«

»

Print this Post

Din săptămâna 21-27 octombrie – la Strasbourg

Luni 21 octombrie

 

Comisia pentru politică externă a organizat o ședință extraordinară având pe agendă o întâlnire cu doamna Aung San Suu Kyi, lider politic din Myanmar / Burma, cunoscută pentru lupta sa în favoarea democrației și pentru măsurile represive la care a fost supusă din acest motiv. Doamna San Suu Kyi, la prima vedere, este o personalitate impresionantă prin naturalețe, modestie și forță a convingerilor exprimate cu calm și chiar cu umor. Nu același lucru se poate spune și despre majoritatea gazdelor sale pentru care o poză cu un om de curaj și de opinie este doar o modalitate de a sugera terților creduli că ele însele sunt purtătoarele acelorași merite.

Marți 22 octombrie

 

Discuție la o cafea cu jurisconsultul Parlamentului European, dl Christian Pennera. Urmează să se pensioneze la finele lunii. Este, deci, nu numai un moment de rămas bun ci și unul de bilanț. Își amintește despre faimosul, la vremea respectivă, Raport Lamassoure-Severin privind distribuția mandatelor în PE între statele membre dar și despre „scandalul The Sunday Times”. Admite, în retrospectivă, că am fost trădat și tratat cu rea credință, că toate marile principii pe care PE le proclamă pretutindeni, în frunte cu prezumția de nevinovăție și dreptul la o judecată corectă, au fost încălcate în cazul meu. Evocă momentul jalnic în care, din lașitate sau din impulsuri ținând de domeniul concurenței neloiale, mulți s-au bucurat să scape de mine. Atunci doar un europarlamentar francez aparținând Frontului Național și un italian aparținând Ligii Nordului au luat cuvântul în plen în apărarea mea (sau mai exact în apărarea principiilor care mă apărau), în timp ce marii corifei ai drepturilor omului de la stânga și de la centru au fost gata să mă condamne doar în baza alegațiilor unui ziar de scandal. Aceasta explică de ce viitoarele alegeri europene vor consemna, probabil, avansul dreaptei naționale, care este autentică și consecventă, în detrimentul unei stângi artificiale în ipocrizia și oportunismul ei. (Confirmă că europarlamentarul austriac implicat în același scandal a fost condamnat pentru alte fapte decât cele privind relația cu ziariștii britanici sub acoperire.)

 

De consemnat lobby-ul intens anticipând votul pentru revizuirea Directivei asupra Echipamentului Medical. Ideea este aceea de a vota în favoarea unui sistem care să mărească securitatea pacienților și totodată să evite birocratizarea inutilă a procesului. În mod evident, industriașii europeni din domeniul echipamentului medical au opinii diferite față de experții Comisiei europene. Nefiind specialiști în toate domeniile, a-i asculta este necesar. Totul este să o faci în mod critic, cu discernământ.

 

Votul se întrerupe spre a da loc ceremoniei de decernare a Premiului „Andrei Saharov” pentru libertatea de gândire, doamnei Aung San Suu Kyi. Premiul îi fusese acordat în 1990 dar atunci, laureata fiind arestată la domiciliu,  diploma a fost înmânată fiului său. Repetarea ceremoniei după treisprezece ani (!) nu era de loc necesară. Era suficient ca doamna San Suu Kyi – o personalitate cu adevărat impresionantă – să fie invitată spre a se adresa plenului. Aceasta nu ar fi permis, însă, Președintelui Martin Schulz o serie de fotografii la fel de spectaculoase, sugerând că sub înaltul său patronaj a avut loc recunoașterea celebrei dizidente birmaneze. Or, în campania sa pentru cucerirea președinției Comisiei Europene fotografiile cât mai dramatice cu cât mai multe personalități internaționale pot juca un rol favorabil. (Asemenea trucuri mediatice de doi bani sunt specialitatea distinsului Președinte. Cu câțiva ani în urmă, aflat într-o vizită în Orientul Mijlociu, Martin Schulz a cerut să semneze cu tot tacâmul mediatic un Protocol, de altfel lipsit de substanță, dintre mișcarea Fatah și Grupul Socialist din PE, document pe care îl mai semnase cu câteva luni înainte. Am fost printre foarte puținii care i-au reproșat-o.)

 

 

La reluarea votului este adoptată o rezoluție privind bugetul UE pe anul 2014. Documentul prevede refuzul unui buget cu deficit, cel puțin atâta timp cât unica sursă de venit bugetar rămân contribuțiile statelor membre. Un asemenea deficit nu ar face decât să mascheze refuzul respectivelor state de a-și îndeplini datoria financiară față de UE la nivelul nevoilor stabilite prin consens politic. Votul masiv reprezintă un mesaj trimis Consiliului European, inclusiv în așteptarea dezbaterii planificate pentru ziua următoare.

 

Prânz cu un jurnalist și autor francez care dorește să scrie o carte despre mine în contextul scandalului provocat de înscenările ziarului The Sunday Times. Îmi precizează că nu intenționează atât să demonteze acuzațiile care mi s-au adus (și care pentru orice cunoscător al procedurilor PE sunt de la prima vedere aberante) cât să dezvăluie prostia și prejudecățile care i-au făcut pe mulți să se lase înșelați de aparența creată cu intenție de „agenții provocatori” britanici, precum și răutatea, lașitatea, lipsa de demnitate și egoismul care i-au determinat pe alții, încă și mai mulți, să mă abandoneze, în loc să se solidarizeze cu mine împotriva nedreptății. Evident că proiectul și oferta mă atrag. Nu ar fi rău dacă această carte ar apărea înaintea viitoarelor alegeri europene. Aceasta indiferent dacă voi candida sau nu (decizie pe care încă nu am luat-o). Sunt convins că va fi important pentru alegători să descopere adevărata față a unora dintre lupii moraliști ai UE.

 

Seara târziu au loc dezbateri pe marginea Declarației Comisiei Europene referitoare la politica UE în vecinătatea estică, precum și pe marginea Raportului privind poziția PE pe tema respectivă. În fond totul se învârte în jurul deciziilor care vor trebui luate la Summitul UE de la Vilnius în 28-29 noiembrie (mai ales semnarea Acordului de asociere UE-Ucraina). Întrucât m-am exprimat deseori pe această temă, vorbitorii sunt mulți iar cuvintele zboară, decid să formulez o declarație scrisă. Dincolo de sprijinul reiterat pentru semnarea, respectiv parafarea Acordului de asociere cu Ucraina, Moldova și Georgia, precum și pentru definirea oficială și consensuală a bazelor unui parteneriat strategic cu Azerbaijanul, ideea nouă pe care o aduc în discuție este aceea că pașii amintiți, odată făcuți, vor crea o realitate geo-strategică nouă pornind de la care se va putea propune chiar la Vilnius un parteneriat aprofundat și comprehensiv cu valoare strategică între UE și Rusia. Aceasta ar demonstra că integrarea europeană a statelor din vecinătatea comună ruso-europeană nu este îndreptată, nici obiectiv nici subiectiv, împotriva Rusiei și că echilibrul geo-strategic dobândit ca urmare a amintitei integrări va facilita realizareea unui spațiu comun de securitate, libertate, justiție și prosperitate de la Gibraltar la Bering (ceea ce ar fi și în folosul Rusiei).

 

Miercuri 23 octombrie

 

Parlamentul European - plenaraDimineața are loc dezbaterea principală a săptămânii prilejuită de declarațiile Consiliului și Comisiei europene cu privire la pregătirea Consiliului European din 24-25 octombrie. Agenda digitală și creerea de locuri de muncă pentru tineri sunt doar simple perdele de fum atâta timp cât perspectiva bugetară, și așa bazată pe principiul frugalității, rămâne incertă, iar stimularea economiei pentru ieșirea din criză rămâne la nivel de deziderat. Cum se poate vorbi despre impulsionarea cercetării, necesară transformării UE în campion al erei digitale, fără fondurile europene necesare investițiilor în cercetare? Din primul moment, liderii grupurilor politice principale refuză, pe bună dreptate, diversiunea și denunță cu o virulență rară manipularea de care se face vinovat Consiliul European. Ei arată că în realitate temele esențiale și urgente sunt clarificarea perspectivei bugetare a UE (inclusiv crearea condițiilor pentru aprobarea bugetului pe anul 2014) și finalizarea uniunii bancare. Acestora li se adaugă problema reglementării corecte a migrației și obligația renunțării la populism în respectivul domeniu. Aproape ca niciodată se pune degetul pe rană și este condamnat în termeni fără echivoc faptul că șefii de stat și de guvern una spun atunci când vorbesc în Consiliul European și alta atunci când ajung acasă. Se evidențiază că aceeași hotărâre (de exemplu hotărârea privind creerea uniunii bancare) a fost adoptată deja de mai multe ori spre a se lăsa impresia că lucrurile progresează. În realitate, repetarea inutilă și absurdă a acelorași decizii se explică prin faptul că unele guverne refuză să își îndeplinească angajamentele luate la nivel european fiindu-le frică să își informeze popoarele în legătură cu ceea ce s-a hotărât; o frică justificată nu de faptul că hotărârea ar fi rea ci de împrejurarea că luând cunoștință de ea popoarele și-ar putea da seama că liderii naționali nu sunt atât de indispensabili pe cât s-ar crede și că există soluții mai bune pentru nevoile lor la nivel european. Dezbaterea scoate la lumină faptul că primul ministru britanic trage de timp în ceea ce privește adoptarea bugetului european întrucât speră ca astfel contribuția financiară a Marii Britanii să nu mai poată fi plătită în 2013 și, în consecință, să poată prezenta cetățenilor un exercițiu bugetar aferent anului 2013 mai echilibrat, spre a-și reface credibilitatea pe termen scurt. Apoi, până la încheierea exercițiului bugetar pe 2014, care va fi afectat de plata datoriilor restante din 2013, alegerile europene vor fi trecut cu bine și alegătorii păcăliți nu vor mai avea ce face. Sunt denunțate și alte guverne, precum cel francez, olandez sau german, care vor să oblige UE la a accepta un buget cu deficit, așa cum au făcut și statele membre înainte de a ajunge la criza datoriilor suverane. Pe când, însă, falimentul statelor-națiune ar fi mai greu de conceput, falimentul UE nu ar putea întâmpina aceleași impedimente. În plus, dacă de la UE se pot aștepta măsuri pentru salvarea statelor supraîndatorate, o UE ajunsă în încetare de plăți nu ar avea de unde primi salvarea, mai ales atât timp cât există opoziție față de creearea unor surse de venituri proprii ale uniunii. În afara acestor teme este abordată și problema valului de imigranți care asaltează Europa, arătându-se că adevărata vulnerabilitate este lipsa unei politici corecte cu privire la fenomenul migrației într-o Europă care îmbătrânește și se depopulează.

 

(Mă gândesc cu tristețe și revoltă că în 2001, în calitate de Președinte al AP-OSCE am organizat în Portugalia o conferință internațională pe tema migrației, la care am adoptat un document final cu exact aceleași idei pomenite acum ca fiind de maximă necesitate. De atunci, așadar, nu s-a făcut nimic.)

 

Dezbaterea se încheie cu amenințarea că Parlamentul va înceta cooperarea cu Consiliul dacă șefii de state și guverne își continuă comportamentul iresponsabil. Este al nu știu câtelea „ultim avertisment sever” (sic!). Măcar bine că a fost dat. (În treacăt fie spus, comportamentul Consiliului se explică și prin lipsa de autoritate a Președinției lituaniene. Într-adevăr, ce argumente de putere are Lituania spre a conduce uniunea ținând la respect primadonele europene, precum Germania, Franța sau Marea Britanie? Un argument în plus care dovedește că procedura președinției prin rotație la fiecare șase luni nu are cum produce rezultatele dorite atâta timp cât alternează la conducere state puternice și state slabe. Această regulă, aparent echitabilă, îi favorizează tot pe cei puternici. Soluția este, deci, o conducere permanentă de tip federal care să sintetizeze puterea colectivă spre a limita expresia abuzivă a puterilor individuale și egoismul lor național.)

 

Vot asupra viitorului Fond European pentru Mare și Pescuit, decizie importantă care urmează recentei reforme a Politicii Comune de Pescuit. Deși aflată mai puțin în atenția cetățenilor europeni de origine română, tema este sensibilă. Abordarea ei și votul prilejuiesc o altă mare ofensivă a lobby-ului guvernamental și neguvernamental, comercial și de mediu.

 

Raportul Estrela privind Drepturile și Sănătatea Reproducerii și Sexualității, aduce în coliziune ideologia stângii privind liberatatea femeii de a-și decide soarta (în special în ceea ce privește hotărârea de a avea sau nu copii) și ideologia dreptei care susține dreptul la viață în orice condiții (adică dreptul copilului conceput de a se naște). În esență, dincolo de alte aspecte, avem de a face cu ideea acceptării avortului contra celei a interzicerii lui. Pe această temă ne confruntăm cu un lobby super puternic din toate direcțiile. Rezultatul este o remiză; respectiv retrimiterea raportului în comisia de lucru pentru continuarea negocierilor în vederea găsirii unui compromis. Compromisul este, însă, o iluzie. Tot ceea ce s-a obținut este să se cumpere timp în așteptarea unui deznodământ destul de greu de anticipat. În ceea ce mă privește, mărturisesc că poziția mea este favorabilă libertății de alegere a femeii; așadar o poziție de stânga. Combaterea avortului se poate face pe alte căi.

 

Rezoluția privind suspendarea Acordului SWIFT referitor la culegerea datelor personale bancare ale cetățenilor europeni și punerea lor la dispoziția SUA pentru a fi folosite în lupta împotriva terorismului internațional, naște o altă dispută fierbinte. Stânga și centrul sunt pentru suspendare ca răspuns la informația potrivit căreia Agenția de Securitate Națională a SUA (NSA) ar fi ascultat convorbirile telefonice ale europenilor (inclusiv ale unor lideri politici de marcă), în timp ce dreapta preferă o poziție mai echilibrată solicitând o anchetă și negocieri pentru o soluție menită să evite spionajul american pe scară largă în viitor. De astă dată mă simt mai apropiat de punctual de vedere al dreptei. Deși Acordul nu este echilibrat, el nu are nici o legătură cu spionajul american. (Ca și în cazul liberei circulații a persoanelor, se aruncă praf în ochii cetățenilor, limitându-se circulația licită spre a pedepsi, chipurile, circulația ilicită pe care cei responsabili nu sunt în stare să o controleze.) Denunțarea Acordului are la origine o combinație de americano-fobie și demagogie. Liderii europeni nu sunt în realitate mișcați de încălcarea dreptului cetățenilor de rând la viața privată (de fapt datele personale ale acestora sunt cercetate de autoritățile americane doar atunci când are loc un act de terorism și doar pentru identificarea vinovaților) ci de împrejurarea că America sparge codul duplicității lor. Problema nu este că li se ascultă convorbirile ci că una spun cetățenilor și alta își comunică între ei, iar informația ajunsă la americani – care altminteri procedează la fel – s-ar putea scurge către propriii cetățeni. (Mulți ar fi șocați, probabil, dacă ar afla conținutul convorbirilor dintre doamna Merkel și doamna Timoshenko sau fiica acesteia, Evdokia, înțelegând atunci dedesubtul de loc principial al opoziției germane față de semnarea Acordului de asociere cu Ucraina la Vilnius.) În acest context popularii propun amânarea votului pentru a se negocia un compromis dar propunerea este respinsă. Apoi, la votul pe fond, se decide adoptarea rezoluției care recomandă suspendarea Acordului SWIFT. Când acordul s-a prezentat acum câțiva ani spre ratificare, am votat împotrivă întrucât drepturile cetățenilor europeni nu erau suficient apărate. După renegociere am votat pentru ratificare, spre a confirma progresul chiar dacă compromisul nu era ireproșabil. Acum nu văd motivul de a vota în favoarea suspendării doar spre a ne răzbuna pe americani pentru faptul că noi europenii nu suntem în stare să ne păzim informațiile. Mai bine s-ar fi decis alocarea de fonduri pentru crearea unor tehnologii de comunicare europene care să ieftinească utilizarea acestora de către europeni protejandu-le totodata viața privată.

 

Plenary session week 24 - Human rights, democracy, freedom of press and media in the worldDupă amiază se dezbate pe larg politica externă și de securitate comună a UE, precum și raportul UE pe această temă. Suntem cu toții de acord (fără să o și spunem cu toții deschis) că declarația introductivă a Înaltului Reprezentant / Vicepreședinte Cathy Ashton este ștearsă, tehnicist-birocratică și lipsită de orice viziune. Ea confirmă zicala potrivit căreia UE este un participant la petrecere care plătește muzica pentru ca alții să joace. Iau cuvântul spre a spune că atâta timp cât nu își poate defini o identitate geo-politică, UE nu își poate identifica obiectivele strategice și de aceea politica sa externă este un vehicul care nu duce nicăieri. Dilema alegerii între geo-strategie și valori este falsă. În realitate preeminența acordată valorilor nu arată fidelitatea față de principii ci lipsa strategiei, precum și neînțelegerea faptului că fără succes strategic promovarea valorilor în afara UE nu are cum avea succes. Spun aceste lucruri numai spre a-mi face datoria și a exercita o presiune psihologică asupra decidenților europeni, lipsindu-i de confortul iluziei că toată lumea le acceptă politica dogmatică și reactivă. Sunt, însă, o voce izolată și știu că discursul meu nu poate schimba pe termen scurt actuala orientare. Aștept, însă, momentul în care inevitabil UE se va lovi cu capul de pragul cel de sus al istoriei și se va trezi.

 

Cină cu europarlamentari italieni. M-au invitat, potrivit declarației pe care o fac, spre a reconfirma solidaritatea cu mine. În acest context afirmă că statutul meu în PE a devenit suprarealist: unul dintre cei mai reputati cunoscători ai sistemului european și ai relatiilor internaționale, ale cărui opinii sunt ascultate totdeauna cu maxim interes și respect, chiar dacă nu sunt totdeauna urmate și aplicate, este oficial menținut în afara sistemului de distribuire a responsabilităților din cauza unor acuzații despre care cu toții știu că sunt false și oricum neserioase, întrucât nimeni nu are curajul să spună adevărul. Acestea sunt cuvintele lor iar nu ale mele. Ele descriu o situație periculoasă la care s-a ajuns prin practicarea îndelungată a populismului. Aparența mincinoasă este mai credibilă decât adevărul întrucât corespunde prejudecăților cognitive ale mulțimii și astfel adevărul devine mai greu și mai periculos de afirmat decât minciuna. Așa se ajunge ca prin dezinformare și manipulare, cei mai buni lideri politici să fie scoși din joc chiar cu mâna celor care se plâng că nu au lideri buni.

 

Joi 24 octombrie

 

Ședința extraordinară a Comisiei pentru afaceri externe pune în dezbatere rapoartele privind situația din Serbia, Kosovo și Albania. Cu acest prilej sunt dinnou criticate cele cinci state membre ale UE (printre care și România) care nu au recunoscut auto-determinarea Kosovo. Iau cuvântul spre a arata că statele membre au egală legitimitate în actul recunoașterii cât și în cel al nerecunoașterii Kosovo. În consecință blamarea unora de către alții nu are nici o bază principială și este contraproductivă. Pe de altă parte, atrag atenția că timpul nu rezolvă problema și că se va ajunge la situația în care integrarea europeană a Kosovo, asupra necesității căreia suntem cu toții de acord, să nu mai poată avansa în termeni reali întrucât respectivul stat este nerecunoscut de unii membri ai UE. Atunci s-ar putea ca unii să se gândească la amânarea integrării Serbiei spre a nu produce frustrări psiho-politice la Priștina și nu numai, dar aceasta va mări tensiunile în Balcanii de vest și va crea noi dezechilibre strategice regionale, generând dinnou insecuritate la nivelul întregii UE. Mai anticipez, de asemenea, că va fi mai greu pentru cele cinci state care încă nu au recunoscut Kosovo să o facă individual decât împreună. Adaug că este dificilă recunoașterea înainte de a se fi tratat corespunzător motivele care au justificat nerecunoasterea, după cum intuiesc că cele cinci state au dificultăți în a recunoaște Kosovo înaintea Serbiei dar nu vor nici să ajungă la recunoaștere în urma Serbiei. De aceea propun inițierea unei proceduri de consultări și negocieri discrete între cei cinci și UE, în cadrul cărora motivele nerecunoașterii să fie analizate rațional căutânduli-se răspunsuri satisfăcătoare, pentru ca apoi să se ajungă la o soluționare a problemei în bloc, cu respectarea dreptului internațional, cu garanții corespunzătoare din partea UE și cu compensații corecte pentru Serbia în contextul integrarii sale europene. Din întâmplare, cu puțin înaintea discursului meu președintele Comisiei, Elmar Bork, a trebuit să părăsească ședința și să își lase locul unicului vicepreședinte disponibil, românul Ioan-Mircea Pașcu. Acesta, cu autoritatea președintelui de ședință, a susținut ideea, adăugând propriile-i argumente. S-au raliat imediat și alții, dintre care cel mai important a fost ex ministrul de externe slovac și actual președinte al Delegației PE pentru Balcanii de vest, Eduard Kukan. Obiecțiile au venit din partea de loc obiectivului raportor pentru Kosovo care a susținut că recunoașterile se pot obține și individual și necondiționat. În acest sens a invocate exemplul premierului român Victor Ponta care tocmai anunțase că România va proceda la recunoaștere în 2015 fără a cere nimic în schimb. Pașcu răspunde că problema este europeană și nu românească, fiind suficientă o singură nerecunoaștere pentru blocarea întregului proces.

 

După ședința ramân cu Eduard Kukan și reprezentantul Serviciului extern al UE spre a continua discuția legată de Kosovo. Convenim că așteptarea nu duce la nimic bun și că se impune o atitudine proactivă. În acest sens se opiniază că ideea mea ar merita luată în considerare, putând oferi o ieșire din impas. Întrebarea este cine va lua inițiativa? Poate PE? Poate România?

 

În așteptarea plecării spre București privesc în biroul meu pe circuitul intern de televiziune sosirea șefilor de state și guverne la Consiliul European. Unii se opresc să răspundă întrebărilor presei internaționale interesată mai ales de scandalul ascultării convorbirilor telefonice ale liderilor europeni de către serviciile americane. Ce combinație de iresponsabilă frivolitate și devastatoare mediocritate!

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/din-saptamana-21-27-octombrie-la-strasbourg/

3 comments

  1. Iordache Marilena

    Nu ma mira criza prin care trece U.E. si nici faptul ca statele vor sa-si rezolve in primul rand propriile probleme si pe urma cele ale uniunii. Fiecare stat urmareste sa aiba propriul profit si sa promoveze dezvoltarea economiei sale avand avantaje inaintea altor state. In al doilea rand vreau sa ma refer la afirmatia dvs. cu privire la meschinaria persoanelor de stanga in ceea ce priveste situatia dvs. Sper sa nu uitati, chiar daca activitatea dvs. se desfasoara la Bruxelles, atitudinea dreptei in perioada suspendarii presedintelui Basescu si modul cum a fost tratata o actiune perfect democratica. Prezumtia de vinovatie de la care s-a pornit, deoarece ei au ajuns la concluzia unei fraudari masive inaintea oricarei cercetari, nu le face catusi de putin cinste.
    Cu stima,
    Iordache Marilena

  2. Adrian Severin

    Este firesc ca statele membre ale UE să se gândească la interesele lor (nefiresc este că România nu o face) dar nu este firesc ca atunci când ești membru al unei (con)federatii – ceea ce presupune, pe de o parte, definirea intereselor naționale în context colectiv și, pe de altă parte, satisfacerea intereselor, astfel definite, prin cooperare iar nu prin concurs între natiuni – să încerci a câștiga pe seama pierderii suferite de ceilalți. De aici, din această naționalizare a politicilor de ieșire din criza economică globală – abordare opusă ideii de federalizare a politicilor anti-criză – provine actuala criză de sistem a UE. Cât privește poziția stângii și dreptei în chestiunea politică și morală ridicată de înscenarea prin care s-a încercat (și se încearcă) “asasinarea” mea civilă (politică), trebuie, într-adevăr, să clarific termenii. Când am vorbit de meschinaria, lașitatea și reaua-credința a “stângii și centrului” (nu numai a stângii) am inclus acolo și pe popularii europeni, considerându-i de centru-dreapta. Aceasta pentru a nu califica partidele (conservatorii britanici, Liga Nordului, Frontul National etc.) din care s-au ridicat puținele voci principiale dispuse să atragă atenția asupra încălcării valorilor altminteri emfatic proclamate de corifeii UE, ca fiind de extremă dreaptă. Este posibil ca și acestea să o fi făcut doar spre a marca duplicitatea și oportunismul oponentilor lor dar nu vreau să fac proces de intenție nimănui. Cu atât mai puțin unor colegi care, în ciuda diferentelor ideologice dintre noi, mi-au dovedit apoi o solidaritate constanta și sinceră. Acestea fiind spuse, fiti convinsă că nu voi uita nici comportamentul popularilor europeni. Spre deosebire de socialiști, care sunt ipocriți, popularii sunt cinici (chiar dacă uneori își ascund cinismul în spatele unei curtoazii pe care stânga o refuză considerând că poporului îi place badarania). Așa cum au călcat în picioare vointa poporului român spre a-l menține la putere pe unul considerat a fi de al lor (dl Basescu) așa și în contextul scandalului provocat de ziarul The Sunday Times, au mușamalizat rapid cazul colegului lor spaniol, dl Zalba Bidegain (care depusese efectiv un amendament la solicitarea ziaristilor sub acoperire), în timp ce nu au știut cum să mă livreze mai repede pe mine (care nu intervenisem în procesul legistiv) “justiției române”. Este, poate, util să vă dezvălui, că imediat după izbucnirea scandalului, fără ca nimeni să i-o ceară, șeful europarlamentarilor populari europeni, afabilul domn Josef Daul, s-a adresat unui diplomat român pe care îl considera eronat a fi un fan al puterii de la București, spre a-i da asigurări că poate sta linistit întrucât “îi vom ridica lui Severin iminutatea în două minute chiar dacă știm că nu a făcut nimic” (!). Orice alte comentarii sunt de prisos.

    1. Iordache Marilena

      Multumesc pentru amabilitatea de a desfasura un dialog foarte pretios in ce ma priveste. Va doresc numai noroc in continuare.

Leave a Reply