«

»

Print this Post

Ignoranța ignorantului

 

Una dintre trăsăturile cele mai supărătoare ale ignoranților este faptul că își ignoră propria ignoranță. Cu cât ignoranța le este mai mare cu atât convingerea că știu ceea ce nu știu este mai fermă. De aceea, îndoielile celorlalți cu privire la (ne)știința lor îi irită până la a-i face agresivi. Agresivitate care atinge frecvent nivelul bădărăniei.

 

Avem reconfirmarea acestor adevăruri observând intervențiile teoreticienilor de ocazie ai statului și dreptului, relativ la recenta respingere de către Senat a cererii privind autorizarea urmării penale în cazul Oprea-Gigină, pentru infracțiunea de omor din culpă. Ne sunt citate texte din Constituție și sunt interpretate dezinvolt articole din codul penal de către persoane care, pe când revolta le întunecă rațiunea, nu se întreabă la ce or fi bune facultățile de drept dacă pentru a emite opinii juridice este suficient să cunoști scrisul și cititul. Culmea este că asemenea erijare în postură de „acuzatori publici” și „asesori populari” (procurori și judecători fără studii inventați de stânga revoluționară bolșevică în anii săi de populism militant), constituind „tribunale ale poporului” ad-hoc (precum cele care au trimis în închisori întreaga elită românească în anii 1950), vine din partea exponenților unei așa zise drepte care se proclamă anticomunistă și luptă neîncetat cu fantoma comunismului.

 

Mi se va spune că este imposibil ca legile să fie respectate dacă ele nu sunt înțelese de toată lumea. În principiu așa este. Citind legea orice om poate ști și trebuie să știe ce are dreptul să facă sau ce este obligat să nu facă.

 

Numai că legile nu sunt perfecte. Ele sunt scrise de oameni, adesea fără cunoștințe de tehnică legislativă, și de aceea sunt interpretabile. O asemenea interpretare nu mai poate fi lăsată în seama oricui. De aceea s-a creat sistemul judiciar și i-a fost recunoscută puterii judecătorești independența, în echilibru cu celelalte puteri ale statului. Și tot de aceea, s-a stabilit în întreaga lume civilizată, și mai ales în statele democrate, că judecata referitoare la respectarea legii se face exclusiv în tribunale sub supravegherea juriștilor (lucru valabil chiar și în sistemul curților cu jurați), iar nu pe stradă.

 

În același timp, orice text de lege se interpretează în lumina științei dreptului (care este altceva decât cunoașterea legislației) și în contextul întregului sistem normativ. Acesta din urmă, chiar dacă este definit ca o morală minimă, are în primul rând în vedere asigurarea liniștitei funcționări a ansamblului social, stabilitatea și securitatea raporturilor între persoane, subsumate intereselor generale ale comunității, iar nu satisfacerea unor sentimente individuale de revanșă sau chiar a unui instinct abstract de dreptate.

 

Justiția, aceea despre care se spune că trebuie făcută chiar de ar fi să piară lumea („fiat justitia pereat mundus!”) nu este străină de dreptate dar este altceva decât ea. Morala legii („quid leges sine moribus?”) nu este morala comună, ci dreptatea socială. Altminteri, suma dreptății indivizilor devine nedreptatea socială maximă („summum jus, summa injuria”). „Se comit adesea nedreptăți șicanând oamenii prin interpretarea răuvoitoare a dreptului” – spunea Cicero în „De oficiis” („Despre îndatoriri”), încă acum câteva mii de ani. El nu îi cunoscuse, desigur, pe „tinerii frumoși, liberi și decerebrați” din România secolului XXI.

 

Oricât de clară și pe înțelesul tuturor ar fi, legea nu este o carte tehnică pe care interpretându-o literal (exclusiv pe baza regulilor gramaticale) și aplicându-o ad litteram putem ajunge la comportamente corecte. De aceea este nevoie de juriști la tot pasul. Aceasta mai ales atunci când se pune problema să restrângem drepturile fundamentale ale unei persoane (cum ar fi dreptul la libertate dar și cel la demnitate), pe motiv că ea a ar fi încălcat legea.

 

Oricât ar părea de ciudat, o înțelepciune milenară a consolidat concluzia că este mai ușor să înțelegi ce ai de făcut ca să nu încalci legea, decât să stabilești dacă cineva a încălcat-o într-un caz concret. De aceea s-a adoptat principiul prezumției de nevinovăție, precum și cel al răsturnării acestei prezumții numai în cazul în care vinovăția este probată de acuzator, iar nu de acuzat, dincolo de orice dubiu rezonabil („in dubio pro reo”). Or, asta nu se poate face pe stradă.

 

Am auzit dinnou în aceste zile maxima potrivit căreia „suntem egali în drepturi”, cu varianta „toți suntem egali în fața legii”. Așa este. Numai că aceasta nu înseamnă că suntem egali.

 

În ordinea de fapt suntem inegali din toate punctele de vedere. Cum oare să fie egal prostul și deștepul, cel care știe și cel care nu știe, înțeleptul și nebunul, bogatul și săracul, sănătosul și bolnavul etc.? Aceasta este realitatea. Dreptul nu o poate schimba, ci numai administra. Scopul realist al unei societăți drepte nu este instaurarea forțată a egalității (a încercat-o comunismul și a eșuat dramatic), ci transformarea inegalității în simplă diversitate și mai ales, evitarea situației în care inegalitatea duce la inechitate. Dreptatea socială nu este incompatibilă cu inegalitatea dar nu este același lucru cu egalitatea.

 

Când legea îi tratează pe inegali în mod egal, ignorând realitatea inegalității, rezultatul este adâncirea celei din urmă și bridarea inechității. De aceea vorbim nu despre egalitate pură și simplă, ci despre „egalitatea șanselor”, despre „discriminare pozitivă”, despre „echilibrul dinamic al puterilor”, despre „includerea celor marginalizați sau vulnerabili în ansamblul social”. Concepte subtile prin care se realizează zi de zi și ceas de ceas reglajul fin al interacțiunii complexe dintre oameni, astfel încât ordinea de drept, care ne tratează cu egal respect dar fără să ignore inegalitatea nostră obiectivă, caută a face suportabilă ordinea de fapt așezată implacabil sub semnul inegalității.

 

Toți suntem egali în fața legii dar legea stabilește, adesea, ca cei mai bogați să plătească impozite mai mari decât cei săraci. Unii se plâng că astfel este sancționat meritul. Alții spun că astfel se asigură solidaritatea socială și se corectează nedreptățile sociale.

 

Toți suntem egali în fața legii dar legea nu poate face abstracție de inegalitatea între rolul social al persoanelor publice (oricât de antipatice ar fi ele în concret) și cel al persoanelor private (adesea foarte simpatice tocmai pentru că nu le cunoaștem ca să le putem judeca). Cu atât mai puțin ea poate ignora diferența între cetățean și instituție. Cetățeanul este un subiect individual pentru care trebuie să lucreze instituțiile. Instituțiile – și există chiar cetățeni-instituții – lucrează însă pentru ansamblul cetățenilor. De aceea legea nu îl poate trata în același fel pe cetățeanul pur și simplu și pe cetățeanul-instituție, adică pe cetățeanul cu o funcție de interes social. Iată de ce unii au imunități iar alții nu. Cu precizarea esențială că imunitatea nu ocrotește interesul celui căruia i se aplică, ci interesele celor în slujba căruia acesta este.

 

Ca să luăm un exemplu mai puțin controversat, când diplomații străini se bucură de imunitate în România, aceasta nu le este acordată în interesul lor, ci în interesul statului străin care i-a trimis aici și pentru care ei lucrează. De aceea, ambasadorii străini (ca, de altfel și unii „eminenți” juriști români cu agende politice personale), care în numele principiului egalității în fața legii, acuză Parlamentul României pentru că i-ar feri pe parlamentari sau miniștri de actul de justiție, își bat de fapt joc de români profitând cinic de ignoranța lor. Acum câțiva ani Congresul american a votat ca Președintele Clinton să nu fie deferit judecății sub acuzația de obstrucționare a justiției prin sperjur (cam ceea ce i se reproșează astăzi la noi dlui Tăriceanu) în cazul „Monica Lewinski”, pentru rațiuni de oportunitate, de altfel absolut corecte. Interesul SUA era în acel moment altul decât agenda puterii judecătorești.

 

Toate parlamentele naționale din spațiul euro-atlantic, inclusiv Parlamentul European, au aceleași prerogative și aceleași practici cu Parlamentul României. Nimeni nu le critică decât atunci când vine vorba de România. De ce oare?!

 

Tinerii furioși și ignoranți ai României trebuie să știe că pentru dreptul lor de a protesta și a debita tot felul de inepții astăzi, inclusiv împotriva parlamentarismului și a separării puterilor, părinții și bunicii lor și-au riscat viața cu un sfert de secol în urmă. Atunci, când am stat eu însumi în fața tancurilor și am văzut cum ia foc Biblioteca Universitară în care citisem atâtea mari lucrări de drept, am avut în gând să contribui la construirea unei ordini sociale democrate în care parlamentarii se bucură de imunitate, judecătorii de inamovibilitate, procurorii de autonomie și toți cetățenii de libertate. Nici o demonstrație a unor ignoranți manipulați de forțe ostile României libere, echitabile și europene, nu mă va face să renunț la apărarea acestor valori.

 

 

PS Celor care cred că ne pot învăța dreptul numai pentru că au făcut patru clase primare și știu să citească legile, le spun ceea ce ne spunea în liceu profesorul nostru de matematică: „Dacă toate muștele ar face miere, ar fi miere și la coada cățelului”. Cu alte cuvinte, dacă toți am ști să interpretăm corect legile toată țara ar putea fi un imens tribunal funcționând ca un adevărat templu al dreptății. Așa însă, România riscă să devină doar o imensă pușcărie.

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/ignoranta-ignorantului/

2 comments

  1. Laur, vraciul din pustie

    Mult prea elegant comentariul Dvs. pentru speța supusă analizei! În fapt, avem de-a face cu o gloată de spălați pe creier, mobilizați (a câta oară?) pe FB, devenit principalul instrument de manipulare a unei haite de aiuriți, cărora, mai presus de orice, le lipsesc și bunul simț, dar și buna creștere. Ei răspund cu același entuziasm imbecil și atunci când trebuie să voteze în diaspora, dar și atunci cand trebuie pedepsiți parlamentarii care “blochează justiția” (!). Ei nu au ieșit în stradă pentru a protesta virulent, atunci când 7,2 mil voturi au fost aruncate la coș. Pentru ei, sărmanii, rămași încremeniți în fixismele scârboaselor slogane macovisto-băsiste, Iliescu = Comunism, PSD = PCR și Ponta = Putin. Simplificarea aceasta maniheistă seamănă leit, ca mijloc de propagandă infectă, cu cea practicată, cu același grobianism barbar, de bolșevicii anilor ’50, doar că acum, totul este cu semn schimbat, dușmanii nu mai sunt “imperialiștii americani”, ci “oligarhii lui Putin”. Halal popor! Ce să faci cu ăștia? Își merită soarta, nenorociții!

  2. Intrigat

    Nu stiu de ce va mirati. Ce, n-ati mai vazut scenariul asta? Acum 100 de ani a fost pus in scena de un regizor laureat cu Oscar: domnul Bronstein. Nobilimea, popimea, burjuii, culacii, lupta de clasa se ascute, muncitorii si taranii, marinarii din Flota Baltica. Acum sunt politicienii, baronii, asistatii social, antenistii, tinerii frumosi si liberi, corporatistii, populatia activa, diaspora. Oprea si “iti rup picioarele daca nu faci cum vreau eu”? Ehe, cate picioare n-a rupt Beria…Omor din culpa la Oprea? Poftiti acuzatie la Lavrenti Pavlovici: pierderea vigilentei. Bateti asta daca puteti. Basescu? Sa lase Levantul, sa citeasca o biografie a tovarasului Trotsky si sa nu lase pe nimeni sa-i puna cuburi de gheata in litra de whisky. Daca vrea si sa afle ce se li se va intampla progeniturilor, ii recomand ceva lecturi despre un oarecare Vasili Iosifovici. N-or sa-i strice. Tinerii frumosi si liberi? A fost odata o escadra a Flotei Baltice. Sa-i citeasca istoria si sa-i dea share pe facebook. Nu de alta, dar istoriei ii place sa se repete. Si pentru ca e asa, niste oameni ar trebui sa se gandeasca ca romanii sunt poporul care-a ridicat la rangul de eroi populari niste talhari. Exact, niste talhari. Pentru ce? Pentru c-au stiut intotdeauna ca talharii cei mai mari nu sunt vreodata urmariti de potere. Instinctul nu piere. Iar schimbarea, schimbarea reala pe care pretind c-o doresc tinerii frumosi si liberi se va produce in ziua in care fiecare va schimba ceea ce poate schimba: propriul comportament si mod de gandire. Doar atunci generalii Oprea vor inceta sa existe. Pana atunci insa….

Leave a Reply