«

Print this Post

Lovitura de stat continuată

 

Lovitura de stat a devenit permanentă iar România aproape a făcut pasul de la un stat eșuat la dictatură.

Acesta este efectul comportamentului prezidențial care a făcut din orice inițiativă regulamentară a legislativului și executivului o situație de excepție, gestionată apoi potrivit unor reguli inventate de Președinte (autoproclamat „șef al statului”) și impuse unilateral de el. Criteriul general al unei atari devieri a fost „lupta împotriva corupției”. Prin aceasta Președintele s-a autolegitimat, delegitimând totodată, în bloc, Parlamentul și Guvernul. Așa s-a ajuns la paralelismul pseudoconstituțional actual.

Singura speranță este acum la Parlament și, mai ales la Guvernul încă susținut de majoritatea parlamentară. Nici unul dintre aceștia nu este însă la înălțimea misiunii istorice pe care o are.

Ca avangardă și ancoră a forțelor antisistem, Președintele Iohannis se folosește abuziv de puținele sale instrumente constituționale pentru a crea o stare excepțională în siajul căreia acumulează puteri excepționale scăpate de sub orice control popular / democratic.

În acest timp, Parlamentul și Guvernul își lasă în nelucrare pârghiile constituționale majore de care dispun, visând că bătălia finală se va da la urne, unde poporul va decide.

Poporului, însă, în care nici puterea oficială nu are încredere, puterea subterană îi răpește cu fiecare zi care trece, orice aptitudine de a decide. În acest scop se folosește dezinformarea, manipularea și intimidarea de masă, asasinarea, în special morală și civică, a liderilor democrați, și măsluirea rezultatelor votului, ajungându-se, la nevoie, până la anarhizarea societății și agresiunea fizică exercitată de batalioanele de asalt în stradă.

O alternativă ar sta într-un comportament simetric al Guvernului și Parlamentului care, luând act de derapajul prezidențial, ar crea un constituționalism ad hoc, tot cu caracter excepțional dar, în orice caz mai legitim sub aspect democratic, anulând și substituind acțiunile sau inacțiunile prezidențiale prin hotărâri parlamentare și ordonanțe guvernamentale. Ar fi vorba despre o contralovitură menită să salveze prin dreptul forței forța dreptului violat de Președinte și ai lui.

Dacă poporul nu dă semne că este gata să lupte pe baricade, la propriu, pentru a susține orice acțiune a Parlamentului și Guvernului îndreptată către contracararea loviturii de stat, în curând ne vom găsi în imposibilitatea absolută de a ne mai apăra libertatea.

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/lovitura-de-stat-continuata/

1 comment

  1. Colonizatul

    Absolut pertinent. Se pare ca si parte din cei care compun parlamentul si guvernul sunt constienti de asta, dar sunt incapabili sa ia orice decizie in acest sens. Pana la urma raman prizionerii unui compromis politic (asa le place sa creada) pagubos, rezultat al lasitatii lor funciare. In fapt sa privim si sa exprimam lucrurile asa cum sunt, statul paralel nu este altceva decat expresia intereselor straine, manifestata prin intermediul institutiilor de forta interne aservite si lipsite de cel mai elementar patriotism.

Leave a Reply