«

»

Print this Post

„Caracterul pro-european” și „caracterul transatlantic” al Inițiativei celor trei mări

Într-o scrisoare trimisă publicației Q Magazine, Președinția României face, cu ipocrizie, afirmația că „Inițiativa celor trei mări” ar avea un dublu caracter – european și transatlantic – caracterizat printr-o unitate „inseparabilă”. În pregătirea Summitului Inițiativei de la București, care urmează a avea loc în aceste zile, Președintele român, dl Klaus Iohannis, substituindu-se ministrului de externe, ar fi lucrat pentru întărirea acestei unități. În realitate, forțând unitatea contrariilor, cu bună știință, el a compromis proiectul. Un proiect care nu are nimic de a face cu interesele Germaniei și agenda sa geostrategică.

 

Într-un comentariu anterior, pe baza unui interviu acordat de cunoscutul politolog american George Friedman publicației poloneze Recspospolita, am arătat că, dincolo de acțiunea politică concretă a Președintelui american Donald Trump, îndreptată spre slăbirea coeziunii interne a UE, curentele principale de gândire geopolitică americană remarcă divergența intereselor strategice și a stilului de management politic ale SUA și UE. De aici ideea unei construcții subregionale, de tipul Inițiativei celor trei mări, având ce principali stâlpi de rezistență Polonia și România. Aceasta ar trebui să se opună planului de dominație germană a Europei, să facă imposibilă realizarea unui bloc euro-asiatic edificat în jurul binomului germano-rus și totodată să compenseze dezavantajele distanței geografice, dar și de sensibilitate geopolitică, care desparte Europa centrală, de est și de sud-est, de America.

 

Vom încerca acum să verificăm ipoteza oficială a Președintelui Iohannis, cercetând punctul de vedere german. O vom face reluând mai multe afirmații apărute pe rețelele sociale, ca reacție la poziția exprimată de Președintele României, ea însăși o replică la articolul „Summitul inițiativei celor trei mări sau cronica unui avort anunțat”, publicat în Q Magazine.

 

De ce sunt relevante aceste afirmații? Pe de o parte, pentru că ele sunt extrem de coerente și vin – cum se putea altfel în războiul nostru hibrid? – de la cvasi-anonimi; persoane cu un nume oarecare, dar fără chip, al căror singur element de identificare (absolut necesar pentru receptorii profesioniști, cărora, desigur, li se adresează în fapt) este acela de a-și fi făcut studiile (ex: „Publizistik / Univ Wien”) în lumea germanică. Pe de altă parte, chiar dacă nu ar fi vorba despre o identitate de acoperire și autorul cugetărilor citate ar fi real, el exprimă ceea ce a auzit și învățat în timpul studiilor sale, făcându-se astfel cutia de rezonanță a gândirii germanice în materie. Vom arăta la sfârșit cât de consecventă este această gândire, prin prezentarea unui document german elaborat pe timpul celui de al treilea Reich.

 

Iată așadar citatele promise:

 

Ce-mi place să văd cum avortează diavolii iubitori de război!

 

Pacea pe planeta Terra poate fi asigurată numai de frăția între Rusia și Germania, și această frăție, o știe orice tractorist din occident, ar duce la moartea Satanelor Unite ale Americii, țara care în istoria ei de 242 de ani a dus războaie timp de 227 de ani; ceea ce este o dovada criminalității diabolice a acestei țări conduse de mafia financiară care și în prezent agresează ilegal țări ca Siria, Yemenul, Afganistanul și țări africane.

 

Ar fi bine de menționat că moartea acestui „vârf de lance” îndreptat împotriva Rusiei și a Germaniei va aduce bogăție și prosperitate întregii Eurasii, începând de la Lisabona și terminand cu Vladivostok-ul!

 

Așa că moartea acestei inițiative diabolice a “celor trei mări” trebuie salutată ca fiind o mare victorie a păcii !

 

Nici domnii Merkel și Putin nu ar fi putut scrie mai bine. Deci asta s-a dorit cu Inițiativa, din perspectiva mentalității tot mai prevalente în Europa germană. Și asta s-a obținut. Cu sprijinul evident al Președintelui României.

 

Alt comentariu:

 

„…așa zisul Pact Ribbentrop – Molotov care era de fapt pactul Hitler – Stalin (care îl are ca părinte pe Karl Haushofer, inventatorul geo-politicii moderne, și cel care l-a convins pe Hitler că este bine să se alieze cu Stalin) preconiza o uniune care ar fi fost soluția pentru pace; asta dacă Hitler ar fi respectat acest pact și nu ar fi atacat URSS-ul (la îndemnul bestiilor anglo-americane care l-au ajutat să se ridice din noroi până la functia de Cancelar).

 

În prezent cele două state nu mai sunt despărțite de ideologii diferite și fanatizante, ci sunt ambele state democratice unite de interese comune, pentru că industria germană nu poate supraviețui fără resursele enorme ale Rusiei (la fel de valabil și pentru Imperialismul american, dar ăștia vor să ieie totul cu japca) și Rusia nu poate ajunge la dezvoltare și la bunăstare fără tehnologia germană.

 

…În curând România va fi absorbită cu forța în super-statul numit Federația Europeană, adică în noul Imperiu Franco-German, și astfel își va pierde statalitatea…

 

În acest context geo-politic în care vedem o Americă agresivă care duce războaie de agresiune ilegale de 30 de ani non stop (ceea ce nici Hitler nu și-a permis) și care vrea să subjuge toată planeta, dar în primul rând să distrugă Europa, atât economic cât și prin arma migrației, plus rolul destructiv al NATO, a încerca să desparți Rusia de Germania, cum dorește să facă Grupul Intermarium, este un act de agresiune politică îndreptat împotriva acestor două mari puteri (una economică și cealaltă militară). Să vezi niște păduchi cum se unesc la București ca să planuiască cum să atace urșii, este echivalent cu un act de sinucidere, dorit bineînțeles de SUA, care vrea să distrugă atât Europa cat și Rusia. Asta ca să scape de concurența tehnologiei germane și să puna laba pe resursele Rusiei.

 

În concluzie această adunare a “păduchilor” care se unesc să amenințe Germania și Rusia, trebuie văzută ca un act ostil păcii și ca o provocare la război.”

 

Probabil, dispariția României nu este dorința comentatorului, dar, în optica școlii de gândire germane pe care o reprezintă, aceasta este decizia implacabilă a istoriei. O istorie căreia grupul Intermarium (sau Inițiativa celor trei mări) încerca zadarnic și contraproductiv a i se opune.

 

Ceea ce ne duce la un alt citat, mai concesiv dar cu aceleași concluzii:

 

Trebuie să înțelegem faptul că atât “Marele Licurici” cât și “micul licurici” au cam aceleasi intentii; adică asigurarea supraviețuirii Imperialismului, fie el american sau german. Diferența este că imperialismul american vrea să obțină resursele Rusiei printr-un război de agresiune, pe când imperialismul german, prea slab ca să poată duce un război împotriva Rusiei, dorește să acceseze resursele Rusiei prin colaborare frățească bazată pe interese comune.

 

În acest context degeaba-l criticați pe Iohannis că preferă orientarea către “licuriciul german”, adică orientarea către pace și bunăstare, atât timp cât oferta “licuriciului american” este să ne împingă să devenim carne de tun în războiul pentru interesele imperialismului american!

 

…a doua unire a României împotriva Rusiei, cu noii hitleriști americani care au aceleași planuri ca hitleriștii originari, ar putea avea cel mai tragic sfârșit imaginabil, și anume distrugerea totală a României și a poporului român… Pe când unirea cu “micul licurici” german, căruia în WW2 i-au fost smulși colții otrăviți, va duce la pace și prosperitate și va face ca Uniunea Eurasiatică să fie cea mai mare putere mondială pe care nimeni nu va avea curajul să o atace vreodată!

 

Aceste teze, distilate din gândirea lumii germanice în care autorul aparent ne atrage atenția că a studiat, sau pe care autorul real dorește să le aducă la cunoștința publicului românesc, spun, în esență, că pacea și prosperitatea lumii vor fi realizate doar în contextul unui monopolarism euroasiatic. Nu este vorba despre o ordine multipolară, ci despre un unipolarism plural constituit în jurul tandemului ruso-german – un alt „mare licurici”, dar bicefal și pașnic.

 

Această ordine tot imperială va fi, dar ea va oferi posibilitatea alegerii între imperiul războinic – „licuriciul marțial” american – și imperiul pașnic – „licuriciul prietenos” germano-rus; între puterea „hard”, bazată exclusiv pe sabie, și imperiul „soft” care asociază cumva sabia, nu atât cu morala, cât cu bunăstarea generală. Dacă „imperiul prietenos” pe care îl promiteau liderii naziști Europei germane postbelice, era monocultural (doar germanic), acest nou imperiu ar fi unul multi sau cel puțin bi cultural – german și rus. În fapt, o alianță a puterilor continentale îndreptată împotriva puterilor maritime (SUA și Marea Britanie post Brexit).

 

În această ordine România nu va mai exista, decât, cel mult, ca o colonie sau ca un protectorat. Alternativa este dispariția totală a națiunii române, în cazul în care aceasta ar alege ca pe continentul ruso-asiatic să se constituie ca avanpost atlanticist, împreună cu Polonia și alții. Apare astfel cu claritate de ce SUA nu pot accepta nici în ruptul capului dominarea continentului european de o antantă germano-rusă, de ce pentru Germania o asemenea antantă este garanția obligatorie a accesului la rolul de superactor global și de ce un intermarium sprijinit pe pilonii polonez și român constituie asigurarea Americii că o asemenea antantă nu se va realiza, în timp ce pentru Germania este condamnarea la statutul de putere regională obligată fie a se supune regulilor democrației transnaționale europene ca land al Republicii Federale Europene, fie a reveni sub tutelă americană fie a se așeza la remorca binomului americano-rus.

 

Inițiativa celor trei mări este expresia unei viziuni americane, incompatibilă cu cea germană. Asocierea Germaniei și teza ipocrită că prin stimularea asocierii săracilor UE așezați între celel trei mări (Baltică, Neagră și Adriatică) se urmărește asigurarea dezvoltării lor economice, când aceasta s-ar putea realiza tocmai în cadrul UE (desigur o UE fără două viteze și fără subdiviziuni de castă), ascund de fapt obiectivul de a confisca strategia regională americană și a o zădărnici din interior.

 

Această abordare este coerentă cu planul german de colonizare a României din 4 noiembrie 1940, căruia acum câțiva ani, când l-am descoperit, i-am dedicat o analiză separată și pe care îl reproduc acum integral ca anexă la prezentul text. (Documentul se găsește la Arhivele Naționale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258, cadrul 1405523, el fiind recuperat din arhivele naziste de armata americană, fără a i se fi putut identifica însă, din pacate, autorul.)

 

Ceea ce în analiza precendentă nu avea de ce fi subliniat, dar a devenit relevant între timp, este pasajul care vorbește despre rolul Grupului Etnic German (desființat prin Tratatele de Pace și al cărui succesor este astăzi, potrivit Statutului său și asumării oficiale consemnate de instanțelele judecătorești, Forumul Democratic al Germanilor din România, prezidat la momentul „deschiderii” acestei succesiuni de actualul Președinte al României, Dl Klaus Werner Iohannis). Dincoace de Carpați, adică în Transilvania, membrii săi trebuiau să transforme teritoriul într-un „district german” (idee aflată în spatele evenimentelor de la Tg Mureș din martie 1990 și întreținută astăzi de anumite grupuri clujene), iar dincolo de Carpați, adică în Vechiul Regat, să rezolve problemele guvernării curente.

 

Cu siguranță că acest punct de vedere este împărtășit la Berlin. Nu neapărat însă și la Moscova. Aceasta nu este propagandă rusească, ci germană. Rusia își joacă atuurile la două capete, aducându-și aminte că, în timpurile moderne, înțelegerile sale cu Germania s-au terminat totdeauna printr-un război, care au adus-o în tabăra americană. O tabară de unde Președintele Trump dă acum semne că dorește o resetare a jocului global.

 

Ce bine ne-a făcut o alianță germano-rusă în 1940, am văzut. Sărind târziu în barca alianței americano-ruse ne-a fost destul de rău și cu asta. Să fi fost oare mai bine să fi mers cu alianța americano-rusă de la început?

 

Înainte de 1940 am preferat garanțiile franco-britanice. S-a dovedit că atunci când garantul este prea departe din punct de vedere geografic, el poate fi prea departe și ca sensibilitate geostrategică. Ca atare, nu te sufocă cu dragostea, dar nici nu este capabil să se achite de promisiuni atunci când rivalii săi din vecinătatea ta sunt hotărâți să te domine. Garanțiile din depărtare trebuie deci consolidate prin garanții din apropiere, pentru a nu te trezi prins în cleștele unei alianțe adverse a marilor puteri din vecinătatea apropiată, până când aliații depărtați să considere că intervenția lor este necesară, legitimă, fezabilă și viabilă.

 

Confruntați cu multe dileme, putem identifica, totuși câteva certitudini și anume: 1. Că viziunea SUA (a puterilor maritime în general) asupra arhitecturii de securitate în Europa centrală, de est și de sud est, este structural incompatibilă cu cea a Germaniei (a puterilor de uscat, în general). 2. Că, deși se preface că vrea imposibilul, adică să le concilieze pe cele două, în realitate Președintele Iohannis a optat pentru viziunea germană. 3. Că Președintele Iohannis a pus în aplicare, pe ascuns, opțiunea sa – bună sau rea – depășindu-și prerogativele constituționale și fără a avea consultări cu cei care au fost democratic desemnați să proiecteze și realizeze politica externă a României.

 

Adepții acestei politici prezidențiale ne spun că dacă tot suntem condamnați să fim o colonie, mai bine este să fim colonia puterii pașnice care ne trimite să lucrăm la bucătărie, decât a puterii războinice care ne cere să săpăm tranșee sub ploaia obuzelor.  Ei se bazează pe argumentul că Germania este irevocabil și iremediabil o putere „soft” de care nu avem deci a ne teme, dar uită că Rusia, fără alianța cu care Germania nu poate domina continentul, iar Europa germană nu se poate naște, este o putere „hard”. Ceea ce ignoră ei, mai ales, este că suntem în război.

 

Până a ști care variantă (americană sau germană, căci nu despre Rusia este vorba) ne aduce pace și prosperitate, și care război, trebuie să constatăm că între protagoniștii lor războiul deja a început și el aduce deja mizerie României, pe teritoriul căreia parțial se poartă sub forma confruntării româno-române. Este vorba despre un război hibrid ale cărui semne le vedem în violențele de pe străzile României, în haosul absurd din partidele românești, în blocajul inept al instituțiilor statului etc. Le vedem în bătăliile pentru acapararea resurselor din Marea Neagră. Le vedem în cimitirele umplute de justiția selectivă. Le vedem în cavalcada dezinformării și sarabanda trădărilor.

 

Dilema nu este deci referitoare la alegerea între război și pace, ci la alegerea între strategiile de ieșire din război. Problema noastră nu mai este cum să evităm războiul, ci cum să ieșim din el. Dacă se poate, întregi.

 

 

 

 

ANEXĂ:

 

Raport nazist din 1940 despre Romania

 

 

 

Romania de pe cele doua parti ale Carpatilor reprezinta doua entitati deplin diferite. Transilvania si Banatul sunt marcate de Europa Centrala; Valahia, Moldova si tinuturile de la gurile Dunarii sunt mai degraba oriental-asiatice. Inca din secolul al X-lea, cultura taraneasca si oraseneasca a Imperiului a ajuns pana la arcul carpatic. De cealalta parte a Carpatilornu s-a putut cladi ceva asemanator, de aici incepe un spatiu colonial care nu este capabil sa traiasca intr-un mod propriusi este influentat de formele exterioare.

Valahia si Moldova au fost dependente de imperiile german, turc si rus si din pacate la dorinta acestor puteri au devenit state „independente”. „Natiunea romana” nu este nici in ziua de azi nimic altceva decat o legenda a istoriografiei.Pana in secolul al XIX-lea nu a existat, de fapt, decat o viata vegetativa a micului popor de tarani si pastori valahi care numara cu putin peste un milion de oameni si care niciodata nu au avut o clasa conducatoare proprie, ci niste profitori patriarhali care se schimbau adesea.

Inmultirea de zece ori a acestei populatii in secolele XIX si XX s-a reusit prin aparitia sistemului industrial european, care a transformat stepele in terenuri agricole. Aceasta mare sansa economica s-a transformat, ca la toti primitivii, intr-o crestere a populatiei. De aici a rezultat un numar mai mare si o clasa de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legatura cu pamantul si cu masele muncitoare; fara sa existe un popor si cu atat mai putin o natiune.

Putinul care are legatura cu vointa poporului vine din Transilvania.In cercurile romanilor emigrati aici ca forta de munca, in urma contactului strans cu cultura marcilor de granita ale Imperiului a aparut dorinta de a da o viata mai buna neamului propriu. Insa, pana in ziua de azi s-a ramas la stadiul de dorinta. Aceasta nu putea sa fie altfel, spune Garda de Fier, deoarece clasa conducatoare straina orientata doar spre castig a nimicit toate incercarile de imbunatatire. Faptul ca turcii, grecii, evreii si alti straini au devenit zeii idealului imbogatirii fara limite si acceptarea coruptiei ca sistem au facut ca aceste dorinte idealistice sa nu aiba nici o sansa. Abia revolutia din 1940 a dat ocazia unei renasteri a poporului roman pentru o viata de natiune independenta.

Ar fi o greseala acceptarea necritica a acestei teze a Garzii de Fier. Este adevarat ca miscarea lui Codreanu este cea mai puternica expresie de sanatate si vointa proprie care a aparut in randurile populatiei Romaniei. Putem astfel vedea ca exista aici substante ale unei rase vrednice. Este insa indoielnic ca acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat si a transforma o populatie intr-un popor.

In primul rand nu exista un conducator si nici o clasa conducatoare. Codreanu si 17.000 de comandanti subordonati au fost inlaturati si „poporul” nu s-a miscat. Revolutia nu a fost facuta de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune ca este un barbat curajos. Lovitura de stat i-a reusit deoarece inamicii sai au fost niste nemernici lasi. Si chiar si asa, Antonescu nu ar fi reusit nimic, daca prabusirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus in mana toate atuurile. Revolutiile adevarate au drept urmare modificarea politicii externe.

Noua Romanie, insa, traieste de la inceput pe baza atotputernicei bunavointe a Axei, chiar si din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu impotriva unor puteri straine a trebuit Antonescu sa cheme trupele germane, ci impotriva propriei sale armate si impotriva rezistentei din cadrul aparatului de stat pentru ca, intr-adevar, nu avea la indemana forte proprii care sa-i fie alaturi. Intr-o tara ai carei ofiteri, functionari si intelectuali aproape fara exceptie sunt obisnuiti sa traiasca din tradare,acest barbat care, inainte de toate, pretinde cinste, s-a confruntat imediat cu o dusmanie crescanda. De asemenea trebuie evitata luarea drept realitate a viselor gardistilor. Noua Romanie va avea nevoie pentru totdeauna, din punct de vedere al politicii externe, de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel putin cateva decenii.

Garnizoanele germane din Romania ii dau Reich-ului garantia ca nu vor aparea dezordini in sud-estul spatiului sau vital care ar fi paguboase din punct de vedere politic si pentru situatia aprovizionarii sale. Multumita capacitatii populatiei romanesti de a rabda de foame, mica supraproductie agrara a Romaniei va fi la dispozitia Reich-ului si petrolul isi va gasi drumul spre Reich cata vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi romanesti se pare ca vor fi asigurate lipsurile industriei germane.

Apare, acum, intrebarea daca Reich-ul trebuie sa se multumeasca cu atat. Nu ar fi mai degraba in interesul sau sa foloseasca pe deplin bogatiile naturale si forta de munca din aceasta tara apropiata? Recolta medie la hectar in Romania este doar putin mai mare decat jumatate din media Reich-ului, in ciuda faptului ca terenul este in general cu mult mai bun decat cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunitatile agricole ale Romaniei. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase cai prin care sa fie folosite puterile economice ale Romaniei si sa fie insufletite schimburile comerciale. Tratatul este in continuare in vigoare si piedicile politice care se opuneau punerii lui in aplicare au disparut. Fara indoiala ca mijloacele prevazute in tratat pot fi folosite acum mai bine, insa este nevoie de un discipol dornic de invatatura si care sa fie capabil de dezvoltare, asupra caruia sa se faca simtite efectele pedagogice. Insa aceasta viziune trebuie mai intai analizata in mod corect.

Intreaga dezvoltare istorica pasiva de pana acum a Romaniei vorbeste impotriva unei posibilitati de acest fel. Cunoscatorii tarii ne asigura ca populatia Romaniei nu este una ambitioasa si ca, in mod oriental-slav, se multumeste cu astampararea foamei in loc sa se straduiasca sa isi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moarta a bisericii ortodoxe o intareste in aceasta atitudine. Faptul ca credinta ortodoxa se gaseste alaturi de ideea nationala si de cea de ordine in ideologia Miscarii Legionare ne face sa nu ne asteptam la nici un fel de schimbare.

Daca se doreste ca Romania sa nu fie doar pastrata, ci sa fie folosita pe deplin, acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale.Pentru aceasta, este nevoie ca in locul proprietatilor taranesti minuscule, prost exploatate, sa apara mari mosii care sa fie administrate dupa metode moderne sub conducere germana. Apoi, trebuie ca forta de lucru care acum leneveste sa fie ocupata intensiv pe model colonial cu agricultura si trebuie alcatuite mari armate de muncitori care sa refaca sistemul de drumuri extrem de inapoiat. Industriile care necesita forta de munca intensiva trebuie sa fie transferate din Reich in Romania.

In acest fel i se va da poporului german din Romania o sansa de implicare care sa ii dea si constiinta ca joaca un rol important in cadrul Reich-ului. Poporul german din Romania a devenit de putina vreme o corporatie de drept public.Ei se pot alatura drapelului Reich-ului si pot sa isi satisfaca serviciul militar in regimente proprii. Prin aceasta se reuseste ca Reich-ul sa nu cedeze acest vechi post de granita, ci sa il pastreze si, cum este de dorit, sa il dezvolte.Tara de dincoace de Carpatipoate, prin munca sasilor transilvaneni, sa primeasca din nou caracterul unui district german. De asemenea, grupul etnic germanofera o rezerva necesara de oameni cunoscatori ai tarii care sa fie folositi pentru rezolvarea problemelor de cealalta parte a Carpatilor.

Aceste sarcini pot fi indeplinite fara sa fie atinsa suveranitatea formala a Romaniei (caracteristicile cele mai importante ale suveranitatii oricum ii lipsesc acestui stat) si fara ca sa fie blocate posibilitatile de dezvoltare ale puterilor vrednice din randul populatiei romanesti. Modalitatea de actiune trebuie sa fie o impunere pe cale pasnica.Nu ar trebui sa fie dificil de obtinut sprijinul guvernului roman pentru infiintarea unor mosii model si, treptat, numarul acestor mari mosii sa fie crescut. De asemenea nu ar trebui sa fie intampinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germana a constructiilor de drumuri si canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industriala. Exista destul capital in Reich care cauta oportunitati si care printr-o organizatie centrala de intermediere in mod planificat sa fie orientat catre Romania.

Printr-o politica romaneasca bazata pe realitati – si nu pe programul imposibil de realizat al unei minoritati de gardisti – fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabile de dezvoltare, o mai buna supraveghere si alimentare ca pana acum; germanii vor primi conducerea in ceea ce priveste interesele Reich-ului si foloasele cuvenite pentru contributia si responsabilitatea lor politico-militara; fortele vrednice de origine romaneasca vor primi participarea la guvernare si administrare, conducerea productiei si a comertului.

Misiunea militara germana din Romania trebuie sa apere ordinea, astfel incat sa nu mai fie posibile dezordinile. Reich-ul german nu trebuie sa lase sa ii scape posibilitatile coloniale care se gasesc la usa sa.

4 noiembrie 1940”

 

 

 

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/caracterul-pro-european-si-caracterul-transatlantic-al-initiativei-celor-trei-mari/

2 comments

1 ping

  1. Gh Serban

    Excelent articol! Multumiri autorului.

  2. serbanfl

    Articol „periculos”. La o primă vedere remarc:
    – Această poziționare este cauza pentru care ați fost scos din joc!
    – Germania și-a „asigurat” prieteni influienți în Marea Britanie, nu numai pentru alungarea lui Tony Blair de la guvernare ci și pentru „alungarea” M.B. din U.E. – bineînțeles sub stindardul dorinței de bine pentru poporul britanic.
    – Eforturile dezmembrării României, prin ostilizarea grupărilor „regățeni” și „ardeleni” au continuitate.
    – Se încearcă acreditarea ideei că USA este condusă de o mafie financiară, diferită marea finanță pro germană. Eu SUNT convins că nu-i nici o divizare a tradiționalilor jucători din lumea finanțelor clasice! Adică teama de noua grupare financiară – China, Rusia, India, Brazilia, Africa de Sud este în creștere.

Leave a Reply