Lovituri și contralovituri în războiul hibrid

 

  1. Recent ambasada Rusiei la București a pus pe pagina sa electronică un text prin care încerca să combată ideea că soldații Armatei Roșii care, în lupta cu nazismul, invadaseră Europa orientală și centrală, în anii 1944-1945, au comis atrocități incluzând oribile violuri practicate pe scară largă. Încercarea a trezit reacții indigante – cu totul previzivile – în presa și societatea românească.

 

Tema nu preocupa absolut deloc mediile românești. Puțini sunt membrii generațiilor active astăzi care mai știu ceva despre altădată celebra formulă imperativă „davai ceas, davai hazeaika!” („dă ceasul, dă soția”) cu care soldații sovietici „eliberatori” îi salutau, se zice, pe locatarii imobilelor în care intrau fără invitație și fără preaviz. Povestea atrocităților armatei sovietice a rămas undeva în străfundurile memoriei colective ca o rană de neînchis cu ale cărei dureri te-ai obișnuit și ale cărei cauze dorești să le uiți.

 

În relațiile româno-ruse sunt alte subiecte istorice care acționează ca un balast și le frânează dinamica: tezaurul, Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța, eventual sovromurile. Bine ar fi dacă s-ar putea găsi soluții care să le scoată de pe agenda obstacolelor psiho-politice care împiedică normalizarea raporturilor dintre cele două țări vecine. Toate întrețin teama față de geopolitica rusă și facilitează diabolizarea Rusiei în cadrul războiului hibrid în care Occidentul euro-atlantic încearcă să convingă România a-și ceda suveranitatea pentru a se apăra de pericolul rusesc și, în context, a-și lichida cei mai capabili și mai patrioți lideri sub cuvânt că iubirea de patrie este același lucru cu iubirea de muscali.

 

Cum se poate explica, în asemenea condiții, că diplomația atât de sofisticată a jucătorilor de șah ruși a făcut gafa de a redeștepta amintirea unor fapte practic uitate și a provoca societatea românească la o reacție adversă, consecutivă pretenției de a șterge din cărțile de istorie abuzurile armatei sovietice, altminteri specifice oricărui ocupant; cam tot așa cum puterile occidentale învingătoare în cel de al Doilea Război Mondial ne obligă să acceptăm oficial că abandonul cinic de la Ialta nu a existat?! Când relația româno-rusă se află la cea mai joasă cotă a sa, fiind grevată de atâtea dificultăți reale și prejudecăți artificial întreținute, dar și când tot mai mulți români, persoane publice și private, se gândesc tot mai intens la încălzirea legăturilor cu Rusia pentru a contrabalansa pretențiile din ce în ce mai sufocante ale hegemonismului euro-atlantic, cum de s-au decis diplomații ruși să redeschidă un subiect înghețat, bătând încă un cui în anvelopa și așa deteriorată a politicii lor românești???!!

 

Toți partizanii multivectorialismului și ai echilibrului multidirecțional în politica externă a României au suferit o puternică lovitură. De asemenea au fost grav destabilizați suveraniștii români al căror angajament pe linia demnității naționale este agresiv denunțat ca atitudine filorusă și expresie a unui plan secret de înlocuire a „onorabilului” statut de colonie occidentală cu cel dezonorant de iobăgie orientală. În mod corespunzător au primit vânt în pânze cei care susțin că abuzurile justiției selective trebuie acceptate, încălcarea drepturilor omului fiind prețul apărării de ruși prin încarcerarea, sub pretextul luptei împotriva corupției, oamenilor politici, de afaceri, de cultură etc care exaltă valorile naționale române și reclamă coerența interesului național cu ordinea globală.

 

Gafa este prea mare pentru a o pune pe seama întâmplării. Cineva la ambasada Rusiei din București a lucrat parcă pentru puterile occidentale.Printr-un simplu text pus în circulație pe rețelele sociale Moscova a suferit o înfrângere comparabilă cu cea consecutivă unui bombardament cu arme distrugere în masă.

 

  1. Abia se înregistrase această victorie occidentală împotriva Rusiei, când iată că poposește la București trimisul Departamentului de Stat al SUA, David Hale, Subsecretar de Stat pentru afaceri politice, care, pe 10 ianuarie 2019, după o vizită de curtoazie (căci Președintele Iohannis nu este omologul Președintelui Trump în ceea ce privește atribuțiile din domeniul politicii externe) făcută la Cotroceni, a declarat următoarele: „Le-am transmis Președintelui Iohannis, vicepremierului Birchall și domnului Aurescu(bine că nu l-a pomenit și pe translator și pe ospătarul care a adus cafelele – nn AS) îngrijorările noastre în legătură cu recentele evenimente din România privind statul de drept(care or fi alea??? – nn AS) și politicile fiscale adoptate în luna decembrie, care ar putea avea un impact negativ asupra economiei și mediului de afaceri. Continuăm să cerem respingerea oricăror propuneri de amnistie și a oricăror măsuri care ar pune în pericol progresul uriaș înregistrat în România în ultimii 30 de ani.

 

Că reprezentantul unei puteri străine apără interesele resortisanților săi care investesc în alt stat, împotriva înăspririi regimului fiscal la care cei dintâi ar urma să fie supuși pe teritoriul celui din urmă, este perfect de înțeles, chiar dacă nu este convenabil. Ce altceva ar putea face? Ceea ce investitorii respectivi lasă în România nu mai intră în SUA. Sumele respective se impută și asupra donațiilor electorale. Or, guvernul unei țări nu este oare plătit de contribuabilii săi (inclusiv prin donații și comisioane) și pentru a-i ajuta să își însușeasacă cât mai mult din avuția națională a altor țări? Cui nu îi place asta se opune și își adoptă legislația și politicile adecvate atât în considerarea obiectivelor sale naționale, cât și a raportului de forțe internațional; nu ține lecții de morală.

 

Povestea cu amnistia este cu totul altceva. Aceasta ține exclusiv de politica penală a statului care o decretează și se găsește sub regimul suveranității naționale în mod absolut. A-ți apăra investitorii în străinătate este o prerogativă constituțională admisă în relațiile internaționale, atât timp cât nu se recurge la forță sau la amenințarea cu forța. A împiedica un stat să își promoveze pe teritoriul său politica penală este un act de aroganță, când nu poate fi calificat de-a dreptul ca act de agresiune.

 

Un atare act este cu atât mai surprinzător din partea unui emisar american de rang înalt astăzi când Președintele Trump a inaugurat o nouă politică externă bazată pe dreptul fiecărui stat de a-și clădi ordinea internă potrivit propriilor valori, tradiții, mentalități și aspirații naționale. O abordare care a pus Casa Albă în conflict cu FBI (părintele spiritual al DNA), tot astfel cum, în România, a pus Palatul Victoria în luptă cu SRI/DNA (un fel de FBI plural), dar care a ridicat dintr-o dată cota de popularite a SUA în România, aflată în cădere liberă după experiențele umilitoare sub aspect moral și traumatizante sub aspect politic consecutive, ingerințelor clintonisto-soroșiste, duse la îndeplinire cu brutalitate de Victoria Neuland în anii din urnă.

 

Ce l-a apucat, deci, pe dl Hale? În numele cui a vorbit? Al președintelui SUA, al opoziției americane sau al rivalilor europeni ai SUA (occidentali și orientali) aflați în război hibrid cu America?

 

Pentru a ne lămuri cum stau lucrurile ne-am dus la comunicatul oficial al Departamentului de Stat care a prezentat mandatul dlui David Hale. Și iată ce am găsit acolo, nu fără o justificată surprindere: „Subsecretarul de Stat David Hale va călători în România, Germania și Liban în perioada 9-15 ianuarie. Pe 9 ianuarie(exact preziua lansării președinției rotative românești a Consiliului UE – nn AS), Subsecretarul Hale va ajunge la Cluj(fief al mișcării globaliste germano-soroșiste în România – nn AS) unde va întâlni pe directorii politici ai UE(??!! – nn AS). În timpul șederii în România, Subsecretarul se va întâlni cu oficiali români de rang înalt pentru a discuta căi de adâncire a cooperării transatlantice, echilibrul comercial SUA-UE și salvgardarea securității energetice a Europei pe perioada președinției românești a Consiliului UE.

 

Textul este asumat de Biroul de presă și este datat 8 ianuarie 2019. El nu conține nici un cuvânt despre statul de drept și legea amnistiei. Pur și simplu acestea nu mai sunt subiecte pe agenda relațiilor româno-americane, așa cum mi-au confirmat și prieteni din apropierea Casei Albe.

 

Mandatul Subsecretarului Hale arată prioritățile americane în relația cu partenerul strategic român devenit, pentru șase luni, preșdinte al Consiliului UE. SUA așteaptă ca România să susțină viziunea Președintelui Trump privind: a) menținerea unității strategice a legăturii transatlantice, bazată pe acțiunea suverană a statelor membre UE, și respingerea proiectului fronco-german privind sinergia cu o strategie autonomă paușală a UE; b) revizuirea sistemului de relații comerciale, inclusiv prin acceptarea de măsuri protecționiste (de discriminare pozitivă), în așa fel încât să se garanteze șanse egale producătorilor americani și europeni; c) diminuarea dependenței energetice a statelor UE față de Rusia, prin importul de gaz lichefiat din SUA. Promovarea unei asemenea agende care circumscrie triunghiul SUA-România-UE, exclude orice implicare a Washingtonului în bătălia politică internă din România pro și contra justiței selective.

 

Acid, ministrul de justiție Tudorel Toader, a comentat declarația dlui Hale privind statul de drept și amnistia, spunând că „acum am aflat ce și cum mi se dă voie să fac”. Neîndoielnic, când vii într-o țară prietenă cu gândul de a-i cere sprijin în raporturile cu un terț, nu începi prin a-i pune condiții de comportament intern.

 

Declarația-șoc a Subsecretarului Hale a intervenit pe 10 ianuarie 2019. Adică la o două zile de la oficializarea (pe 8 ianuarie 2019) mandatului său de către biroul de presă al Departamentului de Stat. Între aceste date s-a intercalat escala de la Cluj, al cărei rost și desfășurare au rămas total opace. Desigur, tot în acest interval, a mai avut loc și contactul cu ambasadorul Klemm.

 

Nu știm exact cine sunt așa zișii directori politici ai UE, dar știm că în jurul consultărilor cu aceștia a roit o foarte discretă organizație cu numele United Way Romania’s Tocqueville Society, în consiliul de conducere al căreia activează și doamna Klemm și care împărtășește priorități și metode neoconservatoare ce pot fi calificate ca soroșiste, nulandiste sau clintoniste. Unii susțin că această organizație ar constitui brațul secret prin care opoziția anti-Trump din SUA reglează tensiunile americano-germano-ruse în România. Ea ar fi responsabilă pentru contracararea inițiativelor administrației Trump în România și astfel subminarea parteneriatului strategic româno-american și livrarea României, cu tot cu sistemul justiției selective bricolat de FBI, binomului ruso-german.Nu este exclus ca asemenea contacte prealabile întâlnirii de la Cotroceni (de ce oare s-o fi întâlnit în primul rând trimisul american cu Președintele Iohannis, când mesajul cu care plecase de acasă avea, prin conținutul său, ca destinatar legitim Guvernul României?!) să explice introducerea în discursul Subsecretarului David Hale a unei teme suplimentare menite parcă a le canibaliza pe cele pentru promovarea cărora fusese mandatat.

 

Că o fi așa sau nu, este indubitabil că intrând pe terenul minat al legilor justiției, codurilor penale și amnistiei, mesagerul administrației Trump a scandalizat opinia publică românească și a frustrat executivul român exact în momentul preluării de către acesta a președinției Consiliului UE, pe care Washingtonul intenționa să o calibreze făcând apel la partenerul strategic român. Ceea ce dovedește că în Ambasada SUA din București lucrează unii care sunt mai degrabă exponenți ai altor interese, decât ale celor americane.

 

Atunci, cine lucrează de fapt pentru Vest și cine pentru Est?!

 

În războiul hibrid nu se trage cu tunul și nu există linii de front precise sau alianțe clar conturate. Acesta este un război al tuturor împotriva tuturor în care toate loviturile sunt nu doar folosite, ci și permise. Din păcate loviturile și contraloviturile se dau (și) pe teritoriul României, iar urmările lor prejudiciabile aici se resimt foarte dureros. Tocmai de aceea, resetarea politicii românești (interne și externe deopotrivă) în funcție de asemenea realități se impune.

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/lovituri-si-contralovituri-razboiul-hibrid/

Leave a Reply

Your email address will not be published.