«

»

Print this Post

Din saptamana 14 – 17 Octombrie la Bruxelles și Bucuresti

Luni 14 Octombrie

La București moderez o dezbatere organizată de Fundația “Ovidiu Șincai” pe tema semnificației rezultatului alegerilor din Germania. Participare excelentă, inclusiv adjunctul șefului misiunii diplomatice a Germaniei în România. Nici o urmă de germano-fobie dar nici germano-filia de altă dată. Mai degrabă o abia mascată îngrijorare legată de alunecarea Germaniei europene spre mai vechea idee a Europei germane. Din cifrele și informațiile faptice prezentate rezultă că alegătorii germani au validat politica Guvernului Merkel. Guvernul le-a plăcut atât de mult încât acum vor ca politica lui să fie susținută de o mare coaliție. O mare coaliție înseamnă, însă, o mică opoziție iar o mică opoziție înseamnă o mică democrație. De altfel, înfrângerea social-democraților, măsurabilă mai puțin prin scorul obținut cât prin distanța care îi desparte de creștin-democrați, arată criza democrației subsecventa pierderii identității ideologice a marilor partide. Esențial de adăugat este faptul că performanțele Guvernului Merkel, cu șovinismul bunăstării pe care l-au alimentat, sunt rezultatul contribuției “săracilor” UE în susținerea economiei germane orientate spre exporturi. Un sistem european care permite Germaniei să își păstreze și dezvolte industria pe baza consumului statelor membre UE rămase fără industrie nu mai poate funcționa, însă, pentru multă vreme. Opțiunile politice germane sunt, așadar, legitime dar nu mai sunt și viabile. Iată de ce Germania ar trebui să revină la susținerea proiectului unei adevărate democrații trans-naționale într-o Europă așezată pe baze federale.

 

 

Marti 15 Octombrie

 

Pe aeroportul din Bruxelles mă întâlnesc întâmplător cu fostul Președinte al Parlamentului European, Pat Cox (o parte a mandatului său a coincis cu o parte a mandatului meu de Președinte al Adunării Parlamentare OSCE, prilejuindu-ne o excelentă colaborare), și discutăm despre misiunea sa în Ucraina (alături de fostul Președinte polonez Alexander Kwasniewski). O șansă de a începe ziua cu informații obținute de la sursă, înainte de prezentarea raportului oficial al misiunii celor doi, programată abia pentru după amiază.

Audiere dedicată asocierii Ucrainei cu UE. De această dată inițiativa organizării aparține europarlamentarilor polonezi de toate orientările politice. (Un alt exemplu privind modul în care Polonia știe să își promoveze cu o singură voce interesele geo-politice în PE.) La dezbateri participă, printre alții, ex Președintele Kwasniewski și Vicepremierul ucrainean, Anatoli Grishcenko. Mai mulți participanți îmi împărtășesc, zâmbind cu subînțeles, observația că la reuniunea similară organizată cu o săptămâna înainte sub egida germană, România a fost pomenită ca exemplu negativ (“Ați văzut ce am pățit cu România dacă am primit-o în UE înainte se a fi pregătită!”), în timp ce la această reuniune ea este menționată de polonezi ca exemplu pozitiv (“Ucraina ar trebuie să învețe din experiența României cum trebuie să se pregătească pentru integrarea europeană.”) Concluzia dezbaterii este clară: semnarea Acordului de asociere între UE și Ucraina la Summitul de la Vilnius este imperios necesară pentru ambele părți iar nesemnarea ar echivala cu un eșec strategic pentru amândouă.

Simpozion ocazionat de lansarea unei culegeri de documente diplomatice privind relațiile dintre România și Israel în perioada 1948-1969. Volumul a fost realizat de către fostul director al arhivelor MAE, în prezent ambasador al României în Cuba, dl Dumitru Preda, cu sprijinul europarlamentarului Victor Bostinaru și pe baza unei aprobări date de mine în 1997, în calitate de ministru de externe. Lansarea volumului în PE a avut loc sub egida Grupului de prietenie UE-Israel, prilejuind participarea a numeroși europarlamentari, precum și a unor diplomați de rang înalt din România și Israel. In intervenția mea am arătat că această culegere de documente vorbește despre felul în care înțelepciunea, viziunea și curajul în definirea solidarității de interese strategice între două state cu regimuri politice diferite a permis, în ciuda adversităților specifice ordinii internaționale bipolare, folosirea puterii lor asociate spre promovarea unor proiecte comune din care au rezultat apoi valori împărtășite. Prin aceasta statul român de ieri – care nu este o paranteză în istoria națiunii române ci o parte integrantă din procesul continuu al devenirii românești – oferă un model de conduită pentru UE de azi – care, fără a se găsi sub imperiul vreunei amenințări, din rațiuni tactice electoral-populiste alege sacrificarea rațiunii strategice în relațiile cu Israelul, sub pretextul apărării valorilor sale pretins superioare și, chipurile, universal valabile. Discursul oficialităților israeliene prezente la eveniment a fost cu atât mai emoționant pentru mine cu cât el a subliniat ceea ce ele au perceput a fi rolul meu pozitiv în dezvoltarea legăturilor strategice dintre Israel și România, dincolo de frontierele ideologice și conjuncturile politice. Un gest de delicată gratitudine care pune în culori încă mai sumbre ingratitudinea și trădarea compatrioților mei români.

 

 

După amiază are loc evenimentul săptămânii: sesiunea cu ușile închise a Comisiei pentru afaceri externe a PE dedicată audierii raportului misiunii Cox-Kwasniewski în Ucraina. Obiectul principal al acestei misiuni este, în realitate, negocierea eliberării din închisoare a fostului premier ucrainean Iulia Timoshenko, care ispășește o condamnare pentru abuz în serviciu. Cei care au cerut ca premierul Adrian Năstase să nu fie grațiat dacă România vrea să intre în spațiul Schengen, cer ca premierul Iulia Timoshenko să fie grațiat dacă Ucraina vrea să fie acceptată ca asociat al UE. Cei doi împuterniciți ai PE au avansat în negocieri dar nu s-a ajuns la un rezultat final. În ceea ce mă privește susțin atât continuarea misiunii cât și formula de compromis propusă de negociatorii noștri dar atrag atenția că succesul respectivei formule trebuie văzut doar ca o circumstanța favorizanta pentru semnarea Acordului de asociere UE-Ucraina la Vilnius iar nu ca o condiție prealabilă acesteia.

După încheierea ședinței Comisiei de politică externă (în cadrul căreia s-a mai discutat pe scurt și cu caracter preliminar, evaluarea contradictorie a corectitudinii alegerilor prezidențiale din Azerbaidjan) am o scurtă conversație cu președintele Comisiei, Elmar Brok, și cu vechiul meu prieten Kwasniewski. În acest cadru, Elmar Brok îmi repetă o întrebare pusă anterior și altora, ca reacție la criticile privind punerea în pericol a intereselor europene, de către Partidul Popular European, spre a obține eliberarea Iuliei Timoshenko: “Ce ar face partidul tău dacă vreun lider politic făcând parte din familia lui ar fi urmărit de justiție sau trimis în închisoare?” Îi răspund: “Dacă ar fi vinovat de săvârșirea unor ilegalități împreună cu alți membri ai familiei, ar face demonstrații în apărarea lui! Dacă ar fi furat de unul singur, l-ar fi lăsat să se descurce tot singur! Dacă ar fi nevinovat i-ar cere să demisioneze iar dacă refuză l-ar da afară din partid!” Adaug, însă, că acestea sunt pure “speculații” întrucât eu nu mai fac parte din vreun partid sau familie politică. Fără alte comentarii!

Seara am o întâlnire cu o parte a unui grup de aproximativ 40 de români veniți la invitația mea să viziteze Parlamentul European. Subiectul este legat de reabilitarea dreptății sociale și a demnității naționale (inclusiv față de UE) în România.

 

Miercuri 16 Octombrie

 

Dimineața are loc întâlnirea cu grupul vizitatorilor români invitați de mine la PE. Sunt oameni de toate vârstele, de diferite profesii și veniți din diferite colțuri ale țării. Discutăm despre UE, despre punctele sale forte și cele slabe, despre mai multă solidaritate națională de care avem nevoie pentru a fi nu numai buni europeni ci și europeni eficienți. Convorbirea este cu adevărat reconfortantă. Am în față români informați, angajați, critici dar lucizi, principiali dar nu dogmatici , cu respect pentru ideea europeană dar nemulțumiți profund de actuala UE. Cum putem anula deficitul de influență externă pentru a reforma UE în așa fel încât utilizându-ne statutul de membru să aducem dreptate socială în România? Iată întrebarea principală aflată pe toate buzele. Într-un plan secundar s-au exprimat nemulțumiri în legătură cu internaționalizarea sau europenizarea luptelor politice din România. Bruxelles-ul nu are competența de a interveni pentru tranșarea competiției politice interne din  România. Mai mult, dacă este implicat există riscul să o facă în interesul lui iar nu al românilor.

Are loc ședința extraordinară a Delegației PE pentru relațiile cu China, în cadrul căreia s-a organizat un schimb de idei cu Președintele și membrii Comisiei pentru religie și conviețuire inter-etnică a Parlamentului chinez. Sala este plină dar lipsesc toți colegii care de regulă au cuvinte hiper critice la adresa Chinei pe tema drepturilor omului și în special al libertății de credința. Discuția este interesantă și ea relevă dificultatea aplicării conceptelor europene într-o societate de alte dimensiuni și cu alte tradiții. Oaspeții chinezi ne spun că țara lor este gata să garanteze pluralismul religios și libertatea de conștiință dar nu și conducerea cultelor și mișcărilor religioase chineze din afara Chinei. De asemenea, cu referire la Tibet, ne cer să fim de acord că protejarea tradițiilor nu se poate face pe seama refuzului civilizației moderne și că valorile democrației pe care UE îi cere Chinei să le respecte sunt incompatibile cu teocrația. Aduc în discuție mai multe puncte:

a) înainte de a da lecții Chinei, noi europenii și Occidentul în general, ar trebui să recunoaștem greșelile făcute, în special în epoca coloniala, prin utilizarea libertății religioase spre a domina politic și economic China;

b) înainte de a da lecții Chinei, noi europenii trebuie să admitem că drumul pe care am ajuns la valorile caracteristice nouă astăzi a fost unul presărat de crime, că acest drum este specific nouă și că datoria noastră este aceea de a ajuta popoarele din afara Europei să ajungă la aceleași valori mergând pe drumul lor, in ritmul lor și fără presiuni din afară;

c) noi europenii, mândri de modelul nostru, care îmbina libertățile individuale cu secularismul / laicitatea, trebuie să aplicăm principiile laicității și în relațiile externe iar nu numai la noi acasă;

d) discuțiile despre libertatea de conștiință pe care le purtam cu China, trebuie să aibă loc ca între parteneri iar nu că între șef și subaltern sau profesor și elev, în centrul lor trebuind a fi puse schimbul de informații asupra stărilor de fapt prezente și explicarea tradițiilor fiecăruia;

e) odată cu analiza respectării drepturilor omului în fiecare țară se cer analizate și modalitățile prin care se poate evita utilizarea abuzivă a respectivelor drepturi spre a promova agende geo-politice ascunse. Susțin propunerea Președintelui Delegației ca noi să încercam organizarea unui dialog tripartit cu participarea colegilor chinezi și a reprezentanților Vaticanului.

 

În locul mesei de prânz, o ședința extraordinară a Comisiei de politică externă în care Comisarul Stefan Fule prezintă raportul asupra politicii de extindere a UE. Zona-ținta este aceea a Balcanilor de Vest plus Turcia. Dacă lăsam la o parte lipsa viziunii strategice și prea redusa preocupare pentru cucerirea minților și inimilor oamenilor de rând,  ideile concrete privind transformarea internă a statelor candidate spre a putea deveni membre ale UE sunt excelente.

  • Cu Serbia, în fine se avansează.
  • Există speranțe legate de Albania.
  • Muntenegrul nu ridică probleme speciale.
  • Din păcate Bosnia-Hertzegovina pare o bătălie pierdută. Fără o revizuire drastică a bazelor constitutive ale acestui cvasi stat (revizuire pentru care pledez de mult) nu se va ajunge nicăieri.
  • Despre Kosovo nu se poate spune prea mult întrucât, nefiind încă pregătit să își recunoască greșelile, Occidentul trăiește în continuare în auto-amăgire. (Păcat că România nu are o politică inteligentă privind Kosovo.)
  • Pe de altă parte, lipsa de realism și hotărâre referitoare la Macedonia (blocată în continuare în disputa cu Grecia referitoare la numele său) riscă să transforme acel stat cheie pentru stabilitatea regională într-o experiența geo-politică eșuată.
  • În fine, Turcia rămâne în ceata ambiguităților; ne facem că negociem cu ea intrarea în UE dar în realitate încercam să îi rezervăm statutul de partener special – adică un actor extern care accepta consecințele politicilor UE fără a participa și la procesul de decizie politică. Mai devreme sau mai târziu aceste ambiguități se vor întoarce împotriva UE. În limbaj diplomatic, Comisarul pentru extindere lasa să se înțeleagă că este blocat de indecizia, miopia și iresponsabilitatea unora dintre capitalele europene.

Întâlnire cu dl Tomas Sandel, Președintele Coaliției Europene pentru Israel, la cererea acestuia. Discutăm despre ineficienta politicii UE în Orientul Mijlociu și despre așa zisele linii directoare privind administrarea relațiilor UE cu Israelul, stabilite de Comisia Europeană. Deplângem mediocritatea conducerii europene, ceea ce explică și caracterul inadecvat și contraproductiv al “liniilor directoare”. Această mediocritate este consecința crizei globale în care se află democrația și premisa narcisismului care caracterizează acțiunea externă a UE. Pe această linie apare riscul ca Israelul să fie exclus din “Orizontul european 2020”, ceea ce aduce prejudicii atât Israelului, cât și UE cât și populației palestiniene. În loc să își folosească atuurile culturale și economice spre a negocia cu Israelul ameliorarea politicilor israeliene care nu îi plac, UE încearcă să își impună punctul de vedere formulând precondiții pentru cooperarea economică și tehnico-științifică, precondiții care astfel avansate nu au nici o șansa de a fi acceptate. În loc să devină o putere soft cu dinți, UE începe să se comporte ca o putere hard fără dinți. Arat că în UE există și mulți oameni care văd lucrurile corect dar aceștia sunt terorizați și neutralizați de populismul virulent practicat de minoritatea “talibanilor drepturilor omului”. Este nevoie ca oponenții acestui populism fundamentalist să fie mai solidari și să acționeze mai coordonat.

În paralel se desfășoară o dezbatere deschisă privind perspectivele Tratatului Transatlantic de Parteneriat în Investiții. O temă de maximă importantă pe care am abordat-o direct în cadrul Săptămânii transatlantice de la Washington, din vară. Spre a cunoaște evoluția negocierilor, ca și cea a opiniilor asupra proiectului îmi trimit asistenții să urmărească dezbaterea.

Seara la masă cu grupul de vizitatori români. Continuăm discuțiile de peste zi. Atmosfera este excelentă. Mulți îmi cer să candidez la următoarele alegeri europene. “Avem nevoie la Bruxelles de oameni care să vrea, să știe și să poată lupta aici pentru România.” – îmi spun mulți. Unii adaugă: “Am înțeles astăzi de ce le stați în gât multora și de ce aceștia doresc să vă vadă plecat de aici.” Din păcate în acest moment nu pot să dau încă un răspuns clar în legătură cu candidatura. Tot ceea ce pot spune este că a fi bun român astăzi înseamnă a fi și bun european, după cum a fi bun european înseamnă a fi și bun român. De aceea a te lupta la Bruxelles pentru România înseamnă a te lupta și pentru o UE mai eficienta și mai dreapta care să acționeze în folosul tuturor. Pentru ca un eu sau altul să o poată face este obligatoriu să avem susținerea țării. În ceea ce mă privește…

 

Joi 17 Octombrie

 

picture fet 17.10.2013Particip la o masă rotundă organizată de Fundația europeană “Nicolae Titulescu” pe tema Parteneriatului estic și a Summitului de la Vilnius. În fine preia cineva inițiativa de a pune în discuție și acest subiect în România. Este totuși prea puțin. Schimbul de vederi este util însă marcat fie de teoretizări academice, fie de speculațiile specifice talk show-urilor politice care au proliferat pe la diferite televiziuni, fie de conformismul și “corectitudinea politică” caracteristice diplomației românești de astăzi. Mă simt în anumite momente ca un ofițer venit de pe linia frontului care a plonjat direct în cazinoul ofițerilor de la Marele Stat Major. Oameni inteligenți, nici vorbă, dar care nu au mai auzit de mult șuieratul obuzelor. Intervențiile lui Adrian Nastase sunt foarte pertinente. Mă întreb, însă, câți dintre decidenții politici români îl ascultă? În ceea ce mă privește rămân la părerea că semnarea Acordului de asociere între UE și Ucraina la Vilnius, este atât în interes românesc cât și european, și de aceea România trebuie să susțină acest act fără rezerve sau condiții prealabile.

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/din-saptamana-14-17-octombrie-la-bruxelles-si-bucuresti/

Leave a Reply