«

»

Print this Post

INTERVIU DESPRE TERORISM

NOTĂ: Făcând ordine printre textele arhivate de mine în ultimii ani, am găsit un interviu acordat în 2016, unei distinse doctorande a Academiei Naționale de Apărare, care pregătea o teză pe tema atât de la modă a combaterii terorismului. Recitind acum răspunsurile mele, în contextul descoperirii zilnice de noi dovezi referitoare la maniera în care teroarea de stat s-a instalat în România cu instrumentarul statului polițienesc (constituit dintr-o rețea de binoame și trinoame anticonstituționale), am constatat că reflecțiile mele de atunci se confirmă și rămân cât se poate de actuale. De aceea am decis să dau publicității textul interviului respectiv. Îl puteți lectura mai jos.

 

 

Întrebare: Un remarcabil studiu în problematica terorismului inventaria, într-o lucrare din anul 2003, peste o sută (109) definiții ale acestui flagel. Deceniile care au trecut de atunci au pus în circulație în literatura de specialitate alte probabil, zeci sau sute de noi definiții ale specialiștilor. Alegeți (sau formulați, dacă apreciați că așa e mai bine) o definiție a terorismului pe care o considerați cât mai adecvată, cuprinzătoare, rezonabilă sau utilă.

Adrian Severin: Mi-e greu să fac o ierarhizare a definițiilor dar pentru mine terorismul înseamnă utilizarea fricii ca instrument în promovarea unei agende politice sau pentru atingerea unor obiective politice. Evident, un asemenea instrument exclude consensul ca acord liber și de aceea este antidemocratică.

 

Întrebare: În cazul în care nu doriți să alegeți una din cele circulate sau să formulați una potrivit opțiunilor dumneavoastră, vă rog să enumerați cinci axiome/considerente fundamentale sau elemente definitorii care nu ar trebui sa lipsească dintr-o definiție a terorismului. Puteți face acest lucru și dacă ați selecționat/formulat o definiție pentru a pune mai bine în valoare substanțialitatea acesteia.

Adrian Severin: Cred că prin cele spuse anterior am marcat esențialul. Acesta este frica. De fapt frica este singurul factor care mișcă lumea. Unii mai adaugă și interesul dar acesta este tot o formă a fricii. Când interesul, deci frica, se transformă în convingeri ca urmare a prezenței lor îndelungate în viața unei comunități, membrii acesteia cred că acționează liber. În realitate nu este așa. Frica este, deci, structural opusă consensului liber care este de esența democrației. Totul depinde de flexibilitatea societății la frică. Restul sunt detalii și variațiuni pe această temă.

 

Întrebare: Considerați terorismul de stat (de exemplu, cel practicat în Revoluția franceză sau în cea sovietică/rusă ori în perioada nazismului) ca fiind o formă de terorism? Daca da, apreciați că terorismul de stat mai este un pericol de actualitate sau posibil in viitor?

Adrian Severin: Da, fără îndoială. Evident că este un pericol actual și viitor. Va fi așa câtă vreme vor fi oameni, jocuri de interese și raporturi de putere. Puterea se bazează inclusiv pe și se exercită inclusiv prin frică. În România nu mai vorbim de pericolul terorismului de stat ci de actualitatea terorismului de stat. Chiar dacă acesta este abia în forme incipiente sau este ascuns în spatele discursului pseudodemocratic de tip justițiar-populist, el există. Românii se confruntă astăzi simultan cu terorismul globalizat și cu terorismul de stat.

 

Întrebare: Între terorism și lupta pentru libertate se pune uneori semnul egalității. Considerați că există posibilitatea de a le aprecia ca identice? În ce condiții (împrejurare, scop)?

Adrian Severin: Potrivit definiției date de mine ca răspuns la prima întrebare, între cele două se poate pune semnul egalității. În definirea terorismului ceea ce contează este mijlocul iar nu scopul. Nu are importanță cât de nobil sau legitim este scopul căruia i se dedică terorismul. Acesta se califică prin ceea ce face iar nu prin ceea ce vrea să obțină. Măsura în care scopul scuză mijloacele, face obiectul unei alte discuții. Ca orice discuții pe teme morale – există un terorism bun și unul rău? există un terorism scuzabil și unul nescuzabil? – și aceasta este o discuție infinită, pentru că în susținerea unei teze sau a alteia argumentele sunt echipotente și toată lumea are dreptate. Ceea ce merită remarcat este că baza morală a țintei se poate schimba în timp (pentru ocupant, lupta de eliberare a ocupatului este imorală, dar după eliberare perspectiva se schimbă), în vreme ce calificarea tehnică a mijlocului rămâne aceeași. A atașa mijlocului – respectiv terorismul – o conotație morală este un act de naivitate sau, mai degrabă, de ipocrizie.

 

Întrebare: Statele Unite si Uniunea Europeană folosesc definiții juridice diferite pentru a desemna terorismul. Care definiție juridică a terorismului considerați că este mai adecvată? Cea americană sau cea europeană?

Adrian Severin: Definiția europeană mi se pare mai puțin adecvată din cauza faptului că ea enumeră niște acte care oricum sunt pedepsite de lege, fără a le circumstanția în funcție de scopul lor imediat, care este determinarea unei anumite atitudini prin inducerea fricii în sânul unei comunități umane. De pildă, răpirea pură și simplă, să zicem pentru a obține o recompensă în schimbul eliberării, este una, iar răpirea pentru a teroriza o comunitate în așa fel încât aceasta să fie susceptibilă a cere sau accepta anumite decizii politice, decizii reprezentând scopul mediat sau ultim al terorii, este alta. Aș asimila acestei situații și răpirea în scopul imediat de a obține o sumă de bani din care să fie finanțate apoi activități teroriste. În ceea ce privește definiția americană, ceea ce i se poate reproșa este mai puțin imprecizia în definirea fenomenului combătut, cât înclinația către o definiție care să servească obiectivelor SUA de superputere. De aceea definițiile și reglementările americane în materie, slăbesc mai mult democrația decât terorismul.

 

Întrebare: Care este opinia dumneavoastră despre definiția juridică britanică a terorismului? Considerați că există, în Europa, o definiție națională mai adecvată decât cea britanică? Dacă da, care credeți că ar fi aceea?

Adrian Severin: Nu am făcut un studiu comparativ al definițiilor din statele europene ca să mă pot pronunța. În plus nu sunt un expert în materie. Dincolo de aceasta definiția sau mai degrabă definițiile britanice mi se par destul de bine construite, echilibrând abordarea generală și abstractă cu cea concretă și exemplificativă. Am o rezervă cu privire la acea definiție care pune semnul egalității între terorism și orice fel de acte îndreptate spre răsturnarea prin violență a guvernului britanic. O lovitură de stat sau o revoluție nu sunt acte de terorism. Uneori – chiar adesea – se recurge la teroare după ce ele au loc, în scopul de a consolida noua ordine impusă de ele; ordine care la început este fragilă. Aceasta este o terorare de stat. Nu trebuie făcută confuzie între una și alta. În România, în 1989-1990 s-a încercat ca revoluția sau lovitura de stat cu urmări revoluționare – numiți-o cum vreți – să nu fie urmată de terorare, așa cum s-a întâmplat în cazul Revoluției franceze, de pildă. Aparent încercarea a reușit. Teroarea de stat a început un sfert de secol mai târziu. Ar merita de cercetat dacă nu cumva teroarea din urmă nu este doar o formă întârziată a celei dintâi. S-ar putea să ajungem la concluzia că teroarea este pojarul revoluției. Dacă faci boala în copilărie, ea este mai ușoară. Dacă nu o faci atunci și nu te imunizezi, o poți face la maturitate dar atunci ea este mai grea, putându-se ajunge chiar la moarte.

 

Întrebare: Care este opinia dumneavoastră despre definiția juridică românească a terorismului? Având în vedere că au trecut mulți ani de la formularea ei într-o lege, considerați că ar trebui îmbunătățită? În ce sens? Ce ați adăuga/scoate/reformula?

Adrian Severin: Nu am cercetat această problemă spre a avea o opinie. În orice caz definiția în discuție privește terorismul comun iar nu terorismul de stat. Or, România în momentul de față are mai puține probleme cu terorismul comun – să îi zicem privat sau nestatal – pe cât are cu terorismul de stat; la care aș adăuga, ca specie, terorismul sponsorizat de alte state, inclusiv din rândul celor aliate, atât pe teritoriul românesc (în concret prin susținerea terorismului de stat) cât și pe teritoriul altor state. Cred că ne-ar trebui urgent o definiție prin care să combatem toate formele de susținere externă ale terorismului de stat românesc. Nu văd însă cum s-ar putea adopta o asemenea definiție legală în condițiile politice și geopolitice actuale.

 

Întrebare: Ce definiție juridică a terorismului utilizată de un stat membru al Uniunii Europene apreciați că răspunde cel mai bine nevoii de înțelegere a fenomenului, pentru contracararea eficientă a terorismului (dacă apreciați că există vreuna)?

Adrian Severin: Răspunsul la această întrebare necesită un studiu comparativ pe care eu nu l-am făcut. În loc de răspuns aș zice că terorismul nu se combate numai pe căi normative și cu mijloace de forță, ci și prin politici adecvate care să se adreseze cauzelor sale. La acest lucru trebuie gândit atunci când se lucrează la definirea legală a terorismului. Trebuie avută grijă ca asemenea eforturi legislative să faciliteze combaterea cauzelor iar nu numai a simptomelor terorismului.

 

Întrebare: Când vorbim despre contracararea terorismului în Europa, care este aria geografică la care ar trebui să ne raportăm pentru a înțelege corect fenomenul și a putea elabora strategii adecvate de luptă împotriva acestui flagel?

Adrian Severin: Terorismul este globalizat. Puterea politică nu este. Democrația nu este. Pe de altă parte terorismul trebuie privit ca un fenomen cel puțin dezagreabil având cauze care chiar dacă nu îl scuză, îl explică. În materie de terorism scopul scuză mijloacele cu mult mai puțin decât o face izvorul sau cauza primară. Punerea terorismului ca instrument tehnic, în perspectivă morală este cu atât mai contraproductivă cu cât terorismul a devenit global. Indiferent de aspectele morale ale terorismului, cauzele lui psiho-politico-economico-sociale și altele asemenea trebuie atacate. Or, aceste cauze se află, sub aspectul sediului lor teritorial, în afara Europei; deși deseori cad în responsabilitatea Europei. Mă refer la injustițiile colonizării dar și la ticăloșiile decolonizării. Numai dacă punem fenomenul în această perspectivă globală care aduce împreună timpul și spațiul, istoria și geografia, putem proiecta strategiile adecvate pentru a-l eradica sau măcar a-l domoli și controla.

 

Întrebare: În lupta împotriva terorismului, teoreticienii și practicienii din acest domeniu disting două noțiuni specifice: antiterorism și contraterorism. Care considerați că este distincția principală dintre cele două noțiuni? Ce sens/definiție asociați uzual conceptului de antiterorism? Ce sens/definiție asociați uzual conceptului de contraterorism?

Adrian Severin: Din punctul de vedere al limbii române, care pune un mare accent pe acuratețea logică, între cele două noțiuni nu există diferențe, prefixele „anti” și „contra” fiind sinonime. Ele au aceeași valoare semantică. La o analiză ceva mai subtilă, bazată mai puțin pe semantica limbii cât pe înțelesul convențional atașat diferitelor concepte, aș putea spune că „antiterorismul” pune accent pe combaterea fenomenului sub aspectele lui simptomatice, în timp ce „contraterorismul” vizează tratarea împreună a cauzelor și efectelor, evenimentelor și contextului, aspectelor obiective și a celor subiective. Dacă facem o asemenea distincție, atunci cred că abordării „antiteroriste”, care adesea include și limitarea libertăților individuale ale victimelor, ceea ce în sine reprezintă o victorie a terorismului, îi este preferabil „contraterorismul”.

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/interviu-despre-terorism-2/

Leave a Reply