«

»

Print this Post

România – republică parlamentară

I. Să lămurim conceptele. Am avut ocazia să urmăreasc recent un sondaj realizat de postul de televiziune Antena 3 cu scopul – care altul?! – de a demonstra cât de neinstruiți sunt parlamentarii români. Întrebarea la care membrii Parlamentului trebuiau să răspundă era legată de forma de guvernământ a statului român. Unii nu au dat nici un răspuns, alții au dat răspunsuri fanteziste, puțini au spus că România este o republică parlamentară. Toți aceștia au fost taxați aspru de reporterul postului amintit care credea a ști că România este o republică semiprezidențială. Partea proastă este, așa cum se întâmplă adesea cu asemenea exerciții în care se întâlnește ignoranța cu aroganța, că tocmai examinatorul nu avea răspunsul corect.

Peste doar câteva zile, aveam să citesc intr-o publicatie altminteri serioasă și cu jurnalisti competenti in materie de drept, aceeasi afirmatie: “România este o republică semiprezidentiala”. Verificând, am aflat că la unele facultăți de drept (dintre nenumaratele crescute după 1990), profesorii spun acelasi lucru, iar studentii/absolventii, neobisnuiti sa gândeasca in mod critic, repeta eroarea la infinit, ajungand sa modifice, in fapt, ordinea constitutionala a statului. Căci, într-adevar, nu mai contează ce se scrie în Constituție, ci ce se crede că scrie. Sub imperiul ingrijorarii provocate de asemenea constatari am decis să aduc unele precizări de ordin istoric și de ordin juridic în scopul clarificării lucrurilor.

1. Mai  întâi câteva lămuriri privitoare la termenii folosiți.

1.1. Republica prezidențială este o formă de organizare a statului in care Presedintele – ales prin vot direct de catre cetateni – este seful puterii executive (seful Guvernului) fara a mai exista un prim-ministru. Exemplul clasic de asemenea republica sunt Statele Unite ale Americii. In republica prezidentiala, Presedintele-premier (deci omul care nu numai prezideaza, ci si guverneaza) are prerogative foarte largi, a caror manifestare Parlamentul (Congresul) o poate ingradi prin lege doar in limite strict determinate de Constitutie. In mecanismul balantei dintre executiv si legislativ (checks and balances), Presedintele are, pe de o parte, in anumite domenii, plenitudinea decizionala, el putand chiar legifera prin asa numite ordine executive, iar pe de alta parte, latitudinea de a amana punerea in aplicare a unor legi ori chiar sa le blocheze prin veto. Evident, si Parlamentul poate stopa unele initiative prezidentiale intr-un sistem in care puterile nu sunt atat separate in privinta competentelor, cat mai degraba contrapuse, ponderandu-se reciproc prin mentinerea echilibrului dintre ele.

1.2. Republica parlamentară se bazează pe principiul separatiunii puterilor (legislativa, executiva si judecatoreasca), reprezentantii alesi ai natiunii, reuniti in Parlament, avand competenta exclusiva de a legifera si astfel de a delimita spatiul de miscare al executivului. Cand executivul legifereaza, o face numai in baza unei delegari de atributii si sub rezerva confirmarii de catre Parlament. In acest sistem Presedintele (eronat sau numai metaforic numit “sef al statului”) indeplineste trei roluri: a) acela de simbol al identitatii nationale sub toate formele si in toate expresiile ei; b) acela de administrator al unor proceduri constitutionale (cum ar fi cea de initiere a formarii guvernului sau cea de declansare a consultarii populare in situatii de criza); c) acela de bune oficii si facilitare a dialogului inter-institutional si intra-social. In toate aceste ipostaze el este tinut sa procedeze in lumina valorilor pe care se bazeaza Constitutia, sa le reaminteasca permanent natiunii si sa le personifice. Nefacand parte din niciuna dintre puterile statului (si astfel neputand fi sef al executivului), Presedintele nu intra in sistemul de control reciproc al acestora. Un astfel de control asupra exercitarii functiei prezidentiale nu este nici necesar intrucat : a) atunci cand prin semnatura sa investeste cu putere executorie manifestarile de vointa ale legislativului (legile) sau ale executivului (tratatele internationale negociate de guvern) nu aproba, ci doar autentifica si oficializeaza; b) atunci cand refuza promulgarea actelor normative, ratificarea angajamentelor internationale sau consacrarea deciziilor administrative (ex. desemnarea unor ministrii sau propunerile de numire a sefilor principalelor parchete), nu decide, ci avertizeaza declansand doar o procedura de reflectie limitata la o singura incercare; c) atunci cand participa la sesiunile anumitor institutii (ex. CSM) sau ale structurilor de coordonare inter-institutionala (ex. CSAT) nu (le) conduce, ci doar (le) prezideaza (asigura ordinea si disciplina sedintei). Presedintele nu poate fi demis pentru exercitarea defectuoasa a functiilor sale (asa cum poate fi demis Guvernul prin motiune de cenzura), ci numai pentru incalcarea Constitutiei prin depasirea competentelor conferite de ea, respectiv prin asumarea unui rol neatribuit lui, sau prin refuzul exercitarii competentelor ce ii revin. Alegerea de catre Parlament a unui asemenea Presedinte este de natura dar nu de esenta republicii parlamentare. Astfel, in republici de tip parlamentar necontestat, cum ar fi Portugalia, alegerile prezidentiale au loc prin vot universal si direct, fara ca prin aceasta sa se schimbe forma de guvernamant a statului.

1.3. Republica semi-prezidențială este un hibrid al cărui model este cel născut in Franța, în condiții istorice speciale, sub influenta personalitatii Generalului Charles De Gaulle. In esență, un asemenea sistem se caracterizează prin bicefalismul puterii executive. Exista un Presendinte, care isi desfasoara activitatea complet separat de Parlament (Parlamentul nu il poate demite sau interpela, dar nici Presedintele nu poate impiedica Parlamentul sa legifereze, el neavand nici macar dreptul de a intra in sediul legislativului), si un Prim-Ministru aflat in acelasi timp sub controlul Presedintelui (care il desemneaza, ii aproba cabinetul, ii supervizeaza deciziile si il demite, dupa caz) si sub cel al Parlamentului (care il mandateaza prin vot de incredere si il demite prin motiune de cenzura). Presedintele si Primul Ministru fac amandoi parte din puterea executiva, impartind rolurile in conducerea ei. Desi poate interveni in orice domeniu de interes pentru administrarea tarii, cel dintai are rezervate, cu precadere, politica externa, apararea si securitatea nationala, iar cel din urma, economia si asistenta sociala. Intrucat politica europeana (in cadrul UE) include ambele sfere, atunci cand cei doi lideri ai executivului au opinii si prioritati diferite (așa numita situatie de “coabitare” ) la Consiliile europene participa amandoi.

Președintele republicii semi-prezidențiale este totdeauna ales prin vot direct și universal.

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/romania-republica-parlamentara/

Leave a Reply