ar împinge-o în direcția greșita, iar Parlamentul dă vina pe Comisie, care nu ar avea instincte politice adecvate. În realitate amândouă sunt de vina iar cauza problemei se găsește în dezbinarea UE și în lipsa unei identități geo-politice europene care face imposibilă dezvoltarea unei gândiri și acțiuni strategice, înlocuindu-le printr-un discurs mesianic arogant și steril. Intervenția mea în dezbatere a fost aplaudata. Din păcate cei care au apreciat-o reprezintă o minoritate.

 

Vizită “inopinata” a unor jurnaliști de la postul de televiziune Arte care pur și simplu au năvălit în biroul meu pentru a mă intervieva în legătură cu situația lobby-ului în Parlamentul european și cu scandalul provocat acum doi ani de către jurnaliștii de la The Sunday Times care au pretins că europarlamentarii iau bani pentru a modifica legislația. “Musafirii” mei au rămas perplecși aflând ca nu numai trei ci patru europarlamentari au fost implicați în scandal, cel de al patrulea (un spaniol) continuând să funcționeze fără probleme în PE și fiind promovat în funcție, chiar dacă depusese amendamentul cerut de agenții provocatori. Un alt șoc a fost produs la aflarea faptului că eu nu depusesem amendamentul în discuție și că aceia care l-au depus au negat ca fuseseră influențați de mine. Cum aceste informații nu se potriveau cu “ceea ce se știa”, am fost întrebat de ce, dacă nu mă făceam vinovat de nimic, am fost părăsit de partidul meu și inculpat de procurorii români. Am fost tentat să le spun adevărul, dar nu am fost în stare să întinez și eu imaginea și așa întinată a României. Am răspuns că nu partidul m-a părăsit pe mine ci eu l-am părăsit pe el întrucât nu am vrut să îl oblig a-și consuma energiile apărându-mă. Cât despre procurori, am pretins că trimiterea mea în judecată are in realitate meritul de a permite restabilirea adevărului printr-o procedură publică și deci, în văzul tuturor iar nu în spatele ușilor închise ale DNA. Formal, răspunsurile sunt corecte; în spiritul ei realitatea este oarecum diferită și ea rimează cu cuvinte precum “trădare”, ” lașitate”, “justiție politizată”. Oricum, “se non e vero e ben trovato” (dacă nu este chiar adevărat este o bine spus).

Întâlnire cu colegi polonezi pentru a discuta situația Ucrainei în perspectiva Summitului UE de la Vilnius, din 28 noiembrie. Este limpede că de integrarea Ucrainei în UE depinde securitatea frontierei de est a Europei politice. Pentru mine ca român asta înseamnă și șansa “reîntâlnirii” cu românii din Republica Moldova, Nordul Bucovinei și Sudul Basarabiei in fruntariile aceluiași stat, de astă dată numit Uniunea Europeană. Totuși trebuie să ținem seama de cei care negociază eliberarea din închisoare a fostului premier ucrainean Iulia Timoshenko – specialistă în retorică pro-occidentală și în afacerile comerciale pro-ruse – și care ne roagă să amânam acțiunile menite a garanta semnarea Acordului de asociere între Ucraina și UE fără condiții prealabile cât mai mult posibil, spre a le permite să folosească actul semnării ca mijloc de presiune asupra liderilor ucraineni. De fapt, cu toții urmărim același lucru: lipsirea adversarilor integrării europene a Ucrainei de argumente. Eu unul nu cred că grațierea Iuliei Timoshenko, de altfel lipsită de baze morale, va îmbunătăți statutul internațional al Ucrainei. Acest pretext odată dispărut vor fi invocate altele. Nu pot ignora însă constrângerile colegilor mei. Ajungem la un compromis sofisticat. Cum necum să dea Dumnezeu să reușim.

 

Seara am avut o lungă teleconferința cu analiști politici americani pe tema Siriei. Sunt interesați de opiniile mele si vor să își confrunte cu mine ideile. Mă roagă, de asemenea, să le discut cu terții informați și interesați spre a crea bazele unui consens internațional cat mai larg. Întrucât convorbirea are loc pe telefonul meu de la hotel, costul ei îl voi suporta din buzunarul propriu. Miza este, însă, atât de mare, inclusiv pentru România, încât nu mă împiedic de acest detaliu.

 

Miercuri 18 septembrie

 

Am revenit în țară unde am început lucrul la un eseu referitor la politica (deficitara) UE în vecinătatea sa estica.

 

Prin scrisoare recomandată primesc de la ANI informația că dosarul privind verificarea integrității mele morale a fost închis după ce s-a constatat că nu am încasat nici un folos necuvenit și că nu dețin funcții sau calități incompatibile. Dacă la deschiderea anchetei s-au făcut declarații publice și presa a răspândit cu voluptate vestea, la închidere nimeni nu a mai făcut valuri. Oricum, vestea este foarte importantă. De acum sunt un “corupt integru moral” (sic!). Și, pe de altă parte, probabil, un bolnav psihic care, potrivit DNA, încalcă legile fără a dori sau accepta însă obținerea vreunor avantaje.

 

Joi 19 septembrie

 

Discuții cu oameni politici și simpli cetățeni români în legătură cu situația internă și internațională. Deprimant. Toată lumea este nemulțumita de sistem, dar nimeni nu știe ce este de făcut. Ori poate nu vrea sau nu știe să facă ceva. Divorțul între conducători și conduși este definitiv consumat. Criza de încredere care afectează toate partidele și coalițiile, a devenit sistemică și nu are antidot. Coeziunea politică a națiunii este doar o iluzie. Edificiul statal stă în echilibru precar și în orice moment se poate prăbuși. Chiar dacă mai există personalități capabile să facă ceva ele sunt fie “asasinate” politic de oligarhiile dominante fie descurajate să iasă din anonimat. Partidele-alternativă care încearcă să își ia zborul pentru a oferi un alt fel de politică sunt lichidate din fașă de către rețelele politice deja consacrate. Văd doar trei posibilități teoretice: o altă revoluție; o nouă dictatura; afirmarea spontana a unei largi mișcări sociale care să genereze o nouă elită politică și să o structureze pe aceasta în partidele politice esențiale pentru funcționarea unui sistem democratic.

 

După amiază sufăr o intervenție chirurgicală care nu este mare dar mă obligă să petrec sfârșitul de săptămână în casă.

 

Vineri 20 și sâmbăta 21 septembrie

 

Am lucrat la redactarea unor texte pe teme politice. Am finalizat articolul privind politica UE în vecinătatea estica în condițiile concursului de interese cu Rusia. Nu Moscova este de blamat că își urmărește interesele ci UE că nu și le cunoaște.

 

Ar fi fost liniște dacă nu ar fi fost Siria. Negocierile internaționale se poticnesc la fiecare pas, iar depășirea blocajelor este îngreunată de neîncrederea dintre principalii jucători. Mă bucur, totuși, să constat că în acest context dificil și periculos părerile și analizele mele mai au căutare; în străinătate, desigur, nu printre politicienii români.

 

Duminică 22 septembrie

 

Lumea așteaptă cu răsuflarea tăiata (iar UE în totală și inepta paralizie) rezultatele alegerilor din Germania. Pentru mine nu reprezintă nici o surpriză. Am spus-o de mult, spre inutila iritare a colegilor și prietenilor socialiști: Angela Merkel va câștiga. Asta nu întrucât creștin-democrații și aliații lor social-democrați bavarezi sunt atât de puternici ci pentru că social-democrații sunt atât de slabi. Se plătește nota populismului, ipocriziei, indeciziei și duplicității. “Stânga caviar” este condamnată; indiferent dacă execuția mai poate fi amânată pentru o vreme. Nu este mai puțin adevărat că rezultatul alegerilor germane reprezintă premiul oferit de egoismul național politicii de austeritate prin care Guvernul Merkel a refuzat solidaritatea și coeziunea europeană.

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/saptamana-16-22-septembrie-bruxelles/

Leave a Reply