Pistolul legii la tâmpla nelegiuiților

Una dintre săgețile de presă ale ocultei nelegiuite având ca braț înarmat teroarea justiției selective – mă refer la dna Ioana Dogioiu de la oficiosul ziare.com. – dă publicității – sub titlul sibilinic „Cum Dragnea pune ‘pistolul’ la tâmpla ÎCCJ. O adresă SS cu iz de amenințare” – o filipică prin care deplânge faptul că inculpații și avocații acestora solicită instanțelor aplicarea legii. Este vorba, în speță, despre legile care stabilesc modul de compunere a completelor de judecată.

 

Este evident, în opinia celor pentru care scrie autoarea articolului, că a solicita respectarea legii procesuale nu constituie decât calea de a evita (sau măcar amâna) condamnarea inculpaților. O condamnare a cărei justețe – a se înțelege necesitate – a fost deja stabilită înainte și independent de formarea grupului de judecători care urmează a soluționa cauza.Or, dacă vinovăția este stabilită, de ce să ne mai încurcăm cu modalitatea prin care s-a format completul? Ce importanță are cine judecă? La ziare.com s-a decis și se știe că Dragnea este vinovat. Se îndoiește cineva? Dacă da, acela nu poate fi decât odiosul prieten al lui Dragnea sau al lui Dăncilă sau al lui Savonea. Deci, nu contează.

 

Aceasta mi-a amintit discuția purtată zilele trecute cu o altă ziaristă din același trib al presei autoritar-justițiariste. Doamna nu înțelegea de ce o hotărâre judecătorească nu-și poate produce efectul de a-l transforma pe condamnat în infractor, confiscându-i beneficiul prezumției de nevinovăție, dacă nu a fost pronunțată de un complet de judecători constituit potrivit legii. „Acestea sunt două probleme distincte” – observa doct „câinele de pază al justiției”. „Una este compunerea completului și alta condamnarea. Dacă există o hotărâre de condamnare înseamnă că ești vinovat.”

 

„Deci sunteți de acord că pot judeca legal și complete ilegal formate?” – am întrebat-o eu. „Nu am spus asta” – a venit replica imediat. „Dar ce ați spus?” „Am spus că dacă există o hotărâre definitivă de condamnare înseamnă că ești vinovat.” „Chiar și atunci când hotărârea a fost pronunțată de judecători investiți prin încălcarea legii?!” – insist eu. „Acestea sunt două lucruri diferite.” – revine duduia la punctul de plecare. „Chiar și atunci când completul este format din grefieri sau din șoferii instanței sau din ziariști?” – mă cramponez eu de logică. „Să nu exagerăm!” – mi-o taie scurt interlocutoarea.

 

După alte câteva încercări mi-am dat seama că discuția este inutilă. La urma urmei hotărârea se ia pe rețelele sociale – abil manipulate de agenții acoperiți formatori de opinie din presă și ong-uri – iar nu în instanță. Tot așa cum în Evul Mediu Sfânta Inchiziție stabilea cine este eretic și cine nu. După aceea condamnatul era remis brațului secular, adică zbirilor principelui care stabileau și aplicau o pedeapsă. Sacerdoții se ocupau de conștiință. Judecătorii laici se ocupau de trup.

 

Cei din urmă executau pe baza a ceea ce „probaseră” cei dintâi. Iar administrarea probatoriului era identică, sub aspectul logicii, cu practicile binomului DNA-ÎCCJ de astăzi: suspectului (spre exemplu, de vrăjitorie) i se rupeau picioarele, după care, cu un bolovan legat de gât, era aruncat în mijlocul unui lac adânc; dacă se îneca, înseamna că fusese nevinovat și că astfel și-a dovedit nevinovăția, iar dacă plutea, înseamna că era vinovat și urma a fi ars pe rug. (sic!)

 

În prezent, „judecătorii statali” care confirmă condamnarea mediatică pronunțată de „judecătorii stradali” sunt, vezi Doamne, cei cinstiți și devotați apărării „statului de drept”. Ceilalți sunt judecători corupți și până mai ieri erau dați pe mâna DNA, ca să răspundă penal pentru vina de a nu fi admis rechizitoriile formulate de „procurorii-minune” ai acesteia.

 

După înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) ordinea feudală, reinstaurată la noi în ultimul deceniu și jumătate, a început, însă, să scârțâie. O dovadă în acest sens este identificată cu groază de dna Dogioiu într-o „adresă a SS cu iz de amenințare”.

 

Nu, nu este vorba despre vreun document emanat de la Schutzstaffel(„eșalonul de protecție”), sinistra organizație paramilitară a partidului nazist condusă de Heinrich Himmler. Și nici de vreo corespondență expediată de la Palatul Cotroceni de succesorul Grupului Etnic German. Ceea ziare.com abreviază „subtil” prin dublul „S” este de fapt SIIJ, în acest scop denumită scurt „Secția Specială”.

 

Ei bine, ce să vezi? Adresa cu pricina este semnată, incredibil (sic!), de șeful acestei secții, procurorul Gheorghe Stan, prin însăși funcția deținută „dușman” al lui Koveși și deci al așa zisului „stat de drept”; ceea ce înseamnă „prieten” al lui Dragnea și deci al „statului penal”. Dacă ar fi semant portarul era cu totul altceva. Așa, însă, este limpede că lupta dintre falsul „stat de drept” și inventatul „stat penal” se ascute, cel din urmă amenințând acum bastionul celui dintâi, ÎCCJ.

 

În ce constă amenințarea? În solicitarea procurorilor care urmăresc, printre altele, actele de corupție ale magistraților, ca ÎCCJ să precizeze dacă, asemenea tuturor celorlalte instanțe din România, a constituit complete speciale pentru judecarea infracțiunilor de corupție și celor asimilate lor, așa cum o cere imperativ Legea 78/2000.

 

Ce îi intresează pe procurori cum se formează completele de judecată? De ce îi precoupă legalitatea investirii judecătorilor? Se întreabă dna Dogioiu. Și tot ea își răspunde. Evident, doar pentru a da o mână de ajutor avocaților lui Dragnea care, culmea nerușinării, și-au permis să spună în Sfânta Sfintelor justiției românești, adică în fața unui complet de cinci judecători, în fine desemnați prin tragere la sorți, că sentința instanței de fond este nulă absolut întrucât completul care a pronunțat-o nu era unul specializat. Căci lupta nu se dă între lege și fărădelege, ci între Dragnea și Koveși; două nume de cod date celor două tabere în care s-a fracturat națiunea – a dreptății și respectiv a abuzului.

 

În această mirare găsim mărturia convingerilor deviante care caracterizează justiția selectivă. Astfel, procurorul nu mai este un apărător general al legii, care trebuie să adune probe atât în defavoarea cât și în favoarea suspectului pe care îl cercetează, și care are obligația de a reclama orice ilegalitate de natură a afecta desfășurarea corectă a procesului, chiar dacă aceasta ar duce la respingerea rechizitoriului.NU! Procurorul este un fel de picador care trebuie să hărțuiască până la epuizare taurul hărăzit sacrificiului, pentru ca în final judecătorul-matador să îi dea lovitura de moarte dintr-o singură mișcare. Condamnarea iar nu dreptatea ar fi, așadar, singura misiune a procurorului. Să fie condamnare, chiar dacă moare justiția! Procurorul care intervine întru aplicarea legii este corupt (sic!).

 

Iată o interpretare care reprezintă exact inversul ideii de sistem judiciar civilizat.

 

În această interpretare nu doar procurorii și avocații care cer aplicarea legii sunt corupți, ci și judecătorii. Așa cum sunt, de pildă, cei de la Curtea de Apel Suceava care nu a avut ceva mai bun de făcut decât să promoveze un recurs în interesul legii (adică în interesul „penalilor”, căci, iată, îi profită lui Dragnea) spre a se stabili dacă lipsa competenței procesuale a unui complet specializat afectează o regulă de ordine publică sau nu. Desigur, Curtea de Apel Suceava este „apropiată” de actuala Președintă a CSM, Lia Savonea, o altă obsedată de respectarea legii, ne informează ziare.com, căci altfel nu s-ar fi împiedecat ea în ordinea publică și respectarea ei.

 

Ce înseamnă apropiată? Nu știm. Care ar fi dovezile care indică o asemenea apropiere? Nu ni se spune.  Ce este rău că respectiva Curte împărtășește grija pentru legalitate a Președintei CSM? Nu aflăm.

 

Aflăm, în schimb, că aceeași instanță bucovineană este implicată și într-o altă conspirație care a avut drept țintă susținerea ministrului justiției în demersul criminal de a pune CCR, alt dușman al poporului temperat doar de opoziția eroică a maquisarzilor Livia Stanciu și Daniel Morar, în poziția de a declara ca neconstituționale protocoalele permițând intervenția serviciilor secrete în actul de justiție.

 

Partea proastă este că demersul referitor la competența completelor specializate a avut succes și secția civilă a ÎCCJ, nedotată cu apărători la fel de vigilenți ai statului de drept (a se citit „statului polițienesc”) ca secția penală, a declarat că „necompetența materială a secției/ completului specializat este de ordine publică”; ceea ce atrage consecința căîncălcarea normelor care reglementează competența respectivelor complete fundamentează nulitatea absolută a actelor săvârșite de ele. Or aceasta poate duce, nu se îndoiește distinsa Dogioiu, la „încălcarea unor hotărâri judecătorești definitive”. Lucru care comisarul poporului european Frans Timmermans a dat poruncă înfricoșată să nu se întâmple.

 

Cu alte cuvinte, dacă hotărârea este definitivă ordinea publică poate fi și rămâne încălcată. Iar dacă hotărârea nu este definitivă, continuă dna Dogioiu, tot nu poate fi pusă în discuție, căci nulitatea ar fi trebuit invocată până la pronunțarea acesteia. Așadar, legea, adoptată de persoane alese de popor și responsabile față de popor, poate fi încălcată, dar o hotărâre judecătorească ilegală, dată de oameni pe care nimeni nu i-a ales și nu răspund în fața nimănui, nu.

 

Într-un stat de drept adevărat situația este exact pe dos. Când are la origine o ilegalitate, hotărârea judecătorească nu poate produce efecte. Aceasta nu înseamnă că este încălcată, ci, casată, respectiv anulată. Când legea pe care hotărârea judecătorească o încalcă este de ordine publică, nulitatea care desființează hotărârea este absolută.

 

O hotărâre nulă, adică una fără efecte, nu are cum fi încălcată, întrucât odată anulată nu mai există. Și oricum, cu ce ar ajuta la întărirea ordinii de drept, adică la respectarea legii, o hotărâre pronunțată cu încălcarea legii? Căci de aceea dau judecătorii sentințe: ca să întărească respectul legii, iar nu să îl submineze.

 

Mai trebuie adăugat că nulitatea absolută, tocmai pentru că este… absolută, poate fi invocată oricând și de oricine – prin urmare în orice fază a procesului – ea neputând fi îndreptată în nici un fel. Răsturnăm acum toate aceste reguli doar pentru a-l condamna pe Dragnea, sau a lipi eticheta de „penal” pe fruntea tuturor celor pe care o putere ocultă, cu rădăcini interne și externe, dorește să îi elimine din competiție?

 

Ziare.com. ne dă însă și „vești bune”. ÎCCJ s-a autojudecat și a decis că nu a încălcat legea. De ce? Pentru că „la instanța supremă, la nivelul secției penale, judecătorii soluționează toate tipurile de cauze ce intră în competența instanței supreme, nefiind repartizați pe completuri specializate în judecata unui anumit gen de cauze”. Asta chiar așa este, dar este ilegal. Nu însă și pentru Înalta Curte care „în completul de cinci judecători a apreciat că nu poate fi pusă în discuție o eventuală nelegală compunere a completului de judecată”. Și dacă problema nu este pusă în discuție se cheamă că nu există. (sic!)

 

Câțiva ani mai târziu, tot completul de cinci judecători, ilegal constituit prin încălcarea desemnării aleatorii a judecătorilor, așa cum a stabilit CCR, mușamalizează dinnou ilegalitatea referitoare la neconstituirea de complete specializate pentru judecarea cazurilor de corupție cu un argument de un tupeu absolut, ca și nulitatea în discuție, egalat doar de inepția raționamentului: „Deși în art 29 alin 1 din legea 78/2000, modificată și republicată, se arată că pentru judecarea în prima instanță a infracțiunilor de corupție sau asimilate acestora se constituie complete specializate, competența funcțională și materială a ÎCCJ, atât ca instanță de fond cât și ca instanță de recurs, este prevăzută în art 29 cod.proc.pen., fără a fi nevoie de o investire specială. În raport cu specificul competenței ÎCCJ de a judeca spețele în primă instanță după calitatea persoanei, fiind cea mai înaltă instanță națională, judecătorii secției penale sunt investiți să judece în primă instanță toate cauzele date în competența ÎCCJ, inclusiv cele care au ca obiect infracțiuni de corupție sau infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.

 

Judecătorii instanței supreme ne spun deci că legea generală – codul de procedură penală – derogă de la legea specială – legea 78/2000 privind urmărirea și judecarea faptelor de corupție – iar nu invers, așa cum cere de sute de ani adagiul specialia ex generalibus derogant, și că dacă judecătorii ÎCCJ au stabilită competența judecării în primă instanță în funcție de calitatea persoanei aduse în fața judecății, ei nu mai au de ce sau cum să formeze complete specializate și în funcție de obiectul cauzei. De ce nu? Pentru că așa vor mușchii lor. Pentru că fiind „cea mai înaltă instanță națională” își pot bate joc de lege. Iată apoteoza fărădelegii!

 

Până când CSM sau Parlamentul vor catadicsi să intervină pentru a sparge acest cuib al fărădelegii militante, avocații ar trebui să refuze a mai pleda în fața unor asemenea judecători.

 

Hoțul strigă hoții! Prin gura dnei Dogioiu și cu trâmbițele ziare.com. judecătorii ÎCCJ strigă că secția parchetului general care le investighează potențialele abuzuri, le „pune pistolul la tâmplă”, amenințându-i în fapt că dacă nu vor admite excepția nulității absolute a hotărârilor pronunțate în cazurile de corupție de complete nespecializate, așa cum cere legea 78/2000, vor fi acuzați de comiterea unei infracțiuni (cel puțin abuz în serviciu). Cel ce încalcă legea, se plânge că este obligat să o respecte.

 

Dacă este să folosim acești termeni, atunci tot ce se poate spune este că pistolul îndreptat împotriva judecătorilor chipurile terorizați, este chiar cel al legii, iar cei ce se tem de el sunt nelegiuiții. Niște nelegiuiți cu atât mai periculoși cu cât nu numai că vor să scape nepedepsiți, ci vor să nelegiuiască o țară întreagă.   

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/pistolul-legii-la-tampla-nelegiuitilor/

Leave a Reply

Your email address will not be published.