«

Print this Post

Invalidarea unui referendum impune repetarea lui

Mulți nu înțeleg de ce întrebarea supusă referendumului – adică decizia supusă opțiunii cetățenilor – s-a referit la o lege de modificare a Constituției, iar nu la textul unui articol din Constituție. Iată răspunsul!

 

Potrivit propriilor sale dispoziții, Constituția nu se poate modifica prin referendum, ci numai printr-o lege adoptată de Parlament. (De aceea referendumul privind trecerea la un Parlament unicameral, în lipsa unei legi prealabile, nu a fost constituțional și nu putea produce efecte juridice.)

 

Această lege nu intră însă în vigoare decât dacă este aprobată de popor prin referendum. Cum se spune, ea este adoptată „ad referendum”; adică sub rezerva ori cu condiția acceptării ei ulterioare de către cetățeni prin vot direct, secret și universal.

 

Inițiativa cetățenească nu poate modifica, la rândul ei, Constituția. Ea poate viza doar adoptarea unei legi.

 

În plus, ea are numai caracter consultativ cu privire la adoptarea acesteia; inclusiv când este vorba despre o lege de modificare a Constituției. Aceasta întrucât tot Constituția interzice mandatul imperativ. Prin vot cetățenii îi mandatează pe parlamentari să legifereze, acordându-le încrederea, dar nu le pot impune și cum să legifereze.

 

Prin urmare, inițiativa a peste trei milioane de cetățeni a obligat Parlamentul doar să ia în discuție ideea de a modifica definiția constituțională a căsătoriei. Parlamentul putea adopta sau nu o lege în acest sens. Dacă o adopta – ceea ce s-a și întâmplat -, întrucât era o lege constituțională, ea urma să fie supusă referendumului – ceea ce s-a și făcut – pentru a capăta astfel eficacitate.

 

Iată de ce întrebarea supusă referendumului privește acordul asupra unei legi iar nu asupra unui text din Constituție. Obiectul acelei legi este, însă, chiar forma textului cu pricina.

 

De ce o asemenea procedură? Este mult de spus. Mă rezum la a preciza că ea este rezultatul unei îndelungate și dureroase experiențe istorice, precum și expresia unei înțelepciuni politice superioare, împărtășită astăzi de toate marile democrații consolidate.

 

Ce s-a întâmplat, însă, cu referendumul?

 

La întrebarea pusă cetățenilor cu drept de vot aceștia aveau posibilitatea de a răspunde prin „da” sau „nu”. Abținerea nu era o posibilitate și ea nu se putea lua în calcul pentru a se determina voința votanților. În schimb, pentru ca această voință să reflecte în măsură rezonabilă opinia dominantă a societății, legea a impus un cvorum de participare, respectiv un prag minim al prezenței la vot. Indiferent de răspunsurile date de cei prezenți la urne, referendumul urma să producă efecte obligatorii numai dacă acest prag era atins. Ceea ce nu a fost cazul.

 

Din motive care nu au a fi discutate aici, un număr de cetățeni a chemat la boicotul referendumului. În consecință, nivelul absenteismului nu a mai permis atingerea cotei minime de participare. Nu se poate ști câți au făcut-o fără vreo conotație politică, din simplă indolență, și câți ca semn de dezacord asumat. După cum nu se poate ști dacă acest dezacord a privit propunerea de definiție a familiei sau a fost generat de presupunerea, larg răspândită, că rezultatele scrutinului vor fi speculate electoral de partidele de guvernământ. Prin urmare, voturile neexprimate rămân neutre, neputându-se adiționa nici la „da” nici la „nu”. Ele afectează doar validitatea scrutinului.

 

Boicotul nu este legiferat. El nu este pedepsit de lege, dar nici nu produce efecte legale, în sensul că el nu poate substitui manifestarea de voință explicită la care au fost chemați cetățenii. În consecință, constatând lipsa cvorumului, CCR nu va avea altă posibilitate decât să ateste că răspunsul majoritar, indiferent care ar fi el, nu este valid; adică nu produce efecte. Cu alte cuvinte, întrebarea a rămas fără răspuns.

 

Dacă CCR ar fi putut spune că răspunsul majoritar dat în cadrul unui referendum valabil, a fost „nu”, atunci intrarea în vigoare a legii constituționale adoptate de Parlament ar fi fost blocată. Dacă va spune că răspunsul majoritar a fost „da”, dar el nu este valabil din cauza neîndeplinirii cvorumului, procedura de modificare a Constituției va rămâne neterminată. Ea se termină doar printr-un răspuns valabil. Cum poate produce, însă, efecte un referendum nevalabil? Și atunci?

 

Când pui o întrebare și nu primești răspuns la ea, ce faci? Pui întrebarea dinnou.

 

Dacă referendumul nu este valabil, înseamnă că nici răspunsul cu „da” nici cel cu „nu” nu este valabil, iar nu numai cel dintâi. În aceste condiții ce se poate face? Se reia procedura. Acesta este răspunsul logic și cel juridic.

 

Mai departe putem discuta orice. Că nu ne place, că este scump, că este obositor, că este inutil, că este inestetic, că este cancerigen etc. Cum unde-i lege ar trebui să nu fie tocmeală, tuturor acestor probleme va trebui să li găsească soluție. Statul de drept…obligă.

 

Unii se împiedică de decizia Curții Constituționale nr. 3/2012, pronunțată în contextul odioaselor manevre menite a-l salva de la binemeritata demitere pe Președintele Traian Băsescu, și care, în esență spunea următoarele: „Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta, mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.” Cu alte cuvinte, se poate vota fără să votezi, iar asta pe baza unei proceduri nerecunoscute de lege și total contrară principiilor democrației participative.

 

Este vorba nu doar despre o decizie cu dedicație care urmărea evitarea repetării referendumul referitor la demiterea Președintelui, ci și una care făcea intenționat o grosolană confuzie între răspuns și legitimitatea răspunsului, creind, totodată, o prezumție nelegală cu privire la semnificația refuzului de a vota.

 

Răspunsul la un referendum trebuie să fie reprezentativ pentru societatea în cadrul și în numele căreia se exprimă. Aceasta îi conferă legitimitatea democratică. Legea română instituie mai multe criterii cumulative pentru stabilirea unei atari reprezentativități și anume: opțiunea să fie majoritară; participarea să fie de minium 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente; voturile valabil exprimate de către acestea să fie de minimum 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Zisele criterii nu au nici o legătură cu conținutul răspunsului. Îndeplinirea lor îi conferă acestuia doar puterea de a produce efecte juridice, întrucât el este considerat a fi nu doar într-un fel, ci și reprezentativ.

 

Nu avem de ce a le amesteca. Criteriile de legitimitate nu au fost instituite pentru ca oamenii să își exprime opțiunile stând acasă, ci ca garanție că rezultatul exprimă voința reală a unui număr suficient de mare de cetățeni pentru a antrena în mod rezonabil decizii opozabile tuturor membrilor societății.

 

Dacă vorbim despre prezumții judecătorești sau doctrinale, trebuie să observăm că uzanțele internaționale merg în cu totul altă direcție, cu mult mai bine fundamentate logic și juridic, decât cea indicată de Decizia CCR din 2012. Astfel, în măsura în care exercițiul votului este disponibil (deși s-ar putea susține că pentru un cetățean numai alegerea este un drept, a vota fiind o obligație), cel ce renunță la el, în fapt îl delegă, sau mai precis, îl cedează cu titlul provizoriu celor care își exprimă votul. În tăcerea legii, în lipsa ei de distincție, nu putem atașa vreo semnificație abținerii de la vot în sensul adeziunii la un răspuns sau altul. Tăcerea, care potrivit adagiului „qui tacit consentire videtur” ar însemna mai degrabă „da”, în acest caz nu înseamnă nici „da” nici „nu”, și nu există nici un criteriu legal pentru a adăuga voturile neexprimate la voturile exprimate în favoarea uneia sau alteia din variantele în chestiune.

 

A fortiori în cazul boicotului, adică al abstențiunii cu scop de blocaj, nu se poate ca votul majorității reale, să devină prizonier al minorității reale care nu votează tocmai întrucât știe că nu poate câștiga la urne. Opoziția legitimă se exprimă prin vot, iar nu prin refuzul votului, la care se apelează pentru a răsturna raportul real între majoritate și minoritate, în favoarea celei din urmă. Acestui argument adăugându-i-se și acela că electoratul activ este mai demn de protecție juridică decât electoratul pasiv.

 

Cum legea referendumului s-a modificat în 2014, CCR va avea acum ocazia să corecteze decizia partizană din 2012, anul eratei date de unii judecători constiuționali, mână în mână cu serviciile secrete, și la ordinul puterilor străine, „noaptea ca hoții”. Oricum, acea decizie nu constituie precedent obligatoriu pentru actualii judecători ai Curții.

 

Există deja voci care susțin că, întrucât acesta a fost un referendum decizional (adică obligatoriu), el nu poate fi repetat. Fals!

 

În primul rând, referendumul poate fi repetat tocmai pentru că, din lipsa cvorumului, nu s-a decis nimic. Or, exact pentru că rezultatul său trebuia să oblige la ceva, el trebuie repetat până când conținutul obligației devine clar. Nu putem obliga o țară prin deducție. Nu putem stabili o anumită ordine constituțională prin abținere.

 

Apoi, chiar dacă s-ar fi decis în sens negativ, efectul este neintrarea în vigoare a legii de modificare a Constituției, iar nu anularea ei, respectiv anularea votului parlamentar. Legea rămâne, deci, fără a produce efecte, iar cel care a votat acum împotrivă, poate vota altădată pentru. Așa s-a întâmplat de două ori în Irlanda cu privire la aprobarea prin referendum a Tratatului UE.

 

Nu s-ar mai putea reveni doar dacă legea de modificare intră în vigoare. Atunci Constituția este modificată automat, și o nouă modificare impune reluarea procedurii de la capăt.

 

De astă dată, însă, legea există și ea nu poate fi afectată de un referendum nevalidat. Prin urmare este de repetat doar referendumul, iar nu întreaga procedură de modificare a Constituției. Aceasta privește și faptul că o nouă inițiativă cetățenească nu mai este necesară. Semnăturile se strâng pentru a iniția adoptarea legii constituționale, iar nu pentru ca ea să fie supusă referendumului.

 

 

Unii observă că referendumul pentru aprobarea unei legi constituționale trebuie organizat în termen de 30 de zile de la adoptarea ei în Parlament și se întreabă dacă referendumul se poate repeta și în afara acestui interval de timp. Răspunsul este: da. Termenul respectiv privește prima încercare. Dacă aceasta este neconcludentă se repetă fără a se mai pune problema unui nume termen, căci legea nu îl prevede.

 

Mai mult decât atât, termenul este de recomandare, iar nu de decădere. El instituie o obligație administrativă în sarcina Guvernului, pentru a evita eventuale tergiversări în aducerea problemei în fața electoratului. În acest sens el este un termen de protecție pentru electorat și de aceea, depășirea lui nu poate lipsi tocmai electoratul de posibilitatea de a decide. Tot astfel cum electoratul activ nu poate fi pedepsit pentru absenteismul electoratului pasiv.

 

Cum legea nu dispune un termen pentru reluarea referendumului, aceasta se poate organiza odată cu primele alegeri care vor avea loc în viitor – locale, europarlamentare, prezidențiale, parlamentare. Atunci vor fi de acoperit numai costurile hârtiei și cernelii.

 

Și tot atunci, cu prilejul reluării referendumului, se vor putea face toate precizările și clarificările necesare, care nu s-au făcut acum și au generat numeroase confuzii, oferind câmp de manifestare celor mai cumplite manipulări. Nimic nu se opune.

 

Simpla lansare a ipotezei repetării referendumului a trezit un imens val de sudălmi și amenințări în stil neonazist din partea adepților „democrației prin bâtă”, adversari ai „democrației prin vot”. Iată semnul că ideea le apare acestora, pe de o parte, justă și fezabilă, iar pe de alta teribil de deranjantă. Este un motiv în plus spre a cere fie CCR (prin însăși decizia de invalidare a referendumului), fie Parlamentului (prin hotărârea prin care ia act de această decizie), fie Guvernului (încă investit cu misiunea de a permite poporului să se pronunțe valabil asupra legii de modificare a Constituției) să repete întrebarea. Nu altă întrebare! Aceeași!

 

 

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/invalidarea-unnui-referendum-impune-repetarea-lui/

2 comments

  1. Ioan Sorin Leoveanu

    Cu siguranță că referendumul va fi repetat împreună la prima ocazie dată de organizarea unor alegeri.
    Îmi pare rău că s-a reușit boicotarea lui cu atâta ușurință, deși Biserica s-a implicat, așa cum erea normal, foarte discret, doar prin îndemnul de a se merge la vot. Cred că o publicitate agresivă ar fi compromis însăși idea de credință
    Cei care își doreau să își pună la adăpost copiii s-au dus la vot.
    Vă mulțumesc pentru modul în care ați prezentat această problemă pe blogul Dumneavoastră și mă rog la Dumnezeu pentru repetarea votului.
    Multă, multă sănătate

  2. cozubas

    Poporul roman a fost impiedicat sa mearga la vot premeditat,prin acctiuni conjugate,planificate,mincinoase,in care adevarul a fost torsionat,modificat,confiscat. Acesta supermanipulare a fost activa non stop la toata media in limba romana . S-au produs amenintari la adresa romanilor cu intentie de vot,comparatii grotesti,jigniri inimaginabile,scenarii fanteziste drept efecte daca se va ajunge la validarea acestui referendum. Romanii care ar fi votat erau “scosi din Europa ,din intreg occidentul ca fiind suboameni,,prosti,inapoiati,primitivi,idioti utili care-l iobagesc pe Dragnea,comunisti,cu rusii,etc,etc… Toata aceasta agresiune organizata si premeditata este una penala oameni buni si nu pot intelege cum de promotorii ei nu sunt arestati preventiv ,ca adevarate pericole sociale, si cu dosare penale consistente? De fapt ce se intampla cu adevarat in tara numita Romania ? Cine nu s-a achitat de obligatiile profesionale sa asigure natiunii romane conditiile de vot in deplina libertate si siguranta? Cate demisii,anchete si trimiteri in judecata sunt obligatoriu necesare autoritatilor complice la infractiunea de asociere cu infractorul sa restabileasca ordinea constitutionala si de stat? De ce nu sunt anchetate partidele politice ,televiziunile,intelectualii activisti ,presedentia,procurorii,serviciile,guvernul ,toti unsi pana peste cap cu sabotajul referendumului,desi obligati de lege sa-i faciliteze desfasurarea si plini de rahatul cu care s-a aruncat in cetatenii romani cu intentie de vot ? Asa ca eu,nu ma astept ca boul la poarta noua(iar si iar) ca lupul sa-si schimbe obiceiul de-a manca carne de oaie,nu ma astept sa se repete referendumul ,nu ma astept sa stau la masa bogatilor si nu ma astept deloc sa le fie rusine la cei care ma injura,ma ameninta,ma umilesc,ma agreseaza,ma spoliaza. Eu intreb motivat si constitutional : de ce nu sunt inca la puscarie acesti “domni”?

Leave a Reply