«

»

Print this Post

Nu luați numele statului de drept în deșert, domnule Președinte!

Constat că Decizia CCR privind soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Președinte și Guvern / Ministrul Justiției având ca obiect revocarea procurorului șef al DNA, trezește dezbateri și dispute în principal pe trei teme fără legătură cu fondul și anume:

 

  1. Soarta dnei Kovesi, cu note distincte pentru cei care cred că nu există viață fără ea și cei care cred că viața cu ea este imposibilă.
  2. Acceptabilitatea sau inacceptabilitatea de plano ale unui „Președinte-secretar” (de fapt Președinte-mediator) sau ale unor procurori subordonați ministrului justiției (de fapt funcționari publici aparținând executivului), prin raportare la ceea ce crede fiecare că ar fi o ordine constituțională sacră și apriorică, primită prin dicteu divin.
  3. Statutul personal și evaluarea morală a judecătorilor CCR, pe baza informațiilor neverificate (mai degrabă a dezinformărilor) deversate în spațiul public.

 

Nimeni nu pare preocupat de singurul lucru care contează în acest moment și anume de ceea ce scrie în Constituția României cu privire la obiectul autorității ministrului justiției și rolul Președintelui.

 

Președintele Klaus Iohannis declară că sprijină necondiționat și nelimitat, neliniștit și neobosit statul de drept. Asta înseamnă, însă, tocmai respectarea Constituției, a cărei interpretare obligatorie este monopolul CCR.

 

Până la urmă ce înseamnă, ce este și cine este „statul de drept”? Din punct de vedere lingvistic această formulă este rezultatul unei traduceri greșite și de aceea înșelătoare, a expresiei franceze „état de droit”, în care „état” nu înseamnă „stat”, ci „stare”, iar „droit” nu înseamnă „drept”, ci „lege”.

 

Prin urmare, „état de droit” înseamnă „starea de legalitate”, adică, păstrând spiritul expresiei, „respectul legii” sau „supremația legii”. Deci și supremația Constituției, care în orice stat este legea legilor, legea fundamentală. Mai mult chiar, controlul constituționalității legilor este garanția generală și supremă a legalității, acordând atât coerență ordinii legale, cât și conformitate cu concepția politică așezată la temelia ei de către fondatorii republicii.

 

Din această perspectivă, expresia sinonimă din limba engleză, „rule of law”, adică „guvernarea legii” sau „guvernarea prin lege” este mai clară și se potrivește mai bine în logica limbii române. Ea spune fără echivoc că o țară nu este guvernată după preferințele unui lider, fie el Președinte sau procuror-șef, ci după voința națiunii ridicată la rang de lege.

 

Acesta este „statul de drept”: statul în care legea este mai presus de voința „șefului”, chiar dacă acesta și-a atribuit numele de „șef de stat”.

 

Să nu luăm, deci, numele „statului de drept” ca pe o mantră, repetându-l mistic cu credința că, în lipsa unui înțeles rațional, aceasta poate săvârși miracolul de a valida și astfel legitima realitatea statului polițienesc, discreționar, abuziv. Esențial acum este ce spune Constituția în vigoare despre modul în care este organizat și trebuie să funcționeze statul român. Raportat la aceasta nu contează nici cine este sau va fi șeful DNA, nici ce fel de alt stat și-ar dori unii sau alții, nici despre ceea ce cred unii sau alții a fi statul ideal și nici chiar despre trecutul judecătorilor constituționali. Acum contează ce scrie în Constituție și, până una alta, singura care îi poate da o lectură legitimă și de aceea obligatorie este CCR.

 

Președintele trebuie să o respecte, inclusiv și tocmai ca dovadă a atașamentului față de statul de drept. După aceea putem vorbi despre alte priorități, idei, nemulțumiri și aspirații.

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/nu-luati-numele-statului-de-drept-desert-domnule-presedinte/

Leave a Reply