«

»

Print this Post

Destatalizarea României

 

Condamnarea lui Liviu Dragnea, Președintele Camerei Deputaților, mi-a prilejuit următoarele reflecții:

  1. ÎCCJ l-a condamnat pe Liviu Dragnea pentru “complicitate la abuz în serviciu”, în condițiile în care această infracțiune a fost exclusă de drept din Codul penal ca urmare a declarării textului care o incrimina ca neconstituțional de către CCR și a neamendării lui corespunzătoare pe cale parlamentară în următoarele patruzeci și cinci de zile. De aici trei observații care evidențiază eșecul statului de drept român.

i. ÎCCJ a refuzat să respecte decizia CCR, trimițând în pușcărie un om care nu a încălcat o lege penală în vigoare la data judecății. 

i.i. Mulți alții sunt în aceeași situație dar Parlamentul României, coprezidat de dl Dragnea, a refuzat să aplice hotărârea CCR care obliga la stabilirea unui prag al prejudiciului sub care infracțiunea rămânea contravenție, iar pedeapsa privativă de libertate devenea sancțiune administrativă.

i.i.i. În ăst timp, Președintele Klaus Iohannis refuză să aplice decizia CCR privind revocarea procurorului șef al DNA; care, la rândul său, a insistat să îl acuze pe Liviu Dragnea, încălcând decizia CCR privind abuzul în serviciu, decizie pe care atât ÎCCJ cât și Dragnea / PSD au ignorat-o. 

  1. În mod strict definită, corupția este un act constând în utilizarea puterii publice pentru a trece banul public în buzunar privat. În speță, banul a trecut din buzunarul public al unei autorități locale în buzunarul public al unui partid național. Căci partidele nu sunt societăți private cu răspundere limitată, ci subiecți de drept public,  actori principali indispensabili ai ordinii publice de tip democratic.

Avem de a face cu o încălcare a legii, fără îndoială, dar încălcarea are caracterul unei găinării iar nu periculozitatea socială a unei infracțiuni. Ea trebuia tratată, deci, ca atare. Aceasta cu atât mai mult cu cât toate partidele românești, ca și cele din democrațiile occidentale europene, procedează la fel. 

Folosirea indemnizațiilor forfetare ale parlamentarilor pentru finanțarea campaniilor de partid, spre exemplu, este o formă a abuzului reproșat lui Liviu Dragnea. Pentru asta parlamentarii europeni, de pildă, sunt obligați să restituie banii cheltuiți abuziv, în rate reținute din sumele datorate lor de Parlamentul european, și primesc un avertisment administrativ. În timp, exemplele de acest fel au fost nenumărate, dar niciodată nu s-a ajuns la procese penale și la închisoare. Așa este…afară. 

Este aberant de aceea să vezi lideri PSD cerându-i lui Liviu Dragnea să demisioneze pentru că a adus bani PSD, și lideri ai opoziției reproșându-i lui Liviu Dragnea că a făcut ceea ce ei fac tot timpul. Este aberant și imoral. 

  1. Dacă voturile cetățenilor ar conta iar statul de drept ar funcționa cât de cât, Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze în urma condamnării sale, chiar dacă ar fi vorba despre o eroare judiciară. Aceasta pentru a nu stânjeni acțiunea electorală a PSD, obligând partidul să se scuze în loc să își prezinte programul. În plus, demisia ar victimiza partidul mărindu-i șansele în alegeri. 

Noi ne găsim însă într-o altă situație. Suntem în plin război civil. Un război care se tranșează nu la urne, ci pe baricade. 

Violența implicită, materializată în manifestări neautorizate cu blocări ale traficului,  conduse în stradă de către chiar Președintele României care, îmbrăcat în geacă roșie combătea partidul de guvernământ apelat cu formula nazistă de “ciumă roșie”, a devenit explicită prin recurgerea la un limbaj tot mai amenințător și mai agresiv proclamând trecerea la “nivelul următor” prin folosirea bâtei, pentru a ajunge la stadiul violenței exprese cu molestări și ultragieri directe. Jandarmi bătuți, parlamentari îmbrânciți, cetățeni de rând loviți.  Tot mai mulți pe zi ce trece, anunțând apropierea asasinatelor. 

Țara a plonjat din istoria modernă în orânduirea primitivă. Societatea pare divizată în două triburi: tribul Iohannis și tribul Dragnea. De fapt nu este decât un singur trib: #rezist. Acesta nu are ideologie și nu propune politici. Filosofia sa se reduce la eliminarea celuilalt. De ce? Pentru că există. 

De la imbecila formulă de altădată “noi muncim, noi nu gândim”, la cea criminală de azi “rezistăm, nu cugetăm” sau mai rău, “rezistăm, nu existăm”. Căci despre asta este vorba: despre rezistența celor care nu pot să fie, împotriva dorinței unei națiuni de a exista; rezistența neantului.

Într-o astfel de confruntare nu există demisie, ci doar capitulare. Într-un asemenea război demisia se numește dezertare. Iar dezertarea, de regulă, se pedepsește cu moartea; fie ea și moarte civică, dacă nu este și fizică.

Învingătorul nu capitulează; și capitulardul nu învinge. Iar când, în acest caz, vorbim de victorie și capitulare, nu mă gândesc nici la victoria PSD nici la capitularea lui Dragnea, ci la victoria contra capitulării României. 

O Românie care cu parlamentari umiliți și jandarmi bătuți nu este decât un stat eșuat. O Românie care cu o Constituție violată în stradă de toată lumea este un stat de drept defunct. O Românie care sub ochii noștri se destatalizează, în chiar momentul aniversării unui secol de la triumful suprem al statului național român. Spre bucuria neprietenilor și nenorocirea noastră. 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/destatalizarea-romaniei/

1 comment

  1. Arcanu Stefan

    Va multumesc pentru pozitia Dvs. Consideratiile si argumentele aduse sint extrem de pertinente. M-as bucura sda vad io analiza a Dvs privind diminuarea rolului Romaniei de stat suveran prin atacarea factorilor de putere si a personalitatilor politice (oameni politici, Parmanet, primari, Presedinti de Consiliu judetean etc)

Leave a Reply