«

»

Print this Post

Alegerile americane de la sfârșitul lumii

 

Așa zisele alegeri din România sunt o simplă farsă democratică într-un stat eșuat. Un stat care, în cel mai bun caz, se îndreaptă spre dictatură, iar în cel mai rău caz dispare. (Proiectul dezmembrării – nu însă pe baze etnice, ci geopolitice – este vechi, a fost încercat inclusiv recent și nu este abandonat.) Discuțiile pe marginea acestor alegeri sunt pierdere de timp.

Spre deosebire de acestea, alegerile americane sunt reale. Nu neapărat reale ca exercițiu democratic. Reale ca luptă pentru putere într-un stat care încă mai are putere. Chiar dacă nu mai au resurse spre a fi unicul jandarm mondial, ba nici chiar pentru a impune o pace locală, SUA vor rămâne de-a lungul unei perioade greu de anticipat, cel mai puternic actor al lumii, în comparație cu oricare alt protagonist regional sau global. De aceea, pentru români ceea ce se petrece acum pe teatrul de luptă electorală transatlantic este mai important decât ceea ce se consumă la teatrul de marionete dâmbovițean.

1. Unii analiști români (inclusiv aceia care au luat lumină exclusiv de la licuricii Noului Ierusalim) apreciază că avem de a face cu cele mai importante alegeri americane din perioada postbipolară. De ce? Pentru că ordinea mondială de sorginte „occidentală” – a se citi „Pax americana” – este în criză, universalismul sistemului de valori „occidental” – a se citi supremația drepturilor individului fără identitate națională – este contestat, „Occidentul” – a se citi lumea euro-atlantică – este scindat și „imperiul necesar” – a se citi unipolarismul american – este în declin. Dacă acest curs nu va fi oprit de către viitorul președinte al SUA, ceea ce urmează este „sfârșitul lumii”. O lume căreia românii nu au cum să îi supraviețuiască întrucât ei și-au legat întreaga strategie de securitate națională de supremația mondială a Americii și de parteneriatul special cu aceasta.

Sunt de acord cu aceste observații. Despre criza ordinii mondiale și sfârșitul lumii am vorbit și scris eu însumi încă de acum câțiva ani. Am elaborat asemenea considerații inclusiv ca invitat al BNR la susținerea unui ciclu de conferințe, ulterior abandonat din teama că „va crea vulnerabilități”, probabil politice, gazdelor.

În opinia mea, „sfârșitul lumii” nu va însemna doar stingerea ordinii americane, ci mai mult decât atât, dispariția unei lumi clădite cu începere din secolul I, pe temeliile concepției iudeo-creștine. Creștinismul a apărut într-o societate care își pierduse sensul vieții și al istoriei, redând omenirii repere și speranțe care s-au perpetuat inclusiv prin diferite epoci marcate de agnosticism și în pofida aparențelor create de discursul acestora. „Pământul promis” de „mântuitorul american” gata să îi recupereze pe păcătoși inclusiv prin arderea lor pe rugul războiului, este expresia secularizată acestei gândiri. Ultima expresie. Absolutizarea ei reprezintă o deviere, responsabilă de reacția fundamentalismului musulman și a altor fundamentalisme. Împreună acestea pun capăt unei civilizații vechi de două mii de ani, deplasând totodată centrul istoriei din Europa și Atlanticul de nord, undeva în Pacific.

Dincolo de acest diagnostic, mă despart, însă, de opiniile analiștilor la care mă refer.

Actualele alegeri americane nu sunt soluția eventuală, ci produsul crizei – naționale și globale. O criză care este și o criză morală, o criză a democrației și o criză a capitalismului (în primul rând neoconservator și neoliberal). În consecință, de ele nu poate depinde salvarea ordinii muribunde, ci facilitarea trecerii la o nouă ordine. Respectiv desăvârșirea cât mai rapidă a procesului istoric de dispariție a Pax americana și aducerea Americii în situația de a fi parte la negocierile unei noi ordini care probabil va fi multipolară și multiculturală.

Pentru ca viitoarea ordine politică a noii lumi culturale, să rezerve un statut decent fostei Lumi Noi americane (probabil diferită de ceea ce numim astăzi SUA), este important ca declinul și cauzele lui să fie cât mai repede recunoscute. Fără acceptarea problemei corect definite și fără recunoașterea cauzelor ei, nimic nu se va rezolva, ci deznodământul va fi mai lung și mai dureros. Cu cât mai repede America se va despărți de actualul său statut și de actuala ei stare, apărate cu strășnicie de vechile sale rețele birocratice, anchilozate și militarizate, așa zisul „establishment”, cu atât mai bine pentru ea și pentru lume.

Anomaliile actualelor alegeri americane, astfel cum se văd de la o poștă, exprimă de fapt abaterea de la rutină a societății americane care și-a pierdut visul și refuză perpetuarea vechiului sistem în care nu mai crede. După cum bine s-a spus, în 2016 lupta politică nu se mai dă între Republicani și Democrați, ci între popor și vechiul sistem de guvernare.

Potrivit unei splendide metafore a dramaturgului elvețian Friederich Durrenmatt, ultimul împărat al Romei, Romulus cel Mare, în loc să se ocupe de salvarea imperiului atacat de barbari, a preferat o activitate mult mai practică și mai utilă muritorilor: creșterea găinilor. Aceasta nu era semnul nebuniei împăratului, ci dovada faptului că el înțelesese decizia implacabilă a istoriei și în locul încercării zadarnice de a i se opune, a preferat să îi faciliteze aplicarea. Așa se explică popularitatea unor candidați „excentrici”, după standardele americane clasice, cum sunt Donald Trump – „extremistul de dreapta”, Bernie Sanders – „extremistul de stânga”, Hillary Clinton – „prima Primă doamnă prezidențiabilă”. Cu mențiunea că cea din urmă pare a fi cea mai apropiată de interesele „establishmentului” iar cel dintâi cel mai departe de ele. (Oricum, cel puțin pentru o vreme, „establishmentul” îl va forja și calibra pe oricare dintre ei, căci sistemul a avut grijă încă demult ca „cel mai puternic om al lumii” să fie „cel mai slab om al Districtului Columbia”.)

2. Ce se întâmplă cu România în acest context?

În 1990, am fost ministru al reformei într-o Românie încă membră a Pactului de la Varșovia și a CAER. Guvernul de atunci a scos țara din aceste alianțe făcându-o mai independentă dar mai singură și de aceea mai puțin apărată. Occidentul euro-atlantic nu părea însă a ne amenința securitatea. NATO promisese să nu se extindă și UE insista că dorește adâncirea integrării înainte de orice altceva. În acest timp Rusia, încă sovietică, sub conducerea lui Mihail Gorbaciov (cel despre care unii aveau să spună că este agentul SUA, tot așa cum unii spun azi că Donald Trump ar fi omul Moscovei) se retrăgea spre Est ca să se asocieze cu… Vestul.

Șapte ani mai târziu, în 1997, am fost ministrul de externe al unei Românii neutre dar aflate în situația inconfortabilă de a se vedea tot mai înghesuită între un Occident euro-atlantic în expansiune, care însă intenționa să se oprească pe Carpați, spre a lăsa spațiu de manevră favoritului său Boris Elțin, și o Rusie ale cărei aspirații la un nou statut de putere globală începeau să renască. Soluția românească a fost atunci construcția unor structuri de rezistență regională prin alianțe bilaterale și trilaterale cu statele din Europa centrală, de est și de sud-est, stabilirea parteneriatului cu SUA în condițiile egalității suverane, și apropierea de alianțele euro-atlantice, până la o integrare europeană pe baze federale.

Abia peste încă șapte ani s-a decis ca România să joace totul pe cartea americană. Aceea a fost și ea opțiunea politică a unui stat încă suveran. Așa cum generalul Ion Antonescu hotărâse în 1940 să „așeze România 100% pe Axa Berlin-Roma-Tokyo”, ceea ce ulterior l-a obligat să declare război SUA (deși mărturisea că în sufletul său este alături de America în lupta cu Japonia), în 2004 Traian Băsescu – fără a putea fi pus în nici un caz pe același plan cu predecesorul său – a așezat România 100% pe Axa Washington-Londra.

Au trebuit să treacă alți cinci ani până când, în 2009, acest parteneriat integral s-a transformat în protectorat. Dovada realității acestuia a fost oferită plenar în 2012, când, potrivit unor analiști români, intervenția administrației americane a dejucat o „lovitură de stat” inițiată de „partida pro-rusă din România”, 7,4 milioane de români acționând, deci, ca agenți ai Moscovei (sic!).

Astăzi, iată, unii se alarmează văzând că România este total legată de autorul și garantul în declin al unei ordini care se prăbușește. Mai mult încă, aceștia se tem că americanii înșiși ar putea înțelege contextul istoric și, urmându-i comandamentele, prin chiar votul lor ar decide să renunțe la ordinea muribună, să accepte astfel sfârșitul unei lumi și să se salveze prin asocierea la efortul zidirii unei lumi noi care nu va mai fi dominată de ei. România ar putea deveni astfel un fel de ronin (samurai fără stăpân) geopolitic.

Aceste temeri, în parte justificate, generează însă niște răspunsuri halucinante. În loc ca România să încerce a înlocui strategia de securitate bazată pe o garanție unică obținută în schimbul alinierii absolute la politica garantului transatlantic, ni se propune păstrarea aceleiași strategii, în ciuda faptului că garantul a atins limita capacității sale de a menține status quo-ul global proiectat de el și în considerarea căruia l-am ales ca partener strategic. Totodată, în loc să ne încurajăm partenerul, în glas cu marii gânditori americani, la schimbarea propriei sale strategii globale și să salvăm astfel congruența intereselor strategice aflate la baza parteneriatului nostru, ni se propune să ne rugăm – căci ce altceva am putea face? – pentru victoria „establishmentului” american și astfel, continuarea politicii de apărare a unei ordini mondiale condamnate de istorie.

În logica întoarsă a unor asemenea idei, ni se spune că alegerea lui Donald Trump este indezirabilă românilor pentru că acesta ar face pace cu Vladimir Putin. În schimb, alegerea doamnei Hillary Clinton ar fi soluția perfectă întrucât aceasta ne-ar apăra împotriva rușilor, fiind gata să escaladeze confruntarea cu Moscova până la război. Prin urmare, pentru români pacea cu Rusia este rea dar războiul cu Rusia este bun (sic!).

Desigur există un pericol într-o înțelegere americano-rusă. Așa cum există și într-o înțelegere germano-rusă. Este vorba despre o înțelegere al cărei „preț” ar fi însăși suveranitatea României. De o asemenea înțelegere – fie ea cu caracter tactic sau cu caracter strategic – trebuie să ne temem.

Dacă parteneriatul strategic funcționează bine – așa cum ne asigură atât Guvernul cât și ambasadorul SUA – atunci însă un acord peste capul nostru și pe cheltuiala noastră ar trebui să fie exclus. Pentru a ne asigura de aceasta ar fi normal și necesar, nu să idealizăm o candidatură sau alta, ci să trimitem o misiune la Washington pentru a discuta cu ambii candidați și a stabili cum văd ei deocamdată – respectiv până când, odată instalați în funcție, intră pe mâna „establishmentului” – relația cu România și geopolitica regiunii noastre. Aceasta înțelegând că pacea cu Rusia, nefiind o chestiune de ideologie, ci o necesitate impusă de jocul intereselor și raportul de putere, amândoi o vor căuta; fiecare în felul său și cu atuurile sale. Atunci va fi important ca România să fie partener iar nu teritoriu de tranzacționat; invitat la masa negocierilor iar nu fel de mâncare în meniul dineului festiv care va marca terminarea negocierilor.

Decât să ne rugăm pentru victoria candidatului providențial, făcându-i bezele pe la talk-show-uri, mai bine am adapta strategia noastră de securitate la noul context mondial, căci fiecare epocă istorică își are logica și soluțiile ei. Noi, vorba lordului Palmerston, nu avem aliați veșnici sau inamici veșnici; veșnic avem doar interese. În numele acestor interese, le-am putea da un mesaj simplu cetățenilor americani de origine română care votează în alegerile americane: cei cărora le-a plăcut modul în care au tratat România doamna Victoria Nuland și domnii Gitenstein și Klemm, să o susțină pe doamna Clinton; celor cărora nu le-a plăcut, să îl voteze pe domnul Donald Trump. Poate așa va avea șansa și un Președinte român să viziteze Salonul Oval în anii care vin.

 

Permanent link to this article: http://adrianseverin.com/alegerile-americane-de-la-sfarsitul-lumii/

5 comments

Skip to comment form

  1. Dezideriu Dudas

    La domnii Gitenstein și Klemm va dau dreptate, la doamna Victoria Nuland, NU ! Le zice « mai bine » ca Trump, mai ceva si decat domnu’Geo(rg)…, chiar de la « patria muma a ursuletului ucis » ( ma refer la simbolul Rusiei ), de-acasa….

    Sa trimitem o misiune ? Da’ de Guccifer, iar « de dincolo » ( dar nu « foarte de dincolo », acela-i teritoriul « galacticilor » – ma refera aici la don’Volodea, cel caruia ii fura Nicusor pachetelele de mancare de la scoala, si cre’ca si altii ii puneau piedica in fata fetitelor cu codite, ca-i prea suparacios…) , de Maia ( era « brici » acum daca Mel Gibson ar fi fost Robert de Niro ), ati uitat ? Iaca’, per global, am fost si impartiali….A scris ceva Paul Goma in acest sens in « Saptamana rosie », da « gucciferii » erau atunci la Monte Carlo si Monaco iar la ceilalti vad ca dvs. ati intuit chiar mult mai mult decat mine….Nu ca n-ati avea intuitia mai buna ca a mea, dar sigur nu ati citit « Saptamana Rosie ». Daca ma insel, e de bine….Dealtfel toata « Saptamana rosie » este concentrata in eseul dvs. . Nimic mai mult. Cum scriam, Volodea e prea suparat ca sa fi inteles ( desi parea strafulgerat de « dragostea de Paul »…)…., si i-a influentat si pe ceilalti….si ei, mai suparaciosi din fire.

    In rest, perfect de acord cu materialul dvs., cu mentiunea extensiva venita dintr-un popor (auto ? / este si varianta moto-Monica Macovei cu costum de piele deghizata in Neson Mandela )colonizat ( nu colonizator )…. ca am fost noi mai interesati de « suveranitatea » SUA, chiar decat ei (tinand cont de cum s-a fondat SUA, de inteles ). Dvs., din vechiul sistem de guvernare de la aceiasi colonie, vedeti altfel. Asta nu-nseamna ca nu putem sa incercam sa ne convingem reciproc. Va asigur ca voi avea ambele tipuri de argumente pe 28 ianuarie ( 2017 ). Si daca veti avea dreptate, voi incerca sa va demonstrez ca acea dreptate nu trebuie sa fie atat de puternica, iar invers, acelasi lucru, va trebui sa-l demonstrez celorlalti daca dreptatea « va ramane » la ei….Poate « experienta DNA » ne va ajuta aici. Poate-i convingem sa o lase « sub control judiciar », nu « sanchi MCV », care era de fapt « arest la domiciliu ». E drept, si aici va dau o dreptate esentiala, se poate ajunge si in puscarie cu dreptatea ! Scrieti ( destul de ) mult ca societatea romaneasca nu vrea, nu intelege…Sper ca am demonstrat in toata aceasta perioada ca exista vrere, intelegere chiar ( atat cat transpare in spatial public….), ba, mai mult, si dorinta de implicare…, dar nu la « goana ursuletului ucis », unde e o aglomeratie mai ceva ca la plata cotizatiei pe vremuri…..

    Voi reveni mai tarziu cu ceva legat de alegerile din Republica Moldova. Numele Antonescu merita nu doar un Crin, mai ales cand e vorba de un Ion, cum scrieti in materialul dvs.….

    P.S. « matrice » : Schimbare data eveniment “ROMANIA, ACUM” : NU 3 decembrie 2016 ( prima sambata dupa 1 decembrie ), CI 28 ianuarie 2017 ( prima sambata dupa 24 ianuarie). DE CE a intervenit schimbarea ? Echilibrul Geografie – Istorie era mult disproportionat in data de 3 decembrie 2016. Prea multa geografie in varianta istorica si prea multa istorie in varianta geografica….

  2. Dezideriu Dudas

    Era unu’ care zicea : “Romani, treceti Prutul”

    Acum, una, zice : ” Moldoveni, NU treceti Nistrul ”

    Pana la Oceanu’ Pacific, unde e un peste mic, “prajit”, cum ar spune dom’Tudoran, mai e…..

    P.S. Unu’ si cu una fac o familie, ar spune COALITIA PENTRU FAMILIE….In context, doua prevederi, PRO “FAMILIA ROMANIEI” :
    1. Unu’ ar trebui eliberat de “homosexualitatea de Dreapta”, specifica Stangii ( in Romania )….
    2. Una ar trebui (e)liberata de “lesbianismul de Stanga”, specific Dreptei ( in Romania )…..

    P.S. la P.S. Imi cer scuze pentru taria cuvintelor. Dar (tot) cuvintele au adus (aproape ) in starea de aneantizare Romania ! Propun sa trecem de cuvinte. Am reusit, intr-un final, o remiza, cu pierderi imense, mai ceva ca la o victorie a’ la Pirus. La urmatorul « joc », cuvintele n-ar trebui sa mai conteze, decat in masura in care, « mestesugit relationate », sa ne determine sa actionam prin fapte. Asta nu inseamna ca « maestrii mestesugari » vor ramane fara « coledzi »….E ideal sa porti tot timpul opozitia cu tine, sa stii ca aceasta are «ciocu’ mare», tocmai ca este opozitie iar tu trebuie sa ai « ciocu’ mic », tocmai ca esti la putere, invers decat a fost invatata societatea romaneasca….Asta la vorbe cu acoperire in fapte, ca la vorbe-vorbe, merge oricum…., vorbeala e la ea acasa ! Dealtfel, opozitia trebuie « purtata la purtator », atat de Stanga politica cat si de Dreapta politica….Voi reveni intr-o schema logica la 28 ianuarie 2017. Voi pleca de la ideea ca atat Stanga cat si Dreapta, in politica, sunt un Moft, « idee fondatoare » de haos, atat de necesar status-quo-ului….Va fi un Fleac sa ciuruiesc acest Moft ( din cultura lăscărică, abordarea vegetala…)…., dintr-o tara colonizata de tari caracterizate atat de culturi politice de Dreapta cat si de Stanga, asta in functie de talent, perioada…. si de cum « le-a recomandat » istoria, dar si geografia…

  3. Călin Lucaci

    Eu cred ca America, ca hegemon global, stie ca pozitia i se clatina si ca nu va rezista dar, prefera sa se prabuseasca cu stil. Mai ales ca pot scoate si bani din asta. Asa ca o sa asistam la o incordare a muschilor, in cel mai fericit caz, ori poate chiar la un razboi dus de aparatorii vechii ordini mondiale ai „lumii noi”, printre care ne numaram, in cel mai nefericit caz. Oricum ar fi instinctul imi spune ca noi vom fi cei care vom plati.

  4. serbanfl

    Cred că, în discuția despre o nouă lume, sunt de luat în calcule și momentele:
    – Henry Kissinger a declarat, acum cam 2-3 ani, că statul Israel va dispare în 10 ani.
    – Gerhard Schröder a declarat, cam acum 1-2 ani, că Rusia NU poate fi obligată la nimic.
    – China+Rusia+India+Brazilia+Africa de Sud, au fondat o replică la actuala Bancă Mondială.
    – Germania s-a arătat interesată de introducerea, pe teritoriul ei, a băncilor de tip islamic.
    – Donald John Trump a postat, pentru puțin timp, o fotografie a lui H.Clinton, ce avea pe fundal steaua islaeliană, alături de textul: „ Evreii sunt lacomi”.
    – Putin l-a averizat pe Erdoğan că urma să fie asasinat.
    Mesajul către româno-americani ar fi mai cuprinzător dacă li s-ar aminti că România a fost amânată de la intrarea în NATO de democratul B.Clinton și a fost acceptată în NATO de administrația republicană a lui G.Bush. Personal îmi doresc ca afirmația făcută la posturile TV importante de un „diasporez”, când cu realegerea lui băsescu, precum că: „NOI, ROMÂNII DIN AMERICA, TRADIȚIONAL, VOTĂM CU REPUBLICANII”, să fie încă valabilă.

  5. traianioan

    https://www.facebook.com/traian.ioan.1?fref=nf&pnref=story
    Stimate Domnule Adrian Severin,

    Înainte de a face o discuție asupra articolului, deosebit de interesant, http://adrianseverin.com/alegerile-americane-de-la-sfarsitul-lumii/ , trebuie să vă spun ce știu că, democrația este cea mai bună iluzie pentru libertate, este ca atmosfera dintr-o cameră luminată cu o lampă cu petrol, în care mama mai și gătea la o altă lampă cu petrol.
    De asemenea știu că toate filosofiile, inclusiv agnosticismul, sunt împletiri de cuvinte pentru îmbrobodit prostimea.
    Spre deosebire de Dvs. care ridicați două degete, eu ridic mâna în căutarea unui om mai puțin prost decât mine, care să nu mă creadă, ci să mă judece.
    Postat, marți, 01 noiembrie 2016, ora 07:56

Leave a Reply