«

»

Print this Post

Deducția logico-juridică în justiția selectivă

Cu o nedisimulată satisfacție presa „industriei anticorupție” a trâmbițat în patru zări, odată cu publicarea (cu o întârziere de 11 luni față de termenul legal) motivelor care au condus la încarcerarea mea, că instanța de judecată „a spulberat susținerile apărării”. Pentru ca lumea să înțeleagă cât de cât cum s-a produs și în ce a constat „spulberarea” (în afara afirmațiilor ofensatoare nu numai pentru mine, ci mai ales pentru istoria României) voi prezenta în continuare câteva mostre de prestație judiciară în statul așa-zis de drept al României de azi, respectiv câteva extrase din considerentele judecătorului Ionuț Matei și colegilor săi de la ÎCCJ care mi-au „năruit” apărarea.

  1. La pagina 66 din decizie scrie negru pe alb: „instanța de fond ……, contrar celor susținute de apărarea inculpatului, ……a făcut o evaluare amănunțită a probelor administrate, construind prin deducții logico-juridice soluția de condamnare pe care a pronunțat-o în final…”. Prin urmare, soluția de condamnare nu s-a putut baza pe probe – ne spune domnul Matei – și de aceea ea a trebuit construită ….. prin deducție. Cu alte cuvinte prin speculații făcute pe marginea probelor (insuficiente și/sau necredibile). Cum orice raționament bazat exclusiv pe concepte teoretice iar nu pe probe concrete include inevitabil o îndoială, rămâne de aflat cum s-a ajuns prin deducție la o convingere mai presus de orice dubiu rezonabil.
  2. O aplicație a metodei de stabilire a vinovăției prin deducție logică o găsim la paginile 78-79 unde citim: „susținerile inculpatului care a încercat să acrediteze ideea că transmiterea amendamentului către cabinetul martorului A ar fi fost o inițiativă personală a martorei X este și contrară logicii elementare, în condițiile în care martora era doar un asistent angajat la biroul inculpatului, neavând putere de decizie”. Chiar așa! Cine a mai văzut subaltern făcând ceva care nu a fost decis de șeful său? Nu contează că martora în cauză a precizat că textul corespondenței în discuție nu mi-a fost prezentat înainte de a fi trimis de pe computerul ei și sub semnătura ei. Mărturiei concrete i-a fost preferată deducția logico-juridică și astfel fapta mea a fost calificată atribuindu-mi-se fapta altuia.
  3. Apărarea a solicitat ca principala probă a acuzării – înregistrările audio-video făcute cu camera ascunsă – să fie supusă unei expertize tehnice spre a verifica dacă a fost prelucrată în așa fel încât să susțină o anumită acuzație. Cererea a fost respinsă de instanța de fond fără niciun motiv. În considerentele ÎCCJ, poziția instanței de fond este validată (la pagina 69) cu următoarea explicație: „prima instanță, exercitânu-și în mod evident rolul activ, ………după ce a luat act de susținerile inculpatului, într-o scurtă declarație a respins motivat efectuarea unei expertize tehnice a înregistrărilor audio-video, solicitată de apărare (a se vedea încheierea de ședință ….)”. „Scurta declarație” se rezumă la cuvintele: „instanța respinge cererea efectuării unei expertize tehnice ca nefiind utilă cauzei”. Curat motivare! Și curat spulberare a argumentelor apărării.
  4. Logica juridică atinge culmile măiestriei la pagina 70 unde se poate citi: „În ce privește expertiza tehnică extrajudiciară la care a făcut referire inculpatul SA în dovedirea lipsei de originalitate și autenticitate a înregistrărilor depuse la dosar, în mod firesc și logic prima instanță nu a analizat-o întrucât era o probă extrajudiciară, adică efectuată în afara procesului penal și în lipsa unei dispoziții date de un organ judiciar”. Dacă este așa, nu era, oare, tot firesc și logic ca instanța să nu analizeze nici înregistrările audio-video depuse de acuzare ca probă, întrucât erau efectuate în afara procesului penal și în lipsa unei dispoziții date de un organ judiciar; ba chiar cu încălcarea reglementărilor care interzic filmările cu camera ascunsă în Parlamentul European? Logica acuzării și cea a apărării sunt diferite. Dar chiar și așa, fie ea și extrajudiciară, expertiza cu pricina nu putea trezi oare nici măcar un dubiu rezonabil cu privire la valoarea probatorie a înregistrării, justificând dispunerea unei expertize, de astă dată, judiciară? Aceasta cu atât mai mult cu cât, chiar jurnaliștii care produseseră înregistrarea au recunoscut că parțial fusese editată de ei, iar în integralitatea ei manipulată de o firmă terță al cărei nume nu a fost divulgat. Instanța de apel lămurește și această problemă în stilul său caracteristic: „în legătură cu expertiza tehnică crimanalistică…… instanța de control a respins-o ca nefiind utilă cauzei întrucât ….. există o expertiză extrajudiciară depusă de către apelant în cadrul judecării fondului.”(pagina 58); expertiză ignorată „firesc și logic” și în apel întrucât era – cum altfel? – extrajudiciară.
  5. Metoda deducției se aplică unui episod – singurul – în care la telefon agenții provocatori spun limpede – cum nu o făcuseră până atunci și cum nu o vor mai face după aceea – că sunt gata să plătească pentru depunerea unui amendament. Conversația se întrerupe înainte ca eu să dau un răspuns. Înregistrarea răspunsului – care a fost un refuz categoric – nu se găsește. Nici vreo acțiune de a mea în sensul depunerii amendamentului nu s-a descoperit. Ce este de făcut? Se recurge la deducție (pagina 76): „chiar dacă am accepta susținerea inculpatului vis-avis de lipsa unei părți a înregistrării care ar cuprinde o asemenea ”discuție clarificatoare”, intenția sa de a refuza acest gen de colaborare cu cei doi martori, materializată în efectuarea unor acte circumscrise atribuțiilor sale de serviciu, ar trebui să rezulte nu doar din acea convorbire, ci să reprezinte o poziție constantă și neechivocă exprimată de inculpat și cu alte prilejuri”. Așa încât s-a dedus că, fie și în lipsa unei dovezi înregistrate, eu am acceptat să fac ceea ce mi s-a cerut. Prin deducție logico-juridică, lipsa oricărei dovezi dovedește că acuzația este îmtemeiată.
  6. Deducția logico-juridică bate filmul de ficțiune și în următorul paragraf (pagina 77): „Conduita adoptată de inculpat …….nu a fost una de refuz de a se implica. Din contră, el a explicat martorilor care este modalitatea prin care problema ridicată poate fi soluționată la nivelul Parlamentului European….., arătând totodată că nu este bine ca amendamentul să fie depus de el personal…. .” Cu alte cuvinte, când la solicitarea de a face ceva, răspunsul este că nu e bine să o faci (și, în cele din urmă, nici nu o faci), acesta nu este refuz, ci acceptare. Logic, nu?
  7. La pagina 71 se poate citi: „Instanța de apel reține că activitatea de consultanță este limitată la emiterea unor opinii, oferirea de sfaturi calificate ori indicații în legătură cu probleme care privesc domeniul de specialitate al consultantului”. Chiar așa este. Legătura logică între această definiție și concluzia de la pagina 77, potrivit căreia faptul de a fi „explicat martorilor care este modalitatea prin care problema ridicată poate fi soluționată la nivelul PE”, dovedește „acceptarea implicării personale în procesul legislativ european, fiind altceva decât consultanță pură”, produce oricărui om de bună credință severe dureri de cap.
  8. „Contrar susținerilor inculpatului, probatoriul administrat în cauză demonstrează că, în realitate, activitatea remunerată cu care inculpatul a fost de acord nu se rezuma la consultanță, ci includea implicarea ulterioară a inculpatului în modificarea legislației europene”. – este scris la pagina 73. Care sunt însă probele? Ele constau în două extrase aproape ininteligibile din înregistrarea trucată în care sunt subliniate ca fiind covârșitoare următoarele pasaje: „Mi-ați putea spune în ce comisie este (problema ?) ….. cu cât mi-ați putea da mai multe depre caz, eu cu atât mai mult vă pot ajuta….” și „Da, da, ok! Aș putea depune un amendament. Aș putea ruga un coleg să depună un amendament”. Trecând peste faptul că aceste fraze sunt scoase din context (era vorba despre o discuție ipotetică fără legătură cu contractul de consultanță) întrebarea este unde se regăsește ideea că în schimbul „ajutorului” (care putea fi de multe feluri) se acceptă, oferă, pretind sau primesc bani? „Aș putea” nu este un răspuns favorabil ferm. Cu toate acestea concluzia instanței este tranșantă: „Prin urmare, contrar celor susținute de inculpat, sumele de bani pe care urma să le încaseze în baza contractului de consultanță aveau în vedere nu doar activitatea de consultanță …. , ci și (sau mai ales) atribuțiile sale de europarlamentar, concretizate în depunerea, direct sau prin intermediul unor colegi, de amendamente la legislația europeană, în cazuri concrete”. Chiar așa?? Se poate spune mai presus de orice dubiu rezonabil că din acele citate unde nu se vorbește nici de încasarea unor sume de bani, nici de contractul de consultanță, onorariile datorate în baza acelui contract s-au convertit în mită? Ca să nu mai vorbim că mita ar fi presupus acceptarea de foloase în schimbul îndeplinirii atribuțiilor mele, atribuții care nu aveau cum să se exercite „prin intermediul unor colegi”, adică prin altul. Un europarlamentar nu poate depune amendamente pentru / prin altul.
  9. Deducția logico-juridică face din situații fără relevanță juridică instrumentul înlăturării oricărui dubiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Cităm în continuare din considerentele ÎCCJ (pagina 80): „Cu alte cuvinte, pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu are relevanță nici faptul că inculpatul a încercat să îl influențeze pe martor și nici motivele pentru care acesta din urmă a susținut în final varianta de amendament”. În traducere, nu contează că nu am influențat pe nimeni pentru a interveni în procesul legislativ și nici că acela care a intervenit a făcut-o din motive fără legătură cu mine, ci doar că i-aș fi lăsat să creadă pe terți că aș avea puterea de a exercita o asemenea influență, evident, contra cost. Așa este, numai că a spune că îți poți „ruga” colegii sau că ai surse de informare ori contacte ori expertiză, nu înseamnă a avea influență dar, mai ales, infracțiunea NU se consumă dacă presupusul traficant îi comunică presupusului cumpărător al influenței că persoana de influențat nu și-a stabilit comportamentul ca urmare a influenței lui. Știind aceasta, în mod logic, judecătorii au ascuns (prin excludere din conversația / stenograma citată) dovada că, în calitate de persoană presupus interesată să încasez prețul presupusei influențe, l-am informat pe cumpărător că nu făcusem nimic care să justifice plata („B a depus amendamentul pentru că așa a vrut el, nu pentru că i-am cerut-o eu”.) Demersul logico-juridic obligă și la asemenea manevre (penale), permițând ca între o afirmație implicită / posibilă și negarea ei explicită / certă, să prevaleze cea dintâi
  10. „Opinia separată are în vedere modul de administrare a probelor care au stat la baza condamnării pentru infracțiunea de luare de mită, dată fiind orientarea răspunsului martorilor către o anumită teză probatorie, prin adresa autorităților române din data de 14/11/2011. Dat fiind faptul că solicitarea unor sume de bani pentru inculpat rezultă, în opinia mea, doar din conținutul declarațiilor lui Jonathan Calvert și Claire Newell, acestea nu pot conduce la pronunțarea unei soluții de vinovăție dincolo de orice îndoială rezonabilă. ….din conținutul acestora nu ar putea să rezulte nici date referitoare la infracțiunea de trafic de influență ….” (Opinia separată a judecătoarei Lavinia Lefterache, pagina 1). La aceasta judecătorul Ionuț Matei răspunde în motivarea deciziei, că declarațiile influențate de autoritățile române (DNA) „urmează a fi valorificate …..atât prin raportare la poziția exprimată de acești martori în alte declarații …cât și la celelalte mijloace de probă existente în dosar ” (paginile 65 – 66). Adică tot prin „deducții logico-juridice”, ca și când martorul suspect să fi mințit o dată, cu siguranță nu va mai minți și altă dată, sau ca și când insuficiențele altor probe pot fi completate cu niște declarații presupus mincinoase / influențate (!). Iar aceasta să producă o convingere dincolo de dubii rezonabile (!!!).

*

*           *

            Mă opresc aici, dar exemplele pot continua. Desigur, nu se poate face rejudecarea procesului în mass-media sau pe canale sociale. Formulând comentariile de mai sus n-am intenționat să pun în discuție vinovăția sau nevinovăția. În acest sens fiecare este liber să creadă ce vrea. Ceea ce am dorit să evidențiez este, însă, că aceasta nu este justiție și acestea nu sunt procese echitabile. Nu-i de mirare că domnul judecător Ionuț Matei și colegii săi se impotrivesc legilor care să instituie o reală răspundere a magistraților.

Țin să precizez că nu îl consider pe domnul Matei nici slab de minte nici incompetent profesional. Dimpotrivă. Tocmai aceasta îl acuză. De ce o face? Misterul atitudinii sale va putea fi dezlegat prin desecretizarea dosarului SIPA. Dacă mai există în arhive iar nu doar la cei care l-au copiat.

În loc de încheiere citez din scrisoarea adresată de fostul director al bibliotecii americane în România (1983 – 1987) și fost consilier cultural și de presă (2000 – 2002) la Ambasada S.U.A. din București, doamna Kiki Skagen-Munshi, adresată în septembrie 2017 Prim-Vicepreședintelui Comisiei Europene pentru Justiție și Drepturile Omului, Frans Timmermans: „…..Am intervievat în egală măsură și avocați și magistrați în legătură cu procesele a trei persoane despre care știu că sunt încarcerate pentru „corupție” – Adrian Severin este una dintre aceste persoane – și mi s-a spus că în toate cele trei cazuri „procesele” au fost ele însele corupte și că aceasta se poate dovedi într-o curte de justiție neutră. Urmărind procesele de-a lungul câtorva ani, știam multe din ceea ce juriștii mi-au spus: anume că acuzaților nu li s-a permis să se apere, să aducă martori și să prezinte probe în apărarea lor. Toți cei trei execută în prezent condamnări cu închisoarea pentru „infracțiuni” care în occident nu ar fi ajuns nici măcar într-o sală de judecată, nicidecum la închisoare.

Orice alte comentarii sunt, în acest moment, de prisos.

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/deductia-logico-juridica-justitia-selectiva/

3 comments

  1. serbanfl

    Ionuț Matei … deducții logico-juridice … ÎCCJ … parcă am mai auzit … există deja un stil ……..
    Apare, totuși, și ceva nou și chiar surprinzător: „.Am intervievat în egală măsură și avocați și magistrați în legătură cu procesele a trei persoane despre care știu că sunt încarcerate pentru „corupție” – Adrian Severin este una dintre aceste persoane – și mi s-a spus că în toate cele trei cazuri „procesele” au fost ele însele corupte și că aceasta se poate dovedi într-o curte de justiție neutră. Urmărind procesele de-a lungul câtorva ani, știam multe din ceea ce juriștii mi-au spus: anume că acuzaților nu li s-a permis să se apere, să aducă martori și să prezinte probe în apărarea lor. Toți cei trei execută în prezent condamnări cu închisoarea pentru „infracțiuni” care în occident nu ar fi ajuns nici măcar într-o sală de judecată, nicidecum la închisoare.” – Kiki Skagen-Munshi.
    Succe la CEDO!!!

  2. serbanfl

    Scuze! Am „mâncat” o literă, deci: SUCCES LA CEDO!

    Pe de altă parte mi se pare potrivit să amintesc o exprimare a lui Frans Timmermans:„ I-am spus în față lui Tăriceanu!” – Se referea la faptul că Președintele Senatului n-avea voie să conteste pe madame Stanciu, fostă șefă la ÎCCJ, în prezent JUDECĂTOR LA CCR!
    Adică doamna K.S.-M. s-a adresat exact celei ce este mentorul justiției corupte din România.

  3. dezideriududas

    “Nefiind util cauzei” juridice ( pct. 3, de mai sus, a « vinovatiei » dvs. ) , ce mai conteaza efectul social « neutilizabil » ? In inginerie, utilitatea cauzei tine de vocatia profesiei. Utilitatea efectelor tine de satisfactia beneficiarilor. Cam asa ar trebui sa fie in orice profesie, in cazul expus de dvs., pana la urma, respectul fata de lege, ceea ce nu e cazul la noi. « Anticoruptii » spun ca legea nu e suficient de aspra cu coruptii ( adica, ceilalti ), « coruptii » că legea ocoleste « anticoruptii », iar « tehnocratii » sunt suparati că legea nu elimina atât coruptii cat si anticoruptii care ar fi intelesi cu primii. « Frunza verde de dudău noi o ducem foarte bine »…., in materie de repect fata de lege in “statul de drept ». Legat de profesii, o structurare interesanta mai jos :
    STRUCTURARE Mihail Manoilescu
    BURGHEZII PROPRIU – ZISI : TOTAL : 22 500 persoane
    1. Marii industriasi
    2. Marii comercianti
    3. Bancherii
    4. Marii agricultori
    5 a Inginerii – cand exercita functiuni economice private
    6 a Economistii cand exercita functii economice private
    1-6 a : Rentieri provenind din categoriile 1-6 a
    PSEUDOBURGHEZII TOTAL : 101000 persoane ( aprox. 75 % lucrau la stat )
    5 b Inginerii – din servicile publice
    6 b Economistii – din serviciile publice
    7 Avocatii
    8 Medicii
    9 Universitarii
    10 Profesorii de liceu
    11 Functionarii publici
    12 Magistratii
    13 Ofiterii
    14 Ziaristii
    15 Diversii
    5b – 15 Pensionari si rentieri provenind din cat. 5 b – 15
    TOTAL BURGHEZI + PSEUDOBURGHEZI : 125 000 persoane.
    SALARIATI = 1,091 milioane persoane Proprietari + patroni = 3,32 milioane pers. ( ! ).
    REZULTAT : Proprietari multi / salariati putini / burghezi rarisimi ( nn : se respecta trendul si azi ? )
    (din cartea « Rostul si destinul burgheziei române » )

Leave a Reply