«

»

Print this Post

Alți actori, aceeași piesă

 

  1. România este membru al NATO și partener strategic al SUA, iar acestea și-au instalat baze de operații în România, la mică distanță de granițele Rusiei. Aliații euro-atlantici descriu Rusia ca pe o amenințare la adresa securității și stabilității europene, motiv pentru care au introdus o serie de limitări în relațiile cu aceasta, impropriu numite „sancțiuni”.

 

La data la care România a cerut să intre în NATO și a inițiat parteneriatul stretegic cu SUA, între Rusia și NATO exista un acord de parteneriat special, iar Washingtonul îi sugera Bucureștiului să stabilească punți de cooperare cu Moscova. (A se vedea în acest sens discursul ținut la București de Președintele George Bush Jr.) Între timp, cel puțin în aparență, relațiile SUA-Rusia și NATO-Rusia s-au tensionat. La aceasta au contribuit și inutilele, excesivele și neprovocatele discursuri rusofobe ale fostului Președinte român Traian Băsescu. România a devenit astfel, în mod firesc, o țintă a măsurilor de retorsiune ale Rusiei. (Potrivit DEX „retorsiunea” este „un act inamical la care recurge un stat spre a determina un alt stat să înceteze anumite acte inamicale pe care acesta le săvârșește împotriva sa” sau „luarea de către un stat față de altul a unor măsuri coercitive, asemănătoare celor pe care cel din urmă le-a luat împotriva celui dintâi”.) Respectivele măsuri includ și acțiuni de spionaj speciale (așa numitele „măsuri active”). Nu-i loc de supărare. Aceasta este regula jocului.

 

Evident că toată lumea spionează. … Și asta de când lumea. Chiar și aliații se spionează între ei, măcar și pentru a-și verifica loialitatea și a-și întări încrederea unii într-alții. (Numai noi am avut naivitatea să credem că aliații nu se spionează și am coborât garda în relațiile cu ei.) Termenul de spionaj în sens larg acoperă toate operațiunile secrete, iar nu numai acelea de culegere a informațiilor. Spionajul include astfel și acțiunile de formare a opiniei publice prin dezinformare și manipulare. Rusia nu poate face excepție de la practicarea unor asemenea metode. De ce ar face-o?!

 

Care ar putea fi obiectivele rusești în asemenea condiții? Fără a face o listă exhaustivă, se poate afirma că orice adversar ar avea numai de câștigat dacă: i.. elitele românești ar fi scoase din joc; i.i. mecanismul decizional românesc s-ar bloca; i.i.i. interesul național românesc ar intra în conflict cu interesele aliaților, respectiv dacă relațiile dintre România și aliații săi occidentali s-ar deteriora. Astfel se poate obține înfrângerea strategică a României fără a fi necesară purtarea unor bătălii tactice. Este mai simplu, mai ieftin și mai eficient să îți faci oponentul a-și dărâma singur zidurile cetății sale, decât să îți trimiți armatele ca să o facă. Aceasta este esența „războiului hibrid”.

 

Transformarea luptei anticorupție din scop în mijloc pentru atingerea primelor două obiective este o soluție mai inteligentă decât coruperea directă a oficialilor români; care de altfel poate continua nestingherită la umbra justiției selective. Cel de al treilea obiectiv poate fi atins dând vina pentru efectele dezastruase ale atingerii primelor două (dispariția elitelor și blocarea deciziilor) pe amestecul aliaților în politica românească; ceea ce se poate realiza încurajând pe față narcisismul tembel și intervenționismul arogant al acestora.

 

Pisica cu clopoței nu prinde șoareci. Tot așa, orice agent de imagine al Rusiei nu ar avea nici un succes în a-i face pe români să susțină sau să admită măcar, obiectivele rusești. De aceea, pentru a se șterge urmele, promotorii lor afectează fobia față de patronii lor. Putem crede astfel că vectorii mediatici cei mai apropiați de interesele rusești sunt exact cei care promovează exterminarea elitelor românești sub cuvânt că ele ar fi corupte și că prin suprimarea lor ne apărăm de „pericolul rusesc”; un pericol descris în termeni de o rusofobie primitivă, iar nu în termenii rațiunii geostrategice. A exalta abuzurile DNA (ale justiției politizate, în ansamblu) bătând în același timp toba cu cărămida naționalismului etnic, și a susține toate aberațiile ofensatoare (la adresa inteligenței românilor iar nu numai a demnității lor naționale) debitate de reprezentanții Occidentului, în același timp cu prezentarea oricărui pericol, mai mult sau mai puțin imaginar, ca dovadă a unei conspirații ruse sau proruse, este exact cocktailul potrivit pentru turmentarea maximă a cetățeanului român. Vedeți cine vinde acest cocktail și veți ști care dintre noi face treaba murdară a rușilor.

Una dintre formele de infiltrare a spionajului rusesc în România este – sau, cel puțin, poate fi – chiar transformarea SRI, din instituție de prins spioni străini, și respectiv a DNA, din instituție de prins corupți, în instrument pentru exterminarea elitelor românești. Românii care critică în prezent SRI și DNA, vor ca acestea să se întoarcă la contraspionaj și contracorupție, iar nu ca ele să fie desființate sau slăbite. SRI trebuie blamat nu pentru că s-a uitat după corupți, ci pentru că nu s-a uitat după spioni (din est, ca și din vest). Tot astfel, DNA trebuie blamată nu pentru că a prins câțiva corupți, ci pentru că i-a lăsat să scape pe adevărații mari corupți ocupându-se de trimiterea la închisoare a personalităților publice „deranjante” sau, mai exact, a celor capabili și hotărâți să servească intereselor naționale românești (nu numai din politică, ci și din economie, medicină, universități, cultură, sport, armată, biserică etc.) Cei care nu găsesc nimic de reproșat activității actuale a SRI și DNA, inclusiv unii ambasadori occidentali, fac, conștient sau nu, intenționat sau nu, în soldă rusească sau exploatați în orb, jocul intereselor și spionajului rusesc. Nu rușii sunt de blamat pentru asta, ci aceia care le fac jocul.

 

Acestui raționament, experții perdelelor de fum îi vor opune informația de notorietate publică potrivit căreia DNA și SRI au fost construite cu sprijin occidental, în special american; precum și aceea că lupta anticorupție din România este supravegheată, îndrumată și susținută de UE. Să scrie, oare, „FBI”, pe spatele vestei spionilor ruși? Să fie țesute pe șapca lor douăsprezece stele aurii? De ce nu?!

 

Penetrarea instituțiilor americane de către serviciile rusești face obiectul unor discuții aprinse în Congresul SUA chiar în aceste zile. Unii acuză Rusia că ar fi influențat decisiv alegerile americane. Lucrul nu este dovedit, dar dacă este admis ca posibil, de ce să credem că este imposibilă dirijarea justiției române prin cârtițe strecurate în serviciile aliaților? Îmi aduc aminte că în 1990, birourile noastre guvernamentale erau vizitate de către un diplomat american, șeful celulei CIA de la București, pe nume H.J. Nicholson, căruia i se permitea să intre în sediul de la Palatul Victoria când dorea, fără să fie anunțat sau verificat. Erau vremurile naivității revoluționare când, apariția inopinată a respectivului domn, fără vreun protocol sau vreo precauțiune, în contrast cu suspiciunile paranoide ale precedentului regim comunist, ne făcea să credem că visul bunicilor s-a împlinit și, în fine, au venit americanii eliberatori. În 1996 dl. Nicholson avea să fie arestat și apoi condamnat ca agent al Rusiei, cu cea mai înaltă poziție în CIA.

 

Nimic nu obligă Rusia să acționeze direct. Ea poate opera mult mai bine, de pildă, prin prietenii germani, care, la rândul lor, finanțează diverse „grupuri” românești (cu ong-urile lor sau canalele lor de televiziune), având sau nu habar că atunci când alarmează lumea că pedepsirea abuzurilor binomului SRI-DNA este o manevră rusească menită să îi scape de pușcărie pe corupții antioccidentali, fac de fapt un serviciu Rusiei. (DNA ar fi, astfel, nu poliție politică, ci poliție geopolitică.)

 

  1. Problema poate fi dezlegată, însă, și din altă perspectivă. Din indiferent ce motive, aliații occidentali ai României, în conflict deschis sau în înțelegere secretă cu Rusia, dar și în rivalitate între ei, au ajuns la concluzia că este preferabil să controleze direct impredictibilele instituții românești decât să își asume riscul incertitudinilor cooperării cu ele pe baza principiului egalității suverane. În consecință, mai întâi s-a procedat la reorganizarea lor după modele de import, nepotrivite realităților locale; apoi s-a trecut la plasarea în fruntea lor a unor oameni de încredere, fie ei și (ori mai ales) corupți sau coruptibili; și s-a sfârșit prin înlăturarea celor care se opuneau funcționării lor după reguli inadecvate și în scopuri incompatibile cu interesle locale sau naționale, individuale sau comunitare.

 

În mod evident, o asemenea abordare, cu efecte nocive amplificate de competiția internă neloială dintre diferitele grupuri de interese locale, a condus la rarefierea liderilor naționali competenți, urmată de blocarea procesului decizional. Principalele cauze ale blocajului sunt astăzi incompetența și lașitatea, exacerbate în siajul falsei lupte anticorupție, gestionată din afara țării și ghidată de interese străine României.

 

Pe măsură ce românii au conștientizat dezastrul, ei au observat și faptul că presupușii aliați nu vor să își recunoască eșecul și insistă, împotriva evidențelor, ca terapia impusă de ei să fie aplicată în continuare, iar liderii susținuți de ei să rămână pe poziție. Pe acest fundal încrederea populară în aliați s-a prăbușit. Dacă nu total, măcar în mare măsură, cu tendință descendentă. Astfel, în loc ca România să fie un aliat tot mai sigur și oricând gata să răspundă comenzilor Occidentului euro-atlantic în întrecerea cu Orientul ruso-asiatic, ea a ajuns, ca rezultat al unei politici occidentale greșite, un aliat tot mai problematic, mai slab, mai inert, mai dezarticulat și previzibil doar în imprevizibilitate. Adică exact așa cum l-ar fi dorit orice adversar al Occidentului; în speță Rusia.

 

  1. Scopul părților opuse a fost așadar opus. Unii au vrut o Românie puternică dar perfect aliniată intereselor lor. Alții o Românie atât de slabă încât alinierea să nu conteze sau să devină chiar imposibilă. Pentru a atinge aceste ținte cu toții au optat pentru aceleași mijloace: convingerea românilor că elitele le sunt corupte și că puterea națiunii române depinde de eliminarea acestora prin acțiunea statului polițienesc având ca braț înarmat trinomul serviciilor secrete (SRI), procuraturii (DNA) și justiției politizate (ÎCCJ), deturnate de la îndeplinirea misiunilor lor firești (constituționale). (Până la un punct, cam aceeași a fost și strategia blocului sovietic în războiul său clandestin cu România ceaușistă, astfel cum a fost descrisă de istoricul american Larry Watts.)

 

În condițiile unei realități tot mai greu de contestat, se aud voci care îi scuză pe aliații euro-atlantici (ca și când de scuze ar fi nevoie) spunând că eroarea lor ar fi, cel puțin, mânată de intenții pioase, ei dorind să ne aducă statul de drept și democrația, în timp ce Rusia urmărește să ne aducă justiția selectivă și autoritarismul. O lungă experiență în relațiile internaționale m-a învățat, însă, urmatoarele: i. Democrația nu poate fi exportată, ci numai dictatura / oligarhia, căci democrația este un mod de a trăi și gândi, în timp ce dictatura este un mod de a conduce, de a domina. i.i. Statul de drept, adică supremația legii sau guvernarea în baza legii, nu poate exista, căci nu este legitim, fără democrație, tot astfel cum democrația moare în prezența justiției selective, care este opusul statului de drept. i.i.i. Corupția nu depinde de naționalitate, ci de personalitate, de aceea ea găsindu-se pretutindeni în lume și la ea recurgându-se nu în funcție de regimul politic, ci de interesele (geo)politice. (Marea democrație americană s-a aliat cu Mafia italiană pentru a-și promova agenda geopolitică în Italia și apoi în toată Europa). i.v. Marile puteri își impun în afara granițelor lor propriul sistem de organizare (caracterizat, desigur, de anumite valori) nu pentru a face mai fericite națiunile importatoare oferindu-le ceva din fericirea lor lăuntrică, ci pentru a le domina mai ușor.

 

Omenirea se află în acest moment într-un război mondial nedeclarat în care unii dintre adversarii aparenți (am în vedere puterile emisferei nordice) sunt aliați de taină, dar care, tocmai din cauza acestei ambiguități, pot aluneca din neatenție într-un război formal pe care nu știu cine îl va câștiga, dar știu cine îl va pierde: micile puteri, precum Romania. SUA pot câștiga (încă) orice război, dar nu pot câștiga nici o pace; or, noi, românii, tocmai de pace suntem interesați. Și nu de orice pace, ci de una echitabilă, realizabilă și viabilă. Căci o pace rea este mai rea decât un război rău, întrucât un război rău, oricât de lung ar fi, odată și odată se sfârșește, pe când o pace rea (precum cea instalată fără un acord negociat la finalul sau mai bine zis la întreruperea Războiului rece) își prelungește, iată, efectele nocive la infinit, de la un război la altul.

 

Folosirea acelorași mijloace, acelorași metode și acelorași tactici în relația cu același obiect – România – nu putea duce decât la același rezultat – eșecul statului român. Așa se întâmplă când scopuri opuse se încearcă a fi atinse cu mijloace identice. Când actori diferiți joacă aceeași piesă. Același rezultat nu poate servi însă scopurilor distincte ale actorilor globali aflați în tabere diferite. Doar unul a câștigat – sau este pe cale să câștige. Care este acesta? Vă las pe voi să decideți. Nu înainte de a vă reaminti că pentru o națiune demnă de acest nume, nimic nu este pierdut înainte ca totul să fie pierdut, și că în orice război o singură bătălie contează – ultima.

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/alti-actori-aceeasi-piesa/

5 comments

Skip to comment form

  1. dezideriududas

    Excepțională lecție !

    Un singur bemol, adus însă geo-fiziicii : Timpul s-a evaporat atunci când spațiul ar fi putut fi pășit…., pentru România.

    Când l-am cunoscut pe d-nul Dan Voiculescu timpul era infinit la amândoi, dar spațiul la el, imens, la mine infinitesimal. Acum, el nu mai are timp iar spațiul meu are nevoie și de timpul său.
    Când l-am cunoscut pe d-nul Adrian Nastase timpul era spre sfârșite la el, spațiul, pe terminate, începea deschiderea spațiului la mine.
    Când v-am cunoscut pe dvs., erați convins că veți avea o problemă în viitor cu micșorarea timpului, mai grav însă, cu spațiul. La mine însă, a continuat cu forță și mai mare deschiderea spațiului. Timpul a fost și este permanent o constantă naturală și rezonabilă la mine.
    România are nevoie și de spatiu și de timp pentru a-și pune în valoare dinamica. Care este eșafodajul logic al postării mele ? D-nul Dan Voiculescu știe precis, imediat după Revoluție m-am dedicat total profesiilor mele avute concomitent și/sau succesiv de-alungul timpului. Cea la care m-am oprit ( administrația actuală este doar o extensie…) a fost aceea de consultant de investiții ( am organizat Asociația ei națională…), ocazie cu care l-am intâlnit, major, pe d-nul Dan Voiculescu. România însă « s-a scurs », în logica exprimată atât de precis de dvs….Profesia m-a obligat să devin expert în timpul și spațiul României. Datorită însă a marii fizici a elitelor, degeaba aduceam fizica realității in spatiul Bucureștilor. Nu era timp….Acum, sper, că vom avea atât timp cât și spațiu, chiar dacă sunt încapsulate în fizicile aliaților sau ale (contra)aliaților. Aceasta realitate extrem de gravă a dilatat imens timpul infintesimal care a rămas celor care mai sunt încă demni, iar spațiul unora ca mine ni-l delimităm noi drastic pentru a re-crea o dinamică României. A baleia prea mult in spațiul infinit, îmi va omorî indirect, și mie, timpul ! Nici Lumea nu ne mai poate opri. S-a lămurit că mult mai grav este atunci când se oprește singură, de sus, « ereziile » noastre nu-i pot da decât culoare în obraj, deci, pe undeva, dinamică. Bineînțeles că eu cred că e vorba de dinamica adevărată a lumii ( vorba dvs. translatată din spațiul FBI-SUA-UE-Germania-Rusia…, « de ce nu » ? ) . La un moment dat însă, când se va depăși criza, din nou ne vor fi “descoperite » marile « greșeli » ale ruperii de « realitate »…., acea schizofrenie ( a prea-binelui….în sens Camus : După Bine și Rău nu mai știm ce e Bine și ce e Rău….) care duce de obicei Lumea in blocaj. Vorba lui Tocqueville însă, ne vom retrage din nou in grădina noastră….

    PAȘTE FERICIT !

    P.S. Cu alte cuvinte, nu ne-a împiedicat nimeni, totuși, să funcționalizăm societatea. E drept, din aproape în aproape, am ajuns la ultima redută, serviciile de informații și instituțiile de forță ale statului roman. De aici, ori ne revenim, cu toții, ori va fi un dezastru național care doar îl va prefigura pe cel global, imposibil de oprit dacă și o “tară fraieră » ca România, va eșua, tocmai că nu a fost bandită la timp !!! Știți însă prea bine că și partea de corupție care ne revine nu e de neglijat. Nici in politică, nici în administrație. Tot drept însă e ca nu o putem rezolva cerând voie de la Washington sau de la Moscova. Sper, cât de curând, să ne și vedem. Expertiza dvs. statică este excepțională. Cea dinamică, tinand cont de dinamica lumii și a României de pâna acum, vă poate fi fatală. Doresc însă să vă folosesc expertiza într-o abordare dinamica în care e nevoie de Adevăr. Partea dvs. de Adevăr nu poate fi neglijată. Mai mult, este centrată pe necesitățile reale de acum ale României ! Nu cred că vă (mai) poate fi fatală o asemenea perspectivă. Sau, daca va fi, este bine să ne pregătim cu toții….Toți pentru unul, unul pentru toți !

  2. cozubas

    Ati vrut “masa bogatilor”,tocmai luati masa acolo,ati vrut “clubul celor selecti”,tocmai sunteti membrii titulari ai acestuia,ati vrut UE,tocmai va aflati acolo,ati vrut NATO,sunteti in NATO,ati vrut parteneriat strategic cu SUA,ati reusit cu succes acest obiectiv !!! Ce dracu mai vreti acum de nu va bucurati pe deplin de aceste reusite epocale ?

    1. aseverin

      Ce am vrut noi este una și ce a ieșit este alta. De multe ori eșecul își are originea chiar în succesul prost gestionat. Dacă cei care au plnificat intrarea în NATO și UE ar fi fost lăsați să meargă până la capătul drumului poate că lucrurile ar fi stat altfel. Ei au fost, însă, îndepărtați înainte ca să își fi desăvârșit opera, fiind succedați de unii care intenționat, exploatați în orb sau din nepricepere au distrus totul. Cine i-a înlăturat? Sunt multe de spus. Întrebarea este: unde au fost românii când liderii lor cei mai buni (nu spun buni, spun cei mai…) au fost lichidați?

  3. cozubas

    Domnule Severin,pe mine personal ma obliga demnitatea de autodidact sa fac judecati de valoare dupa efectele finale a unor decizii si nu dupa intentiile initiale. In conducerea unei tari sunt total interzise deciziile cu implicare afectiva,maiales cele romantice,simpatii personale sau fantezii de fraternizare naiva cu …ingerii buni ai “lumii libere”desi cazuti in pacate istorice coloniale teribile… (adica sa-ti incredintezi propria mantuire cu certitudini si garantii imaginar-senzoriale lui…dracu ))). Este absolut interzis sa iei decizii fara studii aprofundate ,pe scenarii exhaustive ,asupra efectelor detaliate ale unor decizii cu impact national pe termen lung,pe generatii …Este complet interzis sa faci asta fara sa-ti intrebi si cetatenii printr-un referendum,dupa dezbateri facute nu de propaganda ci de institutii de invatamant,de Academie.In afara de o stupida,roz-bombon- exuberanta si maiales nesfarsita propaganda romantico-comica,despre statul (in sezut ?))”la masa bogatilor ,huzuritul in “clubul celor selecti” si paradisiacul “standard european”n-am gasit nicaieri un studiu complex asupra riscurilor,masurilor imunitare obligatorii,conditiilor demne si suportabile de retragere,evaluarea completa a avantajelor si maiales a dezavantajelor,analiza tuturor scenatiilor de angajare militara si in interesul cui, atunci cand am intrat intr-o organizatie de razboi cum este NATO sau “parteneriatul strategic” cu Pentagonul si CIA,dar si intr-o organizatie economica europeana,libera dar in proprietate privata…))) Este absolut interzis sa sari in abisul de bunatati si desfatari promise fara rabat,de belsug si genune civilizationala fara scara de iesit din cacastoarea cu belsug ipotetic… Nu poti târâ o tara (maiales propria ta tara care ti-a pus soarta ei in propriile tale maini,oferindu-ti resurse,timp si conditii) intr-o capcana fara iesire oameni buni !!!! De asta un lider destept nu este niciodata un adept al stupizeniei infinite : “asa a iesit” sau “ce am vrut noi este una si ce a iesit este alta”… Nu mai continui,e caduc ,e antidemocratic,e antiliberal,e antoglobal,e aproape crima de-a fi …ANTISCLAVAGIST ))))))))

    1. aseverin

      Domnule Coszubas, din lipsă de timp vă răspund telegrafic. Nu tot ceea ce nu știți dvs nu există. Cel puțin în perioada în care eram și eu decident s-au făcut toate estimările și calculele despre care vorbiți dvs. La rece și fără sentimentalisme. Nu exclud anumite naivități, dar acestea sunt inerente explicându-se printr-o inevitabilă lipsă de informații și experiență. Să nu uităm că decidenții trebuie să hotărască nu numai calculând, ci stând și cu ochii pe ceas. Decidentul nu are timp să hamletizeze la nesfărșit – „a fi sau a nu fi?” – căci timpul istoric nu are răbdare. O decizie perfectă și tardivă este mai rea decât o decizie optimă, adică una imperfectă luată în timp real. De aceea când vorbiți despre decidenți, făceți-o cu mai multă smerenie și respect, pentru că de pe șanț lucrurile par mult mai simple. Una este să fii profesor de chirurgie în sala de disecție, și alta chirurg în sala de operații. De ce nu ați găsit dvs documentele? Sunt probabil multe explicații. Poate că unii nu au vrut să le găsiți. Poate că nu v-ați străduit suficient. Poate că ați preferat să nu le vedeți ca să nu vă stricați confortul criticismului. Unde ne despărțim, este chestiunea referendumului, deși unii vor spune că modificând Constituția pentru a ne putea asuma calitatea de membru al UE și NATO, și adoptându-o prin referendum, poporul a avut posibilitatea de a se pronunța și asupra acestor opțiuni. Mai pot adăuga că la timpul respectiv s-au făcut cercetări sociologice care au arătat că românii, în zdrobitoarea lor majoritate susțin intrarea României în NATO și în UE. Știu că un sondaj de opinie nu este un referendum dar sesizez o fractură în logica dvs. Pe de o parte spuneți, pe drept cuvânt, că asemenea decizii se iau fără emoții, pe baza unor studii și calcule sofisticate, iar pe de alta doriți ca decizia să fie luată de masa populației prin definiție emotivă, inegal informată, inegal educată și în general nepregătită pentru analize complexe de mare specialitate. Prin referendum întreaga putere a fost dată, de un popor cu un înalt grad de cultură și educație, lui Hitler, care apoi a adus țării lui și lumii nenorocire. Nu pot ieși din această dilemă decât spunând că democrația directă nu mai este posibilă în condițiile societății de azi. Ba mai mult, este periculoasă. În fine, când spun că „una am vrut și alta a ieșit”, nu afirm că am greșit calculul sau că nu se putea întâmpla așa cum am calculat și dorit. Istoria nu este, însă, mecanică. Sunt o mulțime de variabile pe care nimeni nu le poate prevedea și care pot da peste cap cel mai bun plan. Una dintre acestea este trădarea. Desigur, acolo unde nu există încredere nu există nici trădare, dar fără încredere nu există progres. Nici un mare proiect nu exclude riscul. Una este să îl calculezi și alta să fii paralizat de el. Apatia poporului (din care faceți parte) în apărarea libertății lui era un factor de risc, dar nu puteam crede că ea va fi atât de mare. I-ați lăsat să cadă pe cei care vă apărau. Acum nu îi acuzați că nu au făcut destul ca să vă apere. Lasați trecutul! Vedeți ce puteți face pentru îndreptarea lucrurilor acum. Dvs, nu alții. Nu puteți face nimic?! Atunci faceți liniște pentru ca cei care pot și vor să se concentreze asupra a ceea ce este de făcut.

Leave a Reply