«

»

Print this Post

Doi radicali: Cătă Nan și Vanesa Cristina Chira

Revenind nemijlocit în rețeaua socială virtuală (internet) după o pauză de 16 luni, am trimis tuturor vizitatorilor ei un mesaj de regăsire și, după caz, de mulțumire. Nimic polemic, nimic plângăreț, nimic autovictimizator, nimic amenințător. Nu am reluat povestea motivelor absenței mele (relative) și nu am repus în discuție hotărâri ale căror efecte (negative dar și pozitive) erau deja consumate.

 

Ceea ce am dorit a fost să dau tuturor un mesaj de curaj, de iubire și chiar de speranță (oricât de aparent lipsită de argumente ar fi aceasta). Să le spun că nu au de ce să le fie teamă. Că binele și răul se găsesc pretutindeni și că tocmai în necaz descoperi caractere și resurse pe care altminteri nu le bănuiai. Că pe cei care nu se tem de suferință suferința nu îi înfrânge, ci îi întărește. Că răul poate fi învins prin iubire și empatie, în condițiile în care empatia nu este izvor al inacțiunii iar iubirea nu înseamnă capitulare în fața răului. În fine, că vinovați de rău nu sunt atât cei răi, cât cei buni care nu i se opun și că răul cel mai mare căruia trebuie să i ne împotrivim astăzi cu toate forțele este în noi, reprezentat de ura care ne domină și ne dezbină.

 

Aceste mesaje au stârnit, pe lângă răspunsurile de aprobare – câteodată entuziastă, câteodată sceptică – și pe lângă adeziuni sau cugetări dezvoltătoare, un val de injurii și amenințări atingând isteria. Pe cele mai multe le-am șters. Nu pentru că mi-ar fi afectat echilibrul psihic (acum foarte bine exersat), ci pentru a-i menaja pe cititorii mai sensibili. Am păstrat doar două seturi de intervenții pe care le calific drept radicale, pentru un scurt studiu de caz. Este vorba despre contribuțiile dlui Cătă Nan și ale dnei Vanesa Cristina Chira (sunt numele, cred reale, folosite de cei doi pe FB).

 

Dl Cătă Nan, potrivit paginii sale de FB, este consilier local PNL la primăria orașului Râșnov, Președinte al Comitetului Județean al Părinților Brașov, manager, marketing director și owner (adică patron), are trei copii frumoși (așa rezultă din fotografiile publicate de domnia sa) și pare a fi capul unei familii reușite și iubitoare. Stă mândru într-o fotografie alături de Președintele României, Klaus Johannis, și îl susține pe ex premierul și ex comisarul (european) Dacian Cioloș (pe pagina căruia mi-a făcut onoarea de a-mi distribui textele spre nestingherită împroșcare cu lături). Într-o altă fotografie îl găsim în costum național. Prin urmare are nu numai calde sentimente paternale, ci și mândre trăiri patriotice. Bravo!

 

Dna Vanesa Cristina Chira ne spune doar că nu prea are de lucru („lucrează peste tot și nicăieri”), a studiat la Universitatea „Spiru Haret” și locuiește în București. Din fotografiile afișate rezultă că are doi copii iar din intervențiile sale se înțelege că a pierdut o sarcină ca urmare a necazurilor legate de situația soțului său, la care ține foarte mult și pentru care este gata să facă orice sacrificiu. Acesta este condamnat la închisoare și și-a executat până acum pedeapsa în mai multe penitenciare, în prezent aflându-se la Rahova (unde l-am cunoscut și eu). În afară de poza familiei, nu a afișat instantanee cu personalități publice. În schimb, din mai multe icoane ne privește Iisus Hristos, transmițându-ne îndemnul la iubire milostivă, la smerenie și la jertfă. Îndemn care se împacă greu cu impetuozitatea justițiară a doamnei Chira, amintind mai degrabă de Dumnezeul răzbunător al Vechiului Testament.

 

La prima vedere dl Cătă Nan este un om de succes, în timp ce dna Vanesa Cristina Chira este imaginea eșecului. Primul are, aparent, toate motivele să se simtă bine. Cea de a doua are toate argumentele ca să fie disperată. Amândoi sunt, însă, deopotrivă de violenți în limbaj și de radicali în acuzații. Fapt care în cazul celui dintâi este surprinzător, în timp ce în cazul celei din urmă este natural (chiar dacă nu și scuzabil).

 

În ciuda încercărilor celor care au intrat în dialog cu dl Cătă Nan, de a afla ce îl supără în mod concret și cum vede remedierea situațiilor nemulțumitoare, nu s-a degajat nici un răspuns rațional. Drumul de la cauză la efect, ca și cel de la afirmație la probă par a fi de neparcurs pentru dânsul. Este revoltat de situația economică a țării (ceea ce, recunosc, are mult sens) dar nu are și nu caută soluții de remediere, ci este convins a ști că vinovați sunt toți cei care nu fac parte din grupul celor lipsiți de soluții și singura sa dorință este ca aceștia – „penali”, „corupți”, „pușcăriași” etc. – să dispară. De parcă dispariția lor ar vindeca toate bolile.

 

Dl Cătă Nan are o problemă cu „ceilalți” pentru că, de fapt, are o problemă cu dânsul. Problema sa, pentru care în adâncul cugetului, desigur, se disprețuiește profund, este că nu are soluții pe măsura ambițiilor sale; ambiții alimentate, fără îndoială, de buna impresie despre sine. Din conflictul între un atare dispreț și o asemenea supraevaluare izvorăște ura. O ură pe care confuzia nu o stinge, ci o întețește revărsându-o împotriva tuturor celor din afara propriului „trib”. Numai exterminarea acestora îl va liniști întrucât odată aceștia lichidați, totul se va rezolva de la sine, orizontul se va lumina și el își va regăsi liniștea în sânul familiei, a cărei salvare ajunge a fi alibiul neomeniei.

 

De partea cealaltă, dna Vanesa Cristina Chira este perfect explicită și inteligibilă. Ea nu se urăște pe sine, ci își iubește soțul încarcerat. Ea susține că indiferent de vina pentru care ispășește o pedeapsă, el trebuie tratat cu demnitate. De aceea se revoltă împotriva a ceea ce percepe a fi relele tratamente la care soțul său ar fi fost supus în penitenciar, împotriva atitudinilor abuzive și discriminatorii a căror victimă ar fi fost, denunțând acte de corupție și încălcări ale drepturilor omului. Cuprinsă de mânie, dna Chira nu mai nuanțează, îi consideră pe toți cei care au vreo tangență cu administrarea penitenciarelor ca fiind deopotrivă de vinovați și nu își mai dă silința să separe grâul de neghină, sau să distingă între răul sistemic (în penitenciarele României pretins democrate se perpetuează, în mare măsură, o concepție de tip totalitar) și comportamentele discutabile ale unor salariați (alături de care alții fac zilnic și nu fără riscuri dovada omeniei și a rațiunii).

 

În ciuda acestui radicalism spontan dna Vanesa Cristina Chira este sensibilă la argumente. Confruntată cu ele, cugetă și face pasul înapoi. Admite că, pe lângă negru există și gri sau poate chiar alb. Revine asupra insultelor și, în speranța salvării soțului iubit, acceptă alianțe chiar și cu cei care, neavând aceleași experiențe sau același temperament, fie ezită să arunce și copilul din covată odată cu apa murdară, fie refuză să se angajeze pe toate fronturile, preferând să lupte doar pe cele principale.

 

Pe când dl Nan respinge explicit orice diferențiere între vinovați și nevinovați, simpla acuzație sau suspiciune fiind suficientă pentru eliminarea obiectului acestora (după binecunoscuta formulă nazistă sau bolșevică), dna Chira urmărește îmbunătățirea situației celor osândiți. Dl Nan caută excluderea, pedeapsa, răzbunarea; dna Chira caută respectul drepturilor omului. Dl Nan vrea moartea „corupților” (adică a tuturor celor care îi sunt adversari și antipatici); dna Chira vrea eradicarea „corupției” (prin care înțelege „dreptatea” pentru soțul său). Motorul dlui Nan este ura; al dnei Chira, iubirea.

 

Pe când își sărută copiii, unul revarsă asupra lor energiile negative emanate de gândul excluderii semenilor, în timp ce altul îi învăluie cu energia pozitivă a iubirii pentru părintele aflat în nevoie (indiferent dacă vinovat sau nu).

 

Dl Nan îmi cere să „mă retrag”. Când l-am întrebat ce înseamnă asta concret, în condițiile în care nu am nici o funcție publică și nici nu urmăresc a dobândi vreuna, nu a știut ce să spună. Eu însă am înțeles. Dânsul dorește să tac. De ce? Întrucât cuvântul izvorât din rațiune și iubire îi răvășește dureros conștiința dominată de o ură absurdă. Nu eu, ci cuvântul meu liber îl înfurie. Nu eu îl supăr, ci libertatea mea…de cuget. Dl Cătă Nan și cei ca dânsul (unii m-au amenințat cu moartea și „închiderea gurii” în cel mai curat limbaj fascist) sunt împotriva libertății cuvântului; de fapt, împotriva libertății în general.

 

Dna Chira mă acuză că nu vorbesc (destul) și că mi-ar fi frică să îi tulbur pe cei ca dl Nan. Dânsa vrea ca eu să spun tot ceea ce crede că știu, fără a se gândi că poate astfel nedreptățesc pe cineva sau compromit tocmai cauza pentru care ea luptă. În acest sens și dânsa este o radicală.

 

Amândoi strigă la mine. Între cei doi eu o prefer totuși pe dna Vanesa Cristina Chira. Așa cum îi prefer și sunt alături de toți cei care luptă pentru ceva, animați de iubirea pentru cineva, iar nu împotriva a tot, propulsați de ura de sine transferată asupra tuturor celorlalți. Cu dna Chira, după cum s-a văzut, se poate dialoga întrucât ea vrea să fie bine pentru familia ei. Cu dl Nan, nu, întrucât el vrea doar distrugerea celuilalt. Iar acolo unde dialogul moare, se naște confruntarea.

 

Mi-e teamă că, pe drumul pe care ne găsim, în curând confruntarea va fi unica opțiune. Sper, doar, ca din această confruntare națiunea română să iasă victorioasă încă o dată în istoria ei. Asta nu va depinde de cei care urăsc, ci de ce vor alege să facă cei care iubesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/doi-radicali-cata-nan-si-vanesa-cristina-chira/

1 comment

  1. serbanfl

    Domnule Severin, vreau să vă spun că amintind numai din fuga condeiului ideea „…..Dumnezeul răzbunător al Vechiului Testament.” GREȘIȚI.
    Lăsând la o parte faptul că ați beneficiat și de renumitul fair play britanic, vreau să vă rog să observați că sunteți unul dintre beneficiarii comportamentului bazat pe ..Dumnezeul răzbunător al Vechiului Testament”.
    Sunt convins că nu vă încălzește cu nimic faptul că DSK a trecut printr-o perioadă cvasi similară, dar așa este. După apariția broșurii-manifest a intelectualilor francezi de stînga, în 2010, la anunțarea candidatului la Președinție, normal, s-au luat măsurile necesare!
    Deșii era unul dintre autorii broșurii menționate, Fr. Hollande, cel ce a candidat și câștigat Președinția Franței, N-A FĂCUT NIMIC pentru a oprii reîntoarcerea la capitalismul sec.XIX.
    Păstrând proporțiile, este de observat că în România liderii politici de stânga sunt supuși la un „tratament” similar.
    Problema este că electoratul român este consecvent de stânga, chiar dacă, începând imediat după Revoluție, unii politicieni, chiar șefi de partid, au trădat încrederea masei de alegători. Istoricul PNȚ, de stânga antebelic, a devenit PNȚ-CD, de dreapta după decembrie 1989.
    PD-FSN, partid de revoluționari, a intrat în coaliția C.D. pentru guvernarea 1996-2000, ca partid membru al Internaționalei socialiste, dar după alegerile din 2004, a luat locul țărăniștilor în gruparea PPE.
    Eșecul PDL fiind previzubil PPE a acționat prin coruperea PNL, tot după alegeri,
    Nu știu pentru câtă vreme fracțiunea ALDE va rezista, dar Tăriceanu și-a mai spălat ceva din păcate cu această acțiune.
    Chiar dacă este asupus la cele mai mari presiuni PSD mai are încă resurse să reziste.
    Condensata recapitulare am făcut-o ca introducere la susținerea afirmației din prima frază.
    Eu constatat că România este supusă la cazne uriașe, iar în prim plan au apărut: doamna Secretar de Stat Clinton, domnii ambasadori ai USA M.Gitenstein, N.Taubam, H. Klemm, apoi cele 15 asociații evreiești din USA, care s-au dus peste Iohannis, cînd era la ONU, dar începutul a fost făcut de Soros și fundațiile sale, care au „găsit” cam multe cozi de topor.
    Sigur, stiu că nu suntem singurii în situația asta, dar simplul fapt că migranții din Orientul Apropiat NU au țintă România atestă cât de departe suntem noi cu nivelul de trai, față de occidentul Europei și nu-mi convine că ni se pun piedici ca să nu progresăm.
    Sincer, mi-ar place să vad cum un politician român dă tonul pentru punerea pe un făgaș real a realației românilor cu evreii. M-a deranjat foarte tare că o evreii de la INSTITUTUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA HOLOCASTULUI DIN ROMÂNIA “ELIE WIESEL” , căutând să-și facă de lucru, au început să ne cenzureze istoria literaturii. De altfel nu mi se pare corect că deportații din zona ocupată de unguri sunt alocați României, de fapt chiar Elie Wiesel susținea acest neadevăr.
    Nu îmi este clar ce vor de fapt evreii, că sunt în ofensivă cam peste tot!
    Parabola cu „ lupu, lupu, a venit lupu la stână” n-o știu și evreii?

Leave a Reply